Pentru 20% dintre copiii care au nevoie de un transplant de inimă, ajutorul nu ajunge la timp. O statistică sumbră pe care două noi tehnici medicale uimitoare ar putea-o schimba, crescând numărul de inimi donatoare disponibile cu până la 30%.
Granița dintre viață și moarte
Când este cineva, de fapt, mort? Dacă în trecut răspunsul era simplu – fără puls, fără respirație – astăzi, granița a devenit neclară, în special în lumea transplanturilor de organe.
O mare parte din această revoluție se datorează donării după decesul circulator (DCD), un proces în care organele sunt prelevate după ce inima unei persoane a încetat să mai bată. Aceasta diferă de donarea tradițională, care se face de la pacienți aflați în moarte cerebrală, dar a căror inimă este încă menținută în funcțiune de aparate. Deși donarea DCD poate salva mai multe vieți, ea vine cu propriile provocări.
O dilemă etică
Până de curând, una dintre cele mai promițătoare tehnici de a face o inimă DCD viabilă era perfuzia regională normotermică (NRP). Practic, medicii restabileau fluxul sanguin către inima oprită în interiorul corpului donatorului pentru a o face să bată din nou înainte de a fi prelevată. Acest lucru a creat o problemă etică majoră: dacă inima bate din nou, donatorul mai este considerat mort? Din acest motiv, adoptarea metodei a fost lentă.
Două soluții inovatoare de a readuce la viață inimile
Acum, două echipe de cercetători, publicând ambele în New England Journal of Medicine, au găsit o cale de a ocoli această controversă, readucând inimile la viață după ce au fost scoase din corpul donatorului.
Prima abordare a implicat prelevarea inimii unui donator și conectarea ei la un sistem care i-a pompat sânge oxigenat direct pe masa de operație. Inima a început să bată din nou și a fost transplantată cu succes unui bebeluș de 3 luni.
A doua echipă a încercat ceva diferit: au răcit inimile donatorilor și le-au perfuzat cu o soluție „ultraoxigenată” înainte de a le preleva. Acest lucru a menținut organele viabile suficient de mult timp pentru a fi transplantate, ducând la mai multe rezultate pozitive.
„În primele trei cazuri raportate folosind această metodă, inimile au fost transplantate cu succes, cu funcție biventriculară normală, fără semne de respingere […] și cu rezultate postoperatorii excelente,” au scris autorii. Cercetătorii adaugă că metoda are potențialul unei „aplicări pe scară largă”, deoarece evită atât limitările altor tehnici, cât și problemele etice.
Sună puțin ciudat? Cu siguranță. Dar este și unul dintre cele mai incredibile exemple despre cum știința nu doar că schimbă percepția noastră asupra morții, ci oferă, în mod real, o nouă șansă la viață. Și da, te face să fii recunoscător că nu ai trăit în epoca primului transplant de inimă.
