Marin Alexandrescu: cum a reuşit un cioban să înfiinţeze 160 de şcoli la ţară

Marin Alexandrescu a fost un cioban cu o poveste de viaţă impresionantă, care a devenit dascăl și revizor şcolar în secolul al XIX-lea. El a contribuit la înființarea de școli rurale în Muntenia, pregătind mulți învățători și elevi. A fost un exemplu de ambiție, perseverență și dragoste pentru educație. Şi-a petrecut tinereţea încercând să înveţe, precum şi păstorind turmele de oi şi vaci ale tatălui său. La mijlocul secolului al XIX-lea, ciobanul a deschis o şcoală prin eforturi mari, contribuind ulterior la înfiinţarea altor 160 de şcoli în mediul rural.

Marin Alexandrescu s-a născut în anul 1837, în satul Gura Sărăţii, din judeţul Buzău, într-o familie de ţărani înstăriţi. De mic, el a dorit să meargă la şcoală, astfel că părinţii l-au înscris la şcoala din Izvorul dulce. Marin trebuia să meargă pe jos „peste un deal şi nişte hîrtopi urîte” pentru a ajunge la şcoala la care învăţau şase elevi.^[sursa]

„Copilul a deprins acolo cetitul, scrisul, cele patru operaţii simple din artimetica a mare, ce se numia şi bibliotecă, o carte care cuprindea şi din geografie şi din astronomie şi din naturale şi mai multe cunoştinţi frumoase şi folositoare, apoi din ceaslov, cântece bisericeşti ca pentru ghersul lui.”, a arătat istoricul Nicolae Iorga.

Marin Alexandrescu a fost nevoit să renunţe la şcoală

Chiar dacă se descurca bine la şcoală şi a învăţat foarte repede tabla înmulţirii „de s’auzi în sat”, Marin Alexandrescu nu a mai fost lăsat de tatăl său să-şi continue studiile. În schimb, i-a dat în grijă 80 de oi. Acesta s-a descurcat şi la îngrijitul oilor, devenind unul dintre cei mai respectaţi ciobani din zona Buzăului. Dorind să devină independent, pe când avea în jur de 15 ani, Marin a plecat cu o turmă de 20 de vaci în Bărăgan.

După „călătoria” avută în Bărăgan, Marin Alexandrescu s-a întors la Buzău pentru a-şi relua studiile. Acolo s-a mutat la unul dintre verişorii mamei sale, devenind elev al dascălului din oraş, apoi al preotului. În cele din urmă, a ajuns să studieze acasă la un profesor, pe care îl mai ajuta la treburile gospodăreşti.

„Învaţă verburile şi geografia în clasele a III-a şi a IV-a împreună, apoi şi franceza, istoria generală şi istoria naturală.”, a mai arătat Nicolae Iorga.

De la Buzău, Marin Alexandrescu a plecat la Bucureşti la o soră de-ale tatălui său, unde a învăţat gramatica, geografia, istoria românilor şi istoria antică. Din păcate, nu s-a mai ajuns cu banii pentru a se mai întreţine şi a fost nevoit să se întoarcă la Buzău.

„Cu cât ştia, deschide o şcoală la Buzău şi predă şi la un pension de fete, condus de o Polonă şi de fetele ei, în 1855 – 6. Se prezintă la concurs pentru revizori de şcoale comunale şi în ce împrejurări, venind în ţară pe o zăpadă cumplită ca să afle amânarea examenului. (…) Închisese şcoala şi pierduse lecţiile. Un nou termen de concurs e ţinut şi candidatul buzoian reuşeşte. O inspecţie a revizorului general la şcoala lui, redeschisă, îl face revizor pe singurele patru şcoale comunale din judeţ: trei la munte şi una la baltă, şi profesor de clasa I-iu şi a II-a din oraş. Aşa se făceau trebuirile pe acest timp: îţi vedeau meritele, te numiau curând.”, a mai completat Nicolae Iorga.

Marin Alexandrescu a contribuit la înfiinţarea a nu mai puţin de 160 de şcoli rurale. În calitate de revizor, el a avut o activitate intensă și eficientă. A vizitat satele din Muntenia și a convins primarii și consilierii să înființeze școli pentru copiii din localităţile respective. I-a ajutat să găsească spații potrivite pentru clase, a procurat mobilier și materiale didactice, a organizat cursuri de pregătire pentru învățători și a supravegheat activitatea lor. De asemenea, a pregătit mai multe persoane care ulterior au devenit învăţători în şcolile nou deschise. Acesta a continuat să predea prin mai multe oraşe din Muntenia, până la sfârşitul vieţii.

Marin Alexandrescu a decedat în anul 1907, la vârsta de aproape 70 de ani. A lăsat în urmă o poveste impresionantă, fiind un model de dascăl devotat cauzei educației, considerat a fi unul dintre pionierii învățământului rural din România.