Mariam Soulakiotis: povestea înspăimântătoare a măicuței care a ucis 177 de oameni în 11 ani

În coridoarele tăcute ale credinței, unde călugărițele sunt privite ca întruchipări ale purității, o femeie a răsturnat orice așteptare, lăsând în urmă o moștenire a terorii, mascată cu grijă sub veșminte sfinte. Numele ei, Mariam Soulakiotis, este o șoaptă sinistră în istoria Greciei, povestea unei starețe care nu semăna cu nicio alta. O adevărată lupoaică în blană de oaie, ascensiunea ei de la o copilărie modestă la o poziție de autoritate spirituală a fost, în realitate, drumul unei ambiții întunecate, alimentată de o sete nepotolită de bogăție și control.

Sub masca sfințeniei, Mariam a orchestrat o operațiune macabră, atrăgând suflete disperate în mănăstirea ei cu promisiunea vindecării, doar pentru a le întemnița, înfometa și deposeda de tot ce aveau.

Ambiția născută din sărăcie: Mariam Soulakiotis

Născută în anul 1883 într-un sat sărac din Grecia rurală, viața Marinei Solidoti (după numele ei laic) a fost definită de muncă istovitoare la ferma familiei, de la răsărit până la apus. Dar, spre deosebire de cei din jur, resemnați cu un destin modest, Marina nutrea o ambiție feroce. Tăcerea câmpurilor și monotonia muncii nu făceau decât să-i alimenteze dorința de a evada. Pentru o scurtă perioadă, a lucrat într-o fabrică locală, unde a economisit fiecare bănuț, visând la o viață dincolo de orizontul limitat al satului natal.^[sursa]

La începutul anilor 1900, calea ei a intersectat Biserica Ortodoxă Greacă. Pentru multe tinere fără zestre sau perspective, viața monahală reprezenta o evadare onorabilă. La 23 de ani, Marina a făcut pasul decisiv, alăturându-se Vechilor Calendariști, o facțiune disidentă.

Acolo l-a întâlnit pe Matthew Carpathakis, un călugăr la fel de nemulțumit de structurile tradiționale. În frustrările lor comune, au găsit un parteneriat perfect. Odată intrată în rândurile bisericii, Marina și-a luat numele de Mariam Soulakiotis – o alegere strategică, menită să o asocieze cu puritatea Fecioarei Maria. În spatele acestei fațade de umilință atent cultivate, se ascundea o foame insațiabilă de putere.

Fortăreața disperării

Sub îndrumarea lui Matthew, Mariam Soulakiotis a urcat rapid în ierarhie. Viziunea lor comună s-a materializat în anul 1927, când au fondat Mănăstirea Peukovounogiatrissas, cunoscută și ca Mănăstirea Fecioarei din Pini. Amplasată pe un munte izolat, a fost prezentată publicului ca un sanctuar al vindecării, în special pentru bolnavii de tuberculoză – un flagel al acelor vremuri. Disperarea a adus valuri de credincioși și pacienți plini de speranță, care căutau un miracol.

În public, Mariam emana compasiune. În realitate, mănăstirea era un adăpost rudimentar, fără personal medical. Pacienții erau închiși în camere înghesuite, privați de tratament și de contactul cu lumea exterioară. Fiecare suflet suferind era, pentru ea, o potențială sursă de venit. În timp ce reputația ei de sfântă creștea, la fel și averea. Proprietăți extinse și sume mari de bani au început să fie transferate pe numele ei, uimind observatorii și alimentând zvonuri despre metodele sale coercitive.

Mănăstirea Groazei

Curând, mănăstirea a devenit un teatru al terorii. Mariam a dezvoltat o metodă sinistră: viza familiile înstărite, convingându-le că donarea averii către mănăstire le-ar asigura mântuirea. Când persuasiunea nu funcționa, recurgea la amenințări și violență. Mulți au fost închiși în celule, privați de hrană și ținuți în izolare până când cedau și semnau actele. Odată proprietățile transferate, victimele erau adesea lăsate să moară de foame și neglijență. Tinerele femei care veneau cu zestre erau jefuite și abandonate într-un mod similar.

Un caz cutremurător este cel al doamnei Becca. Realizând oroarea din spatele fațadei sfinte, a încercat să fugă cu cei doi copii ai săi. A fost prinsă, închisă într-o celulă cu bolnavi de tuberculoză și lăsată să moară de foame. Domnia ei de teroare se extindea și asupra celorlalte călugărițe. Orice formă de disidență era pedepsită cu o cruzime ieșită din comun. Sora Theodore, care a îndrăznit să o conteste, a fost bătută cu brutalitate și a murit din cauza unei hemoragii interne, moartea ei fiind prezentată de Mariam drept o „pedeapsă divină”.

De-a lungul timpului, zeci de copii bolnavi de tuberculoză au fost aduși la mănăstire. Din păcate, la ordinele lui Miriam, tinerii au fost nevoiți să respecte practicile dure ale sectei, fapt care ar fi dus la moartea a 150 de copii și tineri.

Prăbușirea unui imperiu al fricii

Regimul de teroare al lui Mariam a continuat nestingherit ani la rând, chiar și în timpul ocupației naziste. Prăbușirea a început cu o informație anonimă, urmată de o plângere oficială în 1949, venită de la Eugenia Margetta, o tânără care a acuzat-o pe Mariam de tortură și extorcare. Dispariția Simonei Spirites, o fată de 18 ani, a fost picătura care a umplut paharul.

În decembrie 1950, o operațiune polițienească de amploare a descins la mănăstire. Priveliștea era apocaliptică: zeci de femei în vârstă, scheletice, zăceau în celule mizere. Copii bolnavi abia mai respirau. Dintre aceștia, au fost salvați 36 de copii, mulți dintre ei traumatizați. Procesul care a urmat a șocat întreaga Grecie. Dintre cele circa 177 de decese care s-au petrecut la mănăstire, au fost documentate 27 de crime, pe lângă nenumărate cazuri de tortură și șantaj. Pe tot parcursul audierilor, Mariam a rămas sfidătoare, negând acuzațiile și numindu-le „minciuni satanice”, în timp ce se ruga și ținea strâns în mână o icoană a mentorului ei, Matthew.

Deși a fost condamnată la 14 ani de închisoare, a executat doar o parte din pedeapsă, murind în anul 1954. Însă moștenirea ei este una duală și înfiorătoare. În timp ce istoria o consemnează ca pe o criminală sadică, o pată de neșters pe obrazul credinței, pentru un grup de peste 400 de adepți, Mariam Soulakiotis este, chiar și astăzi, venerată ca o sfântă. Un testament sinistru al puterii de manipulare și al abisului în care se poate prăbuși natura umană.