Un nou studiu genetic relevă că vorbitorii limbilor finlandeză, estonă și maghiară împărtășesc o ascendență semnificativă cu un grup care a trăit în Siberia acum 4.500 de ani, oferind indicii despre migrațiile care au modelat nordul Eurasiei.
O analiză a genomului antic sugerează că rădăcinile genetice ale multor vorbitori actuali de limbi uralice, precum maghiara, finlandeza și estona, pot fi urmărite până la un grup distinct care a locuit în stepele împădurite din Munții Altai, în Asia Centrală și de Est. ADN-ul extras din rămășițe vechi de 4.500 de ani indică faptul că acest grup era organizat patriliniar, pe baza descendenței paterne.
Cu toate acestea, deși genetica poate ilumina rutele de migrație ale populațiilor antice, experții subliniază că stabilirea unei legături directe între ADN și limbă este extrem de dificilă. Prin urmare, rezultatele nu demonstrează în mod concludent că acest model genetic este un marker direct pentru răspândirea limbilor uralice.
Legătura dintre maghiari și Siberia: o migrație străveche
Într-un studiu publicat pe 2 iulie 2025 în revista Nature, o echipă de cercetători a analizat genomul a 180 de indivizi care au trăit în nordul Eurasiei între Mezolitic și Epoca Bronzului (acum 11.000-4.000 de ani). Aceste date au fost integrate într-o bază de date existentă cu peste 1.300 de genomuri antice și comparate ulterior cu cele ale oamenilor moderni.
O descoperire cheie a venit de la genomurile datând din Neoliticul târziu până în Epoca Bronzului timpurie (acum 4.500-3.200 de ani). Cercetătorii au identificat un model genetic pe care l-au numit Yakutia_LNBA, a cărui distribuție geografică este „asociată în mod neechivoc cu populațiile antice și actuale vorbitoare de limbi uralice”, conform studiului citat de Live Science.
Limbile uralice formează o familie de peste 20 de limbi, dintre care cele mai cunoscute sunt estona, finlandeza și maghiara. Acestea au suscitat de mult timp interesul lingviștilor, deoarece sunt distincte de limbile indo-europene vorbite în țările învecinate.
„Populațiile vecine care vorbesc limbi indo-europene nu au, de obicei, strămoși Yakutia_LNBA sau orice alt tip de ascendență est-asiatică. Ascendența Yakutia_LNBA este singura componentă est-asiatică prezentă în compoziția genetică a aproape tuturor populațiilor actuale și antice vorbitoare de limbi uralice.”, a explicat autorul principal al studiului, Tian Chen Zeng, student la masterat în biologie evolutivă umană la Universitatea Harvard.
Cercetătorii au identificat grupul Yakutia_LNBA în oasele unor indivizi care au trăit în Siberia acum 4.500-3.200 de ani. Aceștia ar fi putut face parte din cultura Ymyyakhtakh, o civilizație din nord-estul Siberiei cunoscută pentru tehnologia sa ceramică, obiectele din bronz și vârfurile de săgeți din piatră și os. Descoperirile arheologice anterioare au arătat că ceramica Ymyyakhtakh s-a răspândit spre sud, în regiunea Altai-Sayan, acum aproximativ 4.000 de ani.
„O interpretare simplă este că strămoșii Yakutia_LNBA s-au dispersat de la est la vest, odată cu limbile uralice. Arătăm că Yakutia_LNBA poate servi ca un excelent indicator al răspândirii comunităților timpurii vorbitoare de limbi uralice.”, a adăugat Zeng.
Provocările urmăririi limbilor antice
Asocierea dintre un marker genetic și o familie lingvistică rămâne însă o provocare. „Constituția genetică a unei persoane nu oferă informații despre gama de limbi pe care le-ar fi putut vorbi”, a declarat Catherine Frieman, arheolog la Universitatea Națională Australiană, care nu a fost implicată în studiu.
Frieman avertizează împotriva echivalării directe a unui grup genetic cu o limbă specifică, mai ales în contextul societăților antice. „Cred că trebuie să luăm în considerare modul în care multilingvismul, inclusiv între familii lingvistice, ar fi putut modela sau influența răspândirea și schimbarea limbilor”, a spus ea.
Deși Zeng recunoaște că „este extrem de probabil ca populațiile antice să fi fost multilingve”, el susține că „o schimbare lingvistică extinsă ar fi implicat probabil migrația – sau cel puțin integrarea unei părți substanțiale a noilor veniți – la un nivel care ar fi lăsat un impact genetic”.
Cu toate acestea, Frieman subliniază că, deși studiul aduce o contribuție valoroasă la înțelegerea genomicii populațiilor din estul Eurasiei, acesta a fost conceput în principal pentru a răspunde la întrebări genetice, nu lingvistice.
