Marele Sfinx de la Giza: o enigmă a Egiptului antic, veche de mii de ani

Marele Sfinx de la Giza este unul dintre cele mai emblematice și enigmatice monumente ale lumii antice. Uriaşa statuie reprezintă un leu cu cap de om, privind peste valea fertilă a Nilului, către răsărit. Statuia face parte din ansamblul monumentelor de pe platoul Giza, din Egipt, însă nu se ştie cine a construit-o, când și de ce.

Numele de Sfinx vine de la cuvântul grecesc sfingo care înseamnă „a strangula”. Grecii l-au folosit pentru prima dată numind o creatură fabuloasă care avea capul unei fete, corpul unui leu și aripi de pasăre care își strangula victimele. Sfincșii au fie cap de berbec și corp de leu, cap de uliu și corp de leu sau capul unui rege sau zeu și corp de leu.

De sute de ani, arheologi, cercetători și oameni simpli au încercat să descopere misterul din spatele Marelui Sfinx din Egipt. Astfel, au fost emise mai multe ipoteze privind originea şi semnificaţia enigmaticului monument, care este cea mai mare statuie monolit din lume (construit dintr-o singură bucată).

Marele Sfinx de la Giza: un mister vechi de mii de ani

Marele Sfinx de la Giza este situat în apropierea celor trei piramide celebre ale faraonilor Khufu, Khafra și Menkaura. Pe suprafaţa statuii nu există nicio inscripție care să indice anul sau perioada în care a fost construită. Unii egiptologi cred că Sfinxul a fost construit de către faraonul Khafra, reprezentând înfățișarea acestuia. Astfel, ar fi fost construit în timpul celei de a IV-a Dinastii, în jurul anului 2500 î.Hr., după construcția piramidei lui Khafra.

Alţi specialişti afirmă că este posibil să fi fost construit încă din era glaciară, de către o altă civilizație, mai veche și mai evoluată decât cea a egiptenilor şi că ar putea reprezenta un alt conducător sau chiar un zeu. Unul dintre argumentele pentru o dată mai timpurie se bazează pe modelele de eroziune de pe corpul Sfinxului, care sugerează că a fost expus la ploi abundente într-o perioadă în care Egiptul avea un climat mai umed decât astăzi.

Geologul dr. Robert Schoch, analizând formele de eroziune ale Sfinxului, a ajuns la concluzia că acestea „sunt opera apei, a apei de ploaie”. În baza posibilității climatologilor de a calcula exact perioadele ploioase din trecut, s-a ajuns la noi concluzii privind datarea Sfinxului. Astfel, roca ce alcătuiește celebra construcție ar fi fost expusă eroziunii între anii 7.000-5.000 î.Hr., perioadă ce corespunde unor perioade ploioase din istoria Egiptului. Acest lucru ar face ca Sfinxul să fie mult mai bătrân decât afirmă majoritatea egiptologilor.

Un alt argument pentru o altă identitate se bazează pe diferențele stilistice dintre fața Sfinxului și celelalte statui ale lui Khafra.

Marele Sfinx de la Giza, un paznic al secretelor

Marele Sfinx de la Giza a fascinat generații de exploratori, călători și cercetători, care au încercat să-i dezlege misterele și să-i descopere secretele.

Se pare că, de-a lungul veacurilor, Sfinxul din Egipt a fost îngropat în nisip în mai multe rânduri. Potrivit unei legende antice, faraonul Thutmose al IV-lea a avut un vis în care Sfinxul i-a vorbit și i-a cerut să curețe nisipul care-i acoperea corpul. În schimb, Sfinxul i-a promis tronul Egiptului. Thutmose a respectat indicaţiile și a devenit următorul rege. Acesta a ridicat și o stelă între labele Sfinxului, ce reprezintă visul său și lucrările de restaurare.

De atunci, mulți au încercat să afle ce se află sub sau în interiorul Sfinxului. În anul 1798, când au participat la expediţia din Egipt, Napoleon Bonaparte și arheologii săi au văzut doar capul imensului monument. Restul statuii era îngropat în nisip.

În secolul al XVIII-lea, un inginer francez pe nume Emile Baraize a săpat în jurul Sfinxului și a găsit mai multe tuneluri și puțuri care duceau la camere închise. Corpul Sfinxului a fost scos la vedere în întregime după mii de ani datorită lui Baraize. În timp ce alții renunțaseră la idee, Emile Baraize a petrecut peste un deceniu îndepărtând cantitatea uriașă de nisip din jurul misterioasei statui. Astfel, în anul 1936, lumea a putut admira Marele Sfinx de la Giza în întreaga lui splendoare.

La începutul secolului al XX-lea, un medium american pe nume Edgar Cayce a susținut că există o bibliotecă ascunsă sub Marele Sfinx, care conține înregistrări despre Atlantida și înțelepciunea antică. Legenda spune că această bibliotecă ar conține informații esoterice și calendare preistorice, care ar merge tocmai până la începuturile timpurilor. 

În anii 1990, o echipă de cercetători a folosit tehnici seismice și un radar pentru a scana Sfinxul și împrejurimile sale, dezvăluind mai multe anomalii și cavități care ar putea indica anumite camere secrete. Cu toate acestea, niciuna dintre încăperile secrete nu a fost confirmată sau explorată încă.

Descrierea misterioasei construcţii

Marele Sfinx de la Giza a fost ridicat pe locul unei vechi cariere de piatră și se pare că a fost sculptat dintr-o singură bucată, fapt care îl face cea mai mare statuie monolit din lume. După cum am precizat şi anterior, sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Are o lungime de 73,5 m și o înălțime de 20 m.

Partea superioară a construcției, în special capul, pare să impresioneze cel mai mult. Acesta are nu mai puțin de 6 metri înălțime și 4 lățime. Ochii au 2 metri înălțime, dar nasul și bărbia lipsesc, cea din urmă fiind expusă la Muzeul Britanic. Deși capul Sfinxului a fost grav afectat de mii de ani de eroziune, urme ale vopselei originale pot fi totuși văzute lângă o ureche. Aparent, la începuturile sale, fața Sfinxului ar fi fost pictată în roșu închis.

O legendă arabă din secolul al XV-lea arată că nasul statuii a fost distrus de către un mistic,pe nume Muhammad Saim al-Dahr. Acesta era supărat pe faptul că egiptenii vremii, deși nu mai erau de mult pagâni, îl venerau și îi aduceau totuși ofrande, fiind convinși că fertilitatea adusă de Nil depinde de Sfinx. Arabii egipteni îl numesc pe vandal „Abu Hol”, adică „Tatăl Groazei”. Tăierea nasului, conform obiceiurilor islamice, era considerată ca un semn de infamie.

Corpul de leu sugerează ideea de masivitate, de impunere și putere, labele uriașe sunt plasate strategic, în poziție de atac. Una dintre cele mai mari ciudățenii ale sculpturii este faptul că, în raport cu trupul, capul este mult prea mare. Se crede că, de-a lungul timpului, capul a fost remodelat pentru a reprezenta un nou faraon sau un alt zeu.^[sursa]

Marele Sfinx de la Giza, un simbol cultural

Sfinxul a inspirat nenumărați artiști, scriitori și regizori de-a lungul istoriei. A fost reprezentat în picturi, sculpturi, poezii, romane, benzi desenate, desene animate și filme.

Sfinxul este și un simbol al identității și mândriei naționale a Egiptului. A fost martor la multe evenimente și schimbări din istoria Egiptului, de la vremurile antice până în zilele noastre. Misterioasa statuie a rezistat dezastrelor naturale, vandalismului, războaielor și revoluțiilor.

În ciuda diverselor ipoteze lansate de egiptologi, nimeni nu știe cu siguranță când a fost construit Marele Sfinx de la Giza sau de către cine. Sfinxul rămâne, aşadar, unul dintre cele mai captivante și misterioase monumente ale trecutului umanității, provocându-ne să ne întrebăm în continuare despre originile, scopul, secretele și moștenirea sa.