Campioană olimpică la aruncarea discului și fost președinte al Comitetului Olimpic Român, Lia Manoliu s-a născut pe 25 aprilie 1932, la Chișinău, și a încetat din viață pe 9 ianuarie 1998.
Lia Manoliu și-a început cariera sportivă la vârsta de 13 ani, practicând inițial tenisul. Au urmat tenisul de masă, voleiul și baschetul, sport în care a făcut parte din echipa Știința București. În toate aceste discipline a depășit nivelul de amatoare, obținând rezultate notabile în campionatele naționale, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
La 16 ani, Manoliu a început să practice atletismul, debutând cu săritura în înălțime, înainte de a se orienta către aruncări. După o scurtă perioadă la aruncarea greutății, s-a specializat în aruncarea discului, disciplină în care a obținut rezultate remarcabile până la vârsta de 40 de ani. În paralel cu cariera sportivă, a absolvit în 1954 Facultatea de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București.
Lia Manoliu a fost prima sportivă din România care a obținut puncte pentru țara sa la Jocurile Olimpice, clasându-se pe locul 6 în proba de aruncare a discului la Helsinki, în anul 1952.[sursa]
Lia Manoliu, românca ce a participat la 6 ediţii ale Jocurilor Olimpice
Sportiva a făcut istorie fiind prima sportivă din lume care a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice: Helsinki 1952, Melbourne 1956, Roma 1960, Tokyo 1964, Ciudad de Mexico 1968 și München 1972, performanță consemnată în „Guinness Book of Records”.
Pe parcursul acestor participări, Lia Manoliu a cucerit trei medalii olimpice: una de aur, în 1968, la Ciudad de Mexico, și două de bronz, în 1960, la Roma și în 1964, la Tokyo. De asemenea, a fost de 12 ori campioană națională și de șapte ori campioană balcanică.
După retragerea din activitatea competițională, în anul 1972, la vârsta de 40 de ani, Lia Manoliu a devenit vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român în 1973, iar în 1990 a fost aleasă președinte al acestei instituții, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. Tot în 1990, a fost aleasă senator pentru municipiul București în legislatura 1990-1992.
Datorită experienței sale sportive vaste, culturii generale și cunoștințelor de limbi străine — Manoliu vorbea fluent franceza, engleza, germana, rusa și italiana — s-a afirmat și pe plan internațional, colaborând cu diverse organisme sportive.
În semn de recunoaștere a contribuțiilor sale, Comitetul Internațional Olimpic i-a decernat numeroase distincții: Ordinul Olimpic Colanul de bronz (1975), Trofeul Femeia în sport (1990) și Trofeul Centenarului (1994). De asemenea, în 1975, directorul general UNESCO i-a acordat Premiul Internațional Fair Play pentru anul 1974.
În onoarea sa, Stadionul Național din București a fost redenumit „Lia Manoliu”.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: