Nimic nu poate fi mai grav pentru justiţia unui stat decât un om condamnat la moarte pe nedrept. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care pedeapsa capitală a fost eradicată în multe dintre statele lumii.

Totuşi, există cazuri nefericite în care oamenii au plătit cu viaţa pentru fapte pe care nu le-au comis. Una dintre drame este cea a lui Joe Arridy, un american din statul Colorado.

Joe era redus mintal şi nici măcar nu înţelegea conceptul de moarte. Din acest motiv, şi-a acceptat pedeapsa cu zâmbetul pe buze şi l-a făcut pe unul dintre gardieni să-l numească drept „cel mai fericit om de pe culoarul morţii”.[sursa]

Joe Arridy era uşor influenţabil. Avea probleme psihice şi un IQ estimat la doar 46 de puncte. Putea fi influenţat să spună sau să facă aproape orice. Iar când poliţiştii i-au sugerat că ar fi bine să recunoască uciderea unei fete, viaţa lui s-a apropiat de final.

fericit condamnat la moarte
Joe Arridy

Crima

Părinţii lui Dorothy Drain, o fată de 15 ani, au avut un şoc în data de 15 august 1936, când au venit acasă. Şi-au găsit fiica într-o baltă de sânge, ucisă cu o lovitură în zona capului.

Barbara, sora mai mică a fetei ucise, a fost şi ea lovită în cap, însă a supravieţuit în mod miraculos. Atacul asupra celor două surori a stârnit vâlvă între localnici, punând presiune pe poliţie.

Alte două femei au sesizat că au fost atacate de un bărbat cu tenul închis la culoare, în apropierea locuinţei familiei Drain.

• CITEŞTE ŞI:  Criminalul româncei arsă de vie în Italia a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Şeriful George Carroll a răsuflat uşurat atunci când un tânăr de 21 de ani, pe nume Joe Arridy, a fost prins de poliţişti la câteva zile distanţă, în cartierul în care s-a produs crima, recunoscând faptele pe loc.

Arestarea lui Joe Arridy

Părinţii lui Joe erau imigranţi sirieni, iar descrierea celor două femei care fuseseră atacate în noapte crimei i se potrivea. Mama şi tatăl lui Joe erau verişori drepţi, lucru care ar ar fi putut influenţa nivelul său redus de inteligenţă. Acest lucru a fost publicat imediat de ziarele locale, iar povestea a devenit foarte cunoscută.

Joe vorbea încet, nu putea identifica culorile şi nu putea repeta fraze mai lungi de câteva cuvinte.

joe arridy jucarii
În mare parte a timpului în care a fost arestat, Joe era fascinat de diverse jucării

Între timp, un al doilea suspect a fost identificat în persoana lui Frank Aguilar. Poliţiştii au găsit un cap de topor la locuinţa acestuia, care se potrivea cu leziunile create pe corpurile victimelor.

Publicitate

Fiind puşi faţă în faţă, Joe l-ar fi recunoscut pe Frank, spunând că „Acesta este Frank.”, probabil fiindu-i sugerat acest lucru. Dar Frank Aguilar a spus că nu l-a văzut în viaţa lui pe Joe. Şi Frank spunea adevărul.

Multe alte elemente nu se potriveau. Mai întâi, Joe a declarat că a lovit fetele cu o bâtă. Apoi a spus că le-a lovit cu un topor. Dar asta nu a contat. În cele din urmă, şi Joe şi Frank Aguilar au fost condamnaţi la moarte.

Condamnat la moarte pe nedrept

Punctul forte al apărării lui Joe era faptul că avea probleme psihice. Nu era capabil să distingă între bine şi rău şi astfel nu putea să acţioneze cu vreo intenţie criminală.

• CITEŞTE ŞI:  Un bătrân de 70 de ani, fără picioare, a plantat mii de copaci în satul în care locuiește

Roy Best, unul dintre gardieni, a declarat că „Joe Arridy este cel mai fericit om care s-a aflat pe culoarul morţii”. Atunci când i s-a comunicat sentinţa şi că este condamnat la moarte, Joe era mult mai interesat de trenurile sale de jucărie. Fiind întrebat ce-şi doreşte pentru ultima masă, Joe a cerut o îngheţată.

Pe data de 6 ianuarie 1939, după ce i-a dat trenuleţul de jucărie unui alt deţinut, Joe Arridy a fost condus în camera de gazare, unde i-a zâmbit gardianului în timp ce acesta îl lega de scaun.

Execuţia a fost rapidă şi fără probleme. Gardianul care l-a legat de scaun a fost zărit plângând după execuţie.

Gail Ireland, avocatul lui Joe scrisese o petiţie adresată către Curtea Supremă din Colorado, în care a menţionat că „dacă Joe Arridy va fi gazat, va trece mult timp până când ruşinea va dispărea pentru statul Colorado”.

Abia în anul 2011, la mai bine de şapte decenii de la execuţia lui Joe Arridy, Guvernatorul statului Colorado, Bill Ritter i-a oferit o graţiere post-mortem.[sursa]

„Graţierea lui Joe Arridy nu poate şterge tragicul eveniment din istoria statului Colorado. Este în interesul justiţiei şi pentru simpla decenţă, ca numele lui să fie restabilit.” a declarat Bill Ritter.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.