Maria Anna Ricciarda Carolina Margherita Pia sau Maria Anna de Savoia cum a rămas cunoscută pentru posteritate, s-a născut în data de 19 septembrie 1803, la Palazzo Colonna din Roma. A fost fiica regelui Victor Emanuel I al Sardiniei și a soției sale, Arhiducesa Maria Tereza de Austria-Este. Pe 20 septembrie 1803, micuţa a fost botezată, împreună cu sora sa geamănă, de către Papa Pius al VII-lea. O pictură care înfățișează acest moment este păstrată la Museo di Roma, găzduit în Palazzo Braschi.

După căderea lui Napoleon Bonaparte, Congresul de la Viena l-a readus pe tatăl Annei Maria de Savoia pe tronul regatului, iar regele Victor Emanuel I a căutat soți potriviți pentru cele patru fiice ale sale ajunse la maturitate. Cea mare, Maria Beatrice, s-a căsătorit în 1812 cu Ducele de Modena. Maria Teresa Fernanda, sora geamănă a Annei Maria, s-a căsătorit în anul 1823 cu Ducele de Parma, iar mezina, Maria Cristina, s-a căsătorit în anul 1832 cu Ferdinand al II-lea, regele celor Două Sicilii.

Maria Anna de Savoia, o prinţesă frumoasă, dar fără soţ

Maria Anna de Savoia, în ciuda frumuseții și virtuților sale, nu-și găsise încă un soț la începutul anilor ’30. Având deja 27 de ani, era deja foarte târziu pentru ca o prințesă să se căsătorească în acea perioadă. Cu toate acestea, vârsta ei era văzută ca un semn că va fi mai așezată, mai religioasă și mai ușor de gestionat.

Tatăl ei, urmând sfaturile diplomatului Klemens von Metternich, i l-a propus fiicei sale pe Arhiducele Ferdinand, un bărbat de aproape 40 de ani, care suferea de epilepsie și avea un accentuat retard mintal. De fapt era atât de limitat în gândire, încât tatăl lui, Francisc I al Austriei, chiar se gândise să-l excludă din succesiunea la tron.[sursa]

Anna Maria de Savoia
Maria Anna de Savoia

Mai mult asistentă medicală decât împărăteasă

Pe 12 februarie 1831, Maria Anna de Savoia s-a căsătorit prin procură, la Torino, cu arhiducele care avea să devină, totuși, patru ani mai târziu, împărat al Austriei. Nunta a avut loc pe 27 februarie în același an la Viena. Cei doi soţi nu au avut descendenți și, cel mai probabil, mariajul nu s-a consumat vreodată.

• CITEŞTE ŞI:  Malaxa 1C, prima maşină românească, fabricată din ambiţia celui mai bogat român al acelor vremuri

Maria Anna a fost respectată pentru pietatea și demnitatea ei și probabil era privită cu multă compasiune la curte, fiind cunoscut faptul că avea mai mult rolul de asistentă medicală decât de soție pentru suveran.

Pe 12 septembrie 1836, a fost încoronată ca regină a Boemiei la Praga. Maria Anna nu a avut nicio influență asupra politicii. Ea l-a sprijinit pe împăratul Ferdinand, care nu era în măsură să gestioneze afacerile de stat din cauza sănătății sale

În timpul Revoluției din 1848, a sprijinit-o pe cumnata sa, Arhiducesa Sofia, și împreună l-au convins pe Ferdinand să abdice în favoarea nepotului său, Franz Joseph, fiul ambițioasei Sofia, acțiune rămasă în istorie sub numele de „Complotul Doamnelor”.

După abdicarea lui Ferdinand, pe 2 decembrie 1848, Maria Anna s-a retras împreună cu el, petrecându-și timpul între castelele Praga și Reichstadt. Anna Maria era populară la Praga, unde era angajată într-o organizație caritabilă locală.

După ce a rămas văduvă, a atras simpatia succesoarei sale, faimoasa împărăteasă Sisi, care a prețuit-o mult pentru gestul său de a renunța la coroana austriacă. Maria Anna de Savoia a murit pe 4 mai 1884, la vârsta de 80 de ani, la nouă ani după soțul ei, și a fost înmormântată alături de acesta în Cripta Capucinilor din Viena.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

Publicitate