Într-o expediție din 2023, o echipă de cercetători americano-chiliană a adus la suprafață această creatură dintr-un mediu ostil, greu de imaginat, pe care aveau s-o numească „Frumoasa Dulce”. La 7.902 metri adâncime, lumina Soarelui este o amintire de mult apusă, temperatura se apropie de punctul de îngheț, iar presiunea este de 800 de ori mai mare decât cea pe care o simțim la malul mării.

Numele său de specie, camanchaca, surprinde perfect acest univers. În limbile native din Anzi, cuvântul înseamnă „întuneric”. Dar numele său de gen este cel care spune o poveste cu totul neașteptată.

Povestea unui nume mai ciudat decât creatura însăși

Inițial, oamenii de știință au vrut să-l numească Dulcinea. Există o tradiție bizară și neexplicată în taxonomie ca speciile din familia Eusiridae să fie numite după personaje din „Don Quijote”. Dulcinea del Toboso este, în roman, femeia perfectă, idealizată, de care se îndrăgostește faimosul cavaler.

Din păcate pentru cercetători, numele Dulcinea era deja „luat” de o altă specie. Așa că au apelat la un sinonim la fel de romantic: Dulcibella. După cum explică chiar ei în studiu, acest nume „apare în poezia și literatura medievală engleză ca un nume arhetipal care desemnează o femeie idealizată”. Derivat din latinescul dulcis (dulce) și bella (frumoasă), numele evocă delicatețe și grație.

crustaceu ciudat

O „frumusețe„ construită pentru a ucide

Ironia este că această „Frumoasă Dulce” este orice, numai delicată nu. Studiul publicat în revista Systematics and Biodiversity subliniază că Dulcibella se distinge fundamental de vecinii săi din abis. În timp ce majoritatea creaturilor de la acea adâncime sunt necrofage, hrănindu-se cu ce „pică” de sus, Dulcibella este un prădător activ.

• CITEŞTE ŞI:  O mumie înghețată descoperită de cercetători arată că rinocerii lânoși aveau cocoașă

Specia a fost găsită în groapa Atacama, una dintre cele mai adânci șanțuri oceanice de pe planetă, care se adâncește până la aproape 8.065 de metri sub suprafața apei. „Morfologia sa zveltă și agilă” și „organele bucale adaptate la sfâșiere” sunt dovezile clare ale unui mod de viață bazat pe vânătoare. Este un asasin eficient, perfect adaptat să pândească și să atace în bezna totală.

Descoperirea sa nu este doar o anecdotă fascinantă. După cum reamintește studiul, identificarea de noi specii este „un instrument puternic pentru combaterea crizei pierderii biodiversității”. Ne arată cât de puțin știm, de fapt, despre planeta noastră. Iar asta ne lasă cu o întrebare esențială: în timp ce ne minunăm de acest mic vânător cu nume de prințesă, câte alte „Dulcibelle” și secrete ale naturii dispar pentru totdeauna din adâncuri, înainte ca noi să apucăm măcar să le spunem „bun venit”?