Un material extras din lâna de oaie ar putea ajunge în curând în cabinetele stomatologice, promițând o nouă eră în protejarea dinților umani. Conform unui studiu recent, tratamentele pe bază de lână și alte tipuri de păr ar putea fi folosite pentru a acoperi dinții, reparând smalțul și prevenind apariția cariilor.

Cercetătorii au descoperit că keratina – o proteină esențială din păr, piele și unghii – extrasă din lână și aplicată pe dinți formează un strat protector cristalin care imită perfect smalțul natural.

Această inovație, publicată pe 12 august în revista Advanced Healthcare Materials, ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente durabile și accesibile pentru cariile incipiente în următorii doi-trei ani.

Keratina extrasă din lână de oaie repară dinții. Ce trebuie să știi despre noua tehnologie
Keratina extrasă din lână de oaie repară dinții

Keratina extrasă din lână de oaie repară dinții

„Keratina oferă o alternativă transformatoare la tratamentele dentare actuale. Nu numai că este obținută în mod durabil din deșeuri biologice, dar elimină și necesitatea utilizării rășinilor plastice tradiționale, care sunt toxice și mai puțin durabile. Keratina are, de asemenea, un aspect mult mai natural, potrivindu-se mai bine cu culoarea dinților originali.”, a explicat într-un comunicat coautoarea studiului, Sara Gamea, cercetătoare în stomatologie la King’s College London, citată de Live Science.

Cariile dentare netratate reprezintă cea mai răspândită problemă de sănătate orală la nivel global, afectând aproximativ 2 miliarde de oameni. În timp, alimentele acide, igiena precară și uzura zilnică erodează smalțul protector al dinților, o pierdere care poate duce la durere, carii și, în final, la pierderea dinților.

„Spre deosebire de oase și păr, smalțul nu se regenerează. Odată pierdut, este pierdut pentru totdeauna.”, subliniază coautorul studiului, Sherif Elsharkawy, cercetător în protetică dentară la King’s College London.

• CITEŞTE ŞI:  LUCA - Ultimul strămoș comun universal: Oamenii de știință dezvăluie cum au identificat strămoșul tuturor formelor de viață de pe Pământ

Pentru a testa potențialul keratinei, Elsharkawy și echipa sa au extras proteina din fibre de lână, au amestecat-o cu apă și au creat o peliculă subțire. Când au aplicat această peliculă pe o mostră de dinte, au observat că, în contact cu mineralele din salivă, aceasta a format un strat ordonat, puternic și cristalin, similar smalțului biologic. Pe parcursul unei luni, stratul a atras ioni de calciu și fosfat, creând un scut dur și protector peste dinte.

Acum, oamenii de știință caută soluții pentru a aduce acest tratament publicului larg. În următorii ani, am putea vedea pe piață paste de dinți cu keratină pentru uz zilnic sau tratamente profesionale de acoperire aplicate direct în cabinetul stomatologic.

„Intrăm într-o eră interesantă în care biotehnologia ne permite nu doar să tratăm simptomele, ci și să restabilim funcțiile biologice folosind materialele proprii ale organismului. Cu dezvoltare ulterioară și parteneriate industriale adecvate, în curând am putea avea zâmbete mai puternice și mai sănătoase datorită unui lucru atât de simplu precum o tunsoare.”, a concluzionat Elsharkawy.

Fii mereu la curent cu noutățile!

Abonează-te acum la newsletter-ul nostru și primești, direct pe email, cele mai interesante articole și recomandări — gratuit și fără mesaje nedorite.

Abonează-te acum