Marea ceaţă din Londra. Fenomenul bizar care a ucis mii de oameni în câteva zile

Marea ceață din Londra a rămas în istorie drept un episod bizar, dar de foarte tristă amintire, care a tras un semnal de alarmă asupra efectului devastator pe care poluarea îl are asupra mediului în care trăim.

Totul a început în data de 5 decembrie 1952, în Londra, Marea Britanie. Era o zi de vineri, în care s-a aşezat o ceaţă oarecum normală pentru această regiune. Un val de aer cald, venit dinspre Marea Nordului, s-a instalat practic deasupra Londrei, prinzând sub el ceaţa.

La început, populația și autoritățile au crezut că este doar smogul atât de specific Londrei. Totuşi, acest episod avea să devină o adevărată catastrofă națională.

Ceața care s-a lăsat asupra capitalei Regatului Unit a fost atât de densă, încât mașinile, inclusiv ambulanțele, au fost nevoite să meargă cu 5-10 km/h, din cauza reducerii drastice a vizibilității.

Aeroportul și autostrăzile au fost închise, iar în cele cinci zile de ceață continuă, spitalele londoneze s-au umplut de victime ale accidentelor, dar și de persoane care aveau mari dificultăți de respirație.^{[Britannica.com]}

În prima zi au murit aproximativ 500 de oameni. Ulterior, ambulanţele nu au mai făcut faţă numărului mare de solicitări şi în următoarele zile aceştia pur şi simplu se clătinau până să ajungă la spitale.

Se spune că buzele pacienţilor erau albastre în timp ce se sufocau cu smogul toxic. Evident, cei mai vunerabili au fost cei cu sistemul respirator compromis sau slab dezvoltat, adică bătrânii şi copiii.

La vremea respectivă, autoritățile au estimat că ceața a făcut peste 4.000 de victime. O evaluare ulterioară însă a arătat că, de fapt, ar fi fost între 12-15.000 de morți.

Ce a cauzat Marea Ceaţă ucigaşă din Londra

Oamenii de știință au tras concluzia că a fost o combinație nefericită între condițiile meteo de pe insulă și poluare.

Sub stratul de aer cald au fost blocate emisiile motoarelor automobilelor, fumul coşurilor caselor încălzite şi chimicalele eliberate în aer de la uzine si fabrici.

Stratul de aer cald care acoperea oraşul a stat aproape nemişcat timp de 5 zile, pentru că în aceasta perioadă nu a bătut vântul aproape deloc, lucru destul de rar de altfel, pentru acea zonă. 

Cu o zi înaintea de căderea ceții, asupra Londrei s-a instalat un anticiclon. Temperaturile au scăzut brusc, motiv pentru care materia primă pentru încălzirea locuințelor a fost arsă din abundență. Astfel, o cantitate foarte mare de carbon a fost emanată în atmosferă. Carbonul a ridicat procentajul de dioxid de sulf eliminat prin coşurile locuinţelor.

Din nefericire, aerul nu s-a mișcat din loc, iar poluanţii nu s-au putut risipi.

Sulfații au reprezentat o componentă cheie a ceții londoneze, groase, urât mirositoare și toxice.

Ipotezele conform cărora cauza ceții ucigase ar fi fost dioxidul de sulf eliberat prin arderea de cărbune moale de calitate scăzută din casele londonezilor, industrie și centrale electrice s-a dovedit a fi corectă.

Cu toate acestea, de ce acest dioxid de sulf s-a transformat în acid sulfuric a rămas un mister.

Efectele dezastrului

Cert este că după ceața ucigaşă, autoritățile britanice nu au mai tratat ceața londoneză ca pe un simplu fenomen meteo.

Marea Ceaţă ucigaşă din anul 1952 a schimbat această mentalitate. La începutul anului 1953, guvernul britanic a iniţiat un studiu foarte amplu cu privire la calitatea aerului din Londra şi a cauzelor nivelului foarte înalt de poluare.

În anul 1956, Marea Britanie a adoptat Legea Aerului Curat, cu şapte ani înainte de Legea Aerului Curat din Statele Unite, care a redus drastic poluarea atmosferică.

Cu toate acestea, Marea Britanie a mai avut parte de cel puțin două ori de astfel fenomene cu consecințe asupra populației, dar și asupra animalelor.

Urmăriţi în clipul video de mai jos un scurt material despre Marea Ceaţă ucigaşă din Londra