Lilly Carandino: frumoasa actriţă aruncată în temniţă după „Înscenarea de la Tămădău”

Lilly Carandino, considerată Greta Garbo a României, a fost una dintre cele mai remarcabile actrițe de pe scena Teatrului Național din București, datorită talentului său extraordinar și asemănării izbitoare cu celebra vedetă hollywoodiană. Totuși, artista a trecut prin momente dramatice în 1947, când a fost arestată.

Lilly Gușeilă s-a născut în februarie 1909, la Brăila, într-o familie de profesori. Pasiunea pentru teatru a purtat-o spre București, unde a urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, pe care le-a absolvit în anul 1928.

În același an, și-a făcut debutul pe scena Teatrului Național, în piesa „Lorenzaccio” de Alfred de Musset. Curând, a obținut o bursă care i-a permis să părăsească scena românească pentru a studia arta dramatică la Paris, între anii 1928 și 1931. În capitala franceză, l-a reîntâlnit pe Nicolae Carandino, fost elev al tatălui său. Cei doi s-au îndrăgostit și s-au căsătorit în Orașul Luminilor.

După întoarcerea în țară, Lilly Carandino a revenit pe scena bucureșteană, jucând la teatrele Regina Maria, Maican, Odeon, Victoria, Bulandra, iar din anul 1935, la Teatrul Național. În anul 1941, a primit Premiul pentru creație, acordat tinerilor actori, pentru interpretarea rolului Margaretei din Faust.

Cariera sa a fost marcată de succes încă de la debut, fiind una dintre puținele actrițe ale vremii care au primit roluri importante de la început. Fory Etterle, un alt mare actor al epocii, spunea despre Lilly Carandino: „Avea un temperament de o natură cu totul aparte, puternic și adânc și, în același timp, de o mare delicatețe. Avea o apariție de o paloare stranie, fascinantă, ca și când ar fi iradiat lumină când intra în scenă.”

Din păcate, Lilly Carandino nu a rămas în memoria colectivă doar pentru talentul său artistic. Numele său este adesea asociat cu așa-numitul „grup de la Tămădău” – un grup de tineri membri ai Partidului Național Țărănesc care au încercat să fugă în Occident pentru a scăpa de valul de arestări comuniste. Printre aceștia se afla și soțul actriței, Nicolae Carandino, ziarist și critic de teatru, care a fost directorul ziarului Dreptatea.

Planul grupului a fost dejucat, iar toți membrii au fost prinși și arestați de „organele” noii puteri comuniste instalate în România.

Comuniștii stabiliseră deja planul

În anul 1947, Lilly Carandino a fost arestată împreună cu soțul său, Nicolae Carandino, ca parte a „grupului de la Tămădău” – o încercare disperată a liderilor Partidului Național Țărănesc de a părăsi România, alături de familiile lor, la bordul unui avion particular.

Nicolae Carandino rememorează acest episod dramatic în cartea sa de memorii, „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”:

„Maniu îmi spusese că nu e cazul să ne luăm cu noi nevestele. Se făcea o singură excepție: N. Penescu condiționase plecarea lui de plecarea simultană a soției sale. Fără să am vreo certitudine, ba chiar dimpotrivă, i-am spus (lui Lilly) că o iau și… să-și facă bagajele. Le-a făcut într-o stare de exaltare care, mai târziu, examinate de Securitate, urma să provoace legitime nedumeriri.

Obiecte secundare, mănuși, fotografii, ziare înghesuite. Rochiile indispensabile, în schimb, se împătureau puține și la întâmplare. Lilly nu avea, firește, vocație politică, dar în momentul dat era alături de mine, iar eu, bănuind ceea ce ar fi urmat, în defavoarea ei, dacă o părăseam, m-am grăbit – din bunăvoință – să o îmbarc într-o aventură din care nu s-a mai putut degaja.

Fiecare dintre noi pluteam în absurd, fără să ne dăm seama că, oricât de legitime, oricât de raționale ne-ar fi faptele, destinul avea socotelile lui aparte, socoteli în măsură să le răstoarne pe cele individuale. (…) Am ajuns relativ repede la Tămădău, lângă Fundulea, unde urma să sosească la ora 6 dimineața avionul. Cele câteva ore care ne mai despărțeau de ora fatală le-am petrecut în conversații mai mult sau mai puțin glumețe.

Devreme ce zarurile erau aruncate, nu credeam că ezitările melancolice, anxietățile și spaimele aveau vreun rost. De altfel, dintre noi toți, singură Lilly avea presimțirea catastrofei care ne aștepta. Sensibilitatea ei de femeie și, mai ales, formația profesională i-au permis presimțiri uluitoare.

În timp ce noi vorbeam în general despre viitor, ea examina cu ochi lucizi prezentul. Și descoperea că toți călătorii care ne însoțeau erau, în realitate, agenți, că intrasem într-o capcană îngrozitoare și că eram de o teribilă inconștiență devreme ce nu ne dădeam seama de adevăr.”

Lilly Carandino, condamnată și interzisă pe scenă

Lilly Carandino a fost condamnată la șase luni de închisoare corecțională, fiind eliberată în 1948 din Penitenciarul Central de Femei din Ilfov. Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntașului PNȚ Ilie Lazăr, arestat și el la Tămădău, a relatat un moment impresionant din perioada de detenție a actriței: „Ne-a povestit mai târziu mama cât de impresionant era să o vezi pe marea și frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici și recita «De la Nistru pân’ la Tisa» cu atâta pasiune, încât și gardiencele care ascultau la ușă și se uitau prin vizetă cereau: «Mai zi o dată, doamna artistă!»”

Până în anul 1964, actriței i-a fost interzis să profeseze. După ridicarea interdicției, a revenit pe scenă, jucând la Teatrul de Stat din Ploiești până în 1969. Lilly Carandino s-a stins din viață în anul 1995, la București.

Înscenarea de la Tămădău

Într-un dialog cu jurnalista Doina Alexandru, Corneliu Coposu a povestit cum, în mai 1947, președintele Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu, a propus trimiterea unui grup de lideri ai partidului în străinătate pentru formarea unui guvern în exil.

Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, vicepreședintele PNȚ, Ion Mihalache, urma să conducă grupul de lideri țărăniști care ar fi trebuit să părăsească țara: Nicolae Penescu (secretar general al partidului), Nicolae Carandino (director al ziarului Dreptatea) și Ilie Lazăr (membru al delegației permanente a PNȚ). Ei urmau să se alăture în Occident diplomaților de carieră rămași în exil după 23 august 1944: Grigore Gafencu, Constantin Vișoianu, Alexandru Crețzianu, Grigore Niculescu-Buzești și alți fruntași țărăniști.

Planul lor a fost însă dejucat. Potrivit documentelor Serviciului Special de Informații (SSI), Romulus Lustig, unul dintre aviatorii care trebuiau să piloteze avioanele pentru transportul liderilor, a informat Siguranța despre intenția acestora de a părăsi clandestin țara.

Autoritățile au exploatat această informație, punând la cale o capcană. Mihai Zaharia, șeful Secției III Contrainformații din SSI, a întocmit pe 14 iulie un raport care detalia modul în care operațiunea a fost pregătită și executată. Din raport reiese că Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu autoritățile sovietice, au orchestrat „înscenarea de la Tămădău” pentru a-i captura pe liderii țărăniști.

Capcana bine orchestrată

Potrivit declarațiilor șefului Secției III Contrainformații, Mihai Zaharia, data operațiunii de arestare a grupului condus de Ion Mihalache a fost stabilită pentru 14 iulie 1947, la ora 6:00 dimineața. Siguranța avea responsabilitatea de a verifica programarea zborului și de a pregăti avioanele și echipajele necesare.

Pentru a preveni evadarea peste granițe, avioanele urmau să fie alimentate cu suficient combustibil doar pentru un zbor de 40 de minute. Această limitare ar fi împiedicat aparatele să depășească teritoriul României.

Conform spuselor lui Zaharia, Serviciul Special de Informații (SSI) a solicitat autorităților sovietice să aprobe zborul la data și ora stabilite de autoritățile române, coordonând împreună desfășurarea operațiunii. În timpul anchetei, Nicolae Penescu a declarat că întreaga acțiune a fost condusă de Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, sub supravegherea unui consilier sovietic.

Transportul urma să fie efectuat cu două avioane de mici dimensiuni, model IAR 39, fiecare având o autonomie de zbor de peste 500 km și o greutate utilă maximă de 800 kg. În condiții normale, aceste avioane ar fi putut parcurge distanța de 455 km dintre Tămădău și Istanbul în aproximativ două ore și jumătate, dacă ar fi fost alimentate cu suficient combustibil. Pentru a respecta limitele de greutate, fiecare avion putea transporta șase persoane cu bagaje sumare.

Arestarea „fugarilor”

În dimineața zilei de 14 iulie, grupul de „fugari” a fost arestat fără mandat, chiar în timp ce se pregătea să se îmbarce în cele două avioane de pe aeroportul de la Tămădău, cu destinația Istanbul.

Abia trei zile mai târziu, pe 17 iulie, Direcția Generală a Poliției a solicitat Parchetului Tribunalului Militar al Corpului 3 Teritorial emiterea mandatelor de arestare pe o perioadă de 30 de zile, retroactiv, începând cu data de 15 iulie.

În aceeași zi, Ministerul de Interne a emis un comunicat oficial prin care anunța finalizarea operațiunii de prindere a unor „elemente dușmane”: „Pătrunşi de ură împotriva regimului democratic şi urmărind răsturnarea acestui regim, fiind amestecaţi în acţiunile criminale ale unor elemente duşmane poporului şi temându-se de răspundere în faţa justiţiei pentru nelegiuirile săvârşite, mai mulţi conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc urmând ordinul direct al domnului Iuliu Maniu au încercat în ziua de 14 iulie 1947 să fugă într-o ţară străină, pentru care scop au corupt piloţi din aviaţia militară. Organele Siguranţei Statului au arestat în ziua de 14 iulie la ora 7 pe aerodromul Tămădău, la 46 km de Bucureşti, în momentul când încercau să se îmbarce, pe următorii conducători ai Partidului Naţional Ţărănesc şi pe complicii lor: Ion Mihalache – preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Penescu – secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, Ilie Lazăr – membru în delegaţia permanentă a Partidului Naţional Ţărănesc, Nicolae Carandino – director al ziarului Dreptatea, Lily Carandino – soţie, Elena Penescu – soţie, Gafencu Constantin – doctor, Popescu Gheorghe – inginer, Borcea Dumitru, Borcea Eugen – adjutant, Lustig Romulus – aviator, Preda Gheorghe – aviator, Popa Aurel – şofer, Rusu Petre – şofer”.^[sursa]

Anihilarea principalei forțe de opoziție

De pe aeroportul Tămădău, liderii țărăniști arestați au fost duși inițial la închisoarea Direcției Generale a Siguranței Statului. După-amiază, aceștia au fost transportați înapoi la Tămădău pentru reconstituirea evenimentelor, apoi conduși la închisoarea Ministerului de Interne.

Arestările au continuat și după 14 iulie. Printre cei reținuți s-au numărat Corneliu Coposu, Emil Hațieganu și Aurel Leucuția. Pe 18 iulie, Direcția Generală a Poliției a emis un ordin Inspectoratului General al Jandarmeriei pentru urmărirea și reținerea altor membri marcanți ai PNȚ, printre care Emil Ghilezan (aflat în străinătate), Virgil Veniamin, Vasile Serdici, Romulus Boilă și Sever Dan.

Iuliu Maniu, liderul partidului, a fost plasat inițial în domiciliu obligatoriu la sanatoriul doctorului Ion Jovin. Pe 24 iulie, acesta a fost arestat și dus la închisoarea Malmaison.

„Înscenarea de la Tămădău” a oferit guvernului comunist pretextul ideal pentru a iniția o acțiune de anihilare a principalei forțe de opoziție, Partidul Național Țărănesc. Evenimentele s-au desfășurat cu o rapiditate uimitoare. După arestări, partidul a fost desființat, iar conducătorii săi au fost anchetați. În octombrie 1947, procesul liderilor țărăniști a fost organizat.

„În numai două săptămâni de la evenimentele petrecute la Tămădău, mare parte din conducerea PNȚ a fost arestată. La sfârșitul anului 1947, își înceta activitatea și Partidul Național Liberal. Opoziția era anihilată și, odată cu ea, și pluralismul politic – un principiu fundamental al democrației. Către sfârșitul anului, regele Mihai era forțat să abdice, iar monarhia, ultima instituție politică democratică, era înlăturată”, au explicat specialiștii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.