Marea Ciumă din Marsilia, epidemia care a luat 100.000 de vieţi

Marea Ciumă din Marsilia a rămas în istorie drept ultima mare epidemie de ciumă bubonică din vestul Europei.

Epidemia a izbucnit în oraşul Marsilia, din Franţa, în anul 1720 şi a curmat vieţile a peste 100.000 de persoane. 50.000 dintre aceştia erau locuitori ai orașului propriu-zis. Alți 50.000 erau oameni din orașele și provinciile învecinate din nord.

În anul 1720, vasul Grand Saint-Antoine a pornit din Sidon, Liban și a oprit la Smyrna, Tripoli și în Cipru, care la acel moment avea epidemie de ciumă.^[sursa]

Un pasager turc a fost primul care a fost infectat și a murit ulterior. Acesta a fost urmat de câțiva membri ai echipajului, în ciuda eforturilor medicului de pe vas, care şi el a fost răpus de boală.

Vasului i s-a refuzat intrarea în portul Livorno, din Italia, ajungând direct în Marsilia, Franţa. Când a ajuns la destinaţie, vasul a fost pus imediat în carantină de către autoritățile portuare franceze. Existau câteva precedente din secolele trecute, lucru care a făcut ca autorităţile să fie precaute.

Grand Saint-Antoine urma să fie acostat pe o insulă din apropiere, iar oamenii să stea în carantină. Dacă cei bolnavi şi-ar fi revenit, atunci totul ar fi fost bine, urmând a li se permite să intre în oraş. În caz contrar, dacă boala nu putea fi ţinută sub control, iar bacteria Yersinia pestis, care stă la baza ciumei, s-ar fi răspândit între pasageri, atunci nu era tocmai ok, însă cel puţin restul locuitorilor din Marsilia ar fi scăpat cu viaţă.

Marea Ciumă din Marsilia, cauzată de lăcomie

Vasul Grand Saint-Antoine transporta, printre altele, mătase de calitate şi bumbac. Marii comercianți din oraș au presat autoritățile pentru a scoate vaporul din carantină și a valorifica marfa aflată la bord, având în vedere că se apropia Târgul de la Beaucaire. Comercianţii au abordat oamenii cu putere de decizie din oraş şi le-au spus că nu ar fi înţelept ca preţioasa mătase să rămână blocată pe vapor. Până la urmă, oamenii erau convinşi că ţesăturile nu pot transmite boala, întrucât acest lucru nu se mai întâmplase până atunci.

Având în vedere lobby-ul făcut, autorităţile au cedat în faţa presiunii şi au încălcat regulile de carantină. Au permis ca vasul să fie descărcat înainte de a fi trimis pe insulă. Rezultatul a fost dezastruos.

La câteva zile după acea decizie neinspirată, boala s-a împrăștiat în oraș. Spitalele au fost copleșite rapid, iar cetățenii au intrat în panică. Mulţi dintre ei, deja bolnavi, au plecat din oraș și au dus boala și în localitățile din împrejurimi. Au fost săpate mai multe gropi comune, însă au fost umplute rapid. În final, autoritățile nu au mai făcut față numărului mare de morți și mii de cadavre au rămas împrăștiate pe străzi, prin tot orașul.

De-a lungul următorilor doi ani, 50.000 dintre cei 90.000 de locuitori ai Marsiliei au murit. În plus, alți 50.000 de oameni din regiunile învecinate au murit după ce ciuma s-a împrăștiat. Pentru a ne face o imagine a ceea ce însemnau 100.000 de persoane la începutul sec. al XVIII-lea, trebuie să avem în vedere că pe atunci populaţia totală a lumii era de circa 650 de milioane de oameni. În prezent, suntem aproape 8 miliarde de oameni.