Jumătate om, jumătate neanderthal? O nouă analiză a unui craniu de copil de acum 140.000 de ani aruncă în aer teoriile

Într-o peșteră de pe Muntele Carmel din Israel, în cel mai vechi cimitir uman cunoscut, zace un mister vechi de 140.000 de ani. Este vorba despre rămășițele unui copil, a cărui identitate ar putea schimba fundamental modul în care înțelegem propria noastră poveste. O nouă analiză a craniului său sugerează ceva radical: copilul ar fi putut fi un hibrid, o încrucișare directă între omul modern (Homo sapiens) și vărul nostru robust, Neanderthalul. Dar, ca în orice caz complex, nu toți experții sunt convinși.

Rămășițele umane misterioase, descoperite în Peștera Skhul în urmă cu aproape un secol, au fost dintotdeauna un subiect de dezbatere aprinsă. După decenii de analize și reevaluări, consensul s-a stabilizat: erau Homo sapiens timpurii. Acum, un nou studiu, publicat în ediția iulie-august a jurnalului academic L’Anthropologie, contestă această concluzie și redeschide dosarul.

Un craniu de copil de 140.000 de ani: o față modernă, o mandibulă arhaică

Folosind tehnici de scanare CT, cercetătorii au reușit să analizeze în detaliu craniul fragmentat al copilului, cunoscut sub numele de Skhul I. Au „curățat” virtual ipsosul aplicat de arheologii din trecut și au reconstituit structura sa. Rezultatul a fost izbitor. Cutia craniană (neurocraniul) prezenta în mare parte trăsături moderne, tipice pentru Homo sapiens. Însă mandibula (maxilarul inferior) semăna mai mult cu cea a unui Neanderthal.

Anne Dambricourt Malassé, paleoantropolog la Centrul Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța și co-autoare a studiului, este fermă în concluzia sa. Cercetătoarea a declarat pentru publicația Live Science că „nu există nicio posibilitate” ca această morfologie să reprezinte o simplă variație în cadrul speciei Homo sapiens. Pentru ea, copilul era „în mod obiectiv” un hibrid.

Verdictul juriului științific: neconcludent

Cu toate acestea, alți giganți ai domeniului îndeamnă la prudență. Chris Stringer, un renumit paleoantropolog de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, neimplicat în studiu, recunoaște că mandibula pare primitivă. Totuși, privind toate fosilele de la Skhul în ansamblu, el consideră că acestea se aliniază în principal cu Homo sapiens.

Stringer admite însă că noile concluzii sunt consistente cu un alt studiu din 2024, care sugera existența unui flux genetic între populațiile de Neanderthali și oameni în urmă cu aproximativ 100.000 de ani. „Chiar dacă nu erau hibrizi de primă generație, este cu siguranță posibil ca fosilele de la Skhul să reflecte un anumit flux genetic între cele două populații,” a precizat el.

John Hawks, antropolog la Universitatea din Wisconsin-Madison, adaugă o altă perspectivă. Deși studiul ne ajută să înțelegem mai bine craniul, el a declarat pentru New Scientist că doar extragerea și analiza ADN-ului ar putea confirma definitiv dacă acest copil a fost un hibrid. „Populațiile umane sunt variabile și poate exista multă variabilitate în aspectul și forma lor fizică, chiar și fără amestecul cu grupuri arhaice precum Neanderthalienii,” a explicat Hawks.

Cine a fost acest copil străvechi?

Știm că majoritatea oamenilor de astăzi poartă între 1% și 3% ADN Neanderthalian, o dovadă clară a încrucișărilor din trecut. Dar detaliile acestor interacțiuni rămân învăluite în mister.

Săpăturile inițiale din Peștera Skhul, începute în anul 1928, au scos la iveală scheletele a șapte adulți și trei copii, toți îngropați în mod deliberat. Skhul I aparținea unui copil, probabil o fetiță, cu vârsta între 3 și 5 ani. Craniul era incomplet, dar noua tehnologie a permis o analiză fără precedent. Trăsăturile sale moderne includ orientarea verticală a unui os de la baza craniului, în timp ce caracteristicile de tip Neanderthal includ, cel mai vizibil, absența unei bărbii proeminente.

Dezbaterea este departe de a fi încheiată. Craniul copilului din Peștera Skhul stă la intersecția dintre două lumi, o mărturie tăcută a unei perioade în care granițele dintre „noi” și „ei” erau fluide și permeabile. Ne obligă să ne confruntăm cu o realitate complexă și ne lasă cu o întrebare profundă: dacă liniile care defineau umanitatea erau atât de neclare acum 140.000 de ani, ce înseamnă, cu adevărat, să fii Homo sapiens?