Undeva în sudul Poloniei, în subteran, nu departe de orașul Cracovia, se ascunde o lume care pare desprinsă dintr-un roman fantasy, dar care este, în realitate, rezultatul a milioane de ani de geologie și secole de muncă brută. Bine ați venit în „imperiul ascuns” din Wieliczka, un loc unde totul – de la capele monumentale la replici ale unor picturi celebre – este sculptat integral în clorură de sodiu.
Wieliczka: o istorie scrisă în saramură
Povestea acestui loc incredibil a început acum aproximativ 13,5 milioane de ani. Pe atunci, zona de la poalele Munților Carpați era inundată de apele unei mări preistorice. Mișcările tectonice au sigilat bazinul, permițând apei să se evapore și lăsând în urmă depozite masive de sare în geologia locală.
Oamenii au înțeles rapid valoarea „substanței albe”. Arheologii au descoperit în apropiere cele mai vechi unelte de prelucrare a sării din Europa Centrală, datând încă din epoca neolitică. Metoda era pe cât de simplă, pe atât de eficientă: saramura extrasă din izvoarele naturale era fiartă până când apa dispărea, lăsând în urmă prețiosul reziduu folosit pentru conservarea alimentelor.
Totuși, pe măsură ce izvoarele au început să sece în secolele XI și XII, locuitorii au fost forțați să sape mai adânc. Așa au apărut primele puțuri saline și, ulterior, minele propriu-zise. Din secolul al XIII-lea, Wieliczka a devenit un centru industrial vital, transformându-se în una dintre cele mai vechi exploatări miniere active din lume.
Dimensiuni amețitoare sub pământ
Activitatea minieră a încetat oficial abia în 1996, moment în care situl era deja protejat ca monument istoric național și inclus în patrimoniul mondial UNESCO. Ceea ce a rămas în urmă este un labirint colosal care depășește cu mult definiția unei simple „atracții turistice”.
Mina găzduiește peste 245 de kilometri de tuneluri, structurate pe nouă niveluri. În cel mai adânc punct al său, complexul coboară până la 327 de metri sub nivelul solului.
Artă, rugăciune și vizitatori celebri
Poate cea mai frapantă caracteristică a minei este Capela Sfintei Kinga. Situată la al doilea nivel (aproximativ 101 metri adâncime), aceasta este o sală imensă decorată cu o atenție la detalii care îți taie respirația. Minerii care lucrau în condițiile dure și întunecate din subteran au sculptat aici candelabre uriașe, cruci și chiar o replică fidelă a celebrei „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci – toate direct în sarea peretelui. Există chiar și o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, realizată, evident, din același material cristalin.
De-a lungul secolelor, mina a atras unele dintre cele mai strălucite minți ale Europei. Printre coridoarele sărate au pășit personalități precum:
- Johann Wolfgang von Goethe, legendarul scriitor al dramei Faust;
- Alexander von Humboldt, naturalistul pionier după care au fost numiți pinguinii și calamarii Humboldt;
- Nicolaus Copernic, polimatul polonez care a „oprit Soarele și a pus Pământul în mișcare”.
Astăzi, acest oraș subteran rămâne o dovadă vie a modului în care ingineria industrială medievală s-a împletit cu arta și geologia, creând o structură unică pe care timpul – și sarea – au păstrat-o intactă.
