Spectaculoasele lacuri roz din Australia de Vest, renumite pentru nuanțele lor vibrante, își pierd culoarea din cauza schimbărilor climatice și a activităților umane. Aceste ecosisteme unice, care adăpostesc microbi rari, sunt amenințate, iar dispariția culorii lor semnalează un dezechilibru ecologic profund.
Cum își capătă nuanța lacurile roz din Australia?
Majoritatea lacurilor roz din Australia, în jur de 12, se găsesc în vestul țării și sunt, în esență, rămășițele unor râuri antice care au secat acum peste 15 milioane de ani. Pe măsură ce apa s-a evaporat de-a lungul mileniilor, sarea s-a concentrat, creând un mediu hipersalin, de aproximativ 10 ori mai sărat decât oceanul.
Aceste condiții extreme atrag microorganisme specializate, precum alga unicelulară Dunaliella salina și bacteria Salinibacter ruber. Expuse la lumina puternică a soarelui, aceste organisme produc cantități mari de beta-caroten – același pigment roșu-portocaliu care dă culoarea morcovilor și a flamingilor – pentru a se proteja de radiațiile ultraviolete. Acest proces biologic este cel care colorează apa în nuanțe frapante de roz.
Un ecosistem fragil, în pericol
Echilibrul acestor lacuri este însă extrem de delicat. Orice modificare a salinității poate perturba comunitățile de microbi. Precipitațiile abundente, de exemplu, pot dilua conținutul de sare suficient de mult încât algele fotosintetice comune să preia controlul, eliminându-le pe cele care produc pigmentul roz.
Acesta este exact scenariul care s-a petrecut recent la Lacul Hillier. Potrivit ABC News, ploile extreme din 2022, asociate cu schimbările climatice, au perturbat comunitatea microbiană, iar lacul s-a transformat dintr-un roz vibrant într-un albastru-gri tern. Experții sunt de părere că lacul și-ar putea reveni în următorul deceniu, dar numai dacă nivelul de salinitate revine la normal.
Pot fi salvate lacurile decolorate?
Nu toate lacurile au aceeași șansă de recuperare. Un alt exemplu este Lacul Pink, care și-a pierdut culoarea încă din anii 2000, după un secol de exploatare a sării în scopuri comerciale. La începutul mileniului, concentrația de sare a scăzut sub nivelul necesar pentru supraviețuirea microorganismelor D. salina și S. ruber. Spre deosebire de Lacul Hillier, specialiștii nu cred că Lacul Pink se va reface natural, dar au sugerat posibilitatea de a pompa artificial saramură din lacurile învecinate pentru a restabili condițiile anterioare.
Protejarea acestor lacuri este vitală. Ele reprezintă zone de hrănire pentru păsări migratoare și adăpostesc nevertebrate unice, precum creveții de saramură. Mai mult, studiul acestor medii extreme îi ajută pe oamenii de știință să înțeleagă potențialul existenței vieții pe planete precum Marte.
„Acestea produc încă unele dintre cele mai rezistente organisme de pe planetă”, a declarat pentru National Geographic Angus Lawrie, biolog la Universitatea Curtin din Australia.
