Veninul de albine a salvat viața unei femei și ar putea constitui baza pentru viitoare medicamente destinate unei serii de afecțiuni dureroase.
Pe scurt
- În mod neașteptat, înțepăturile de albine au vindecat boala Lyme a unei femei, chiar și după ce organismul ei era devastat de complicațiile bolii.
- Melitina, componenta principală a veninului de albine, ucide bacteria responsabilă pentru boala Lyme în studii de laborator și rapoarte anecdotice, dar nu este un tratament aprobat medical.
- Cercetările privind utilizările terapeutice ale veninului de albine sunt în curs de desfășurare, demonstrând un potențial promițător.
O vindecare neașteptată: un atac al albinelor a vindecat-o de Lyme
Într-o zi însorită, Ellie Lobel, doctor în fizică nucleară și mamă a trei copii, a fost atacată de un roi de albine africanizate, cunoscute popular ca „albine ucigașe”. În timp ce își proteja ochii, se aștepta la o reacție anafilactică fatală, după cum a relatat într-un articol BBC din 2015. La 45 de ani, femeia de origine engleză se afla în îngrijiri paliative în California, fiind în stadiu terminal din cauza bolii Lyme. Ieșise afară pentru a se bucura de soare și liniște când a avut loc atacul. Umflată și suferind dureri intense, Lobel era convinsă că sfârșitul era iminent. Cel puțin, așa credea.
Cu cincisprezece ani înainte, Lobel fusese mușcată de o căpușă, fără să-și dea seama. Căpușa era purtătoare a bacteriei Borrelia burgdorferi, agentul cauzal al bolii Lyme. Dacă este detectată la timp, boala Lyme poate fi tratată cu antibiotice, deși bacteria este cunoscută pentru capacitatea sa de a se ascunde de sistemul imunitar, putând provoca recidive la mult timp după o aparentă vindecare.
Borrelia burgdorferi se poate răspândi oriunde în organism, inclusiv la inimă și creier, cauzând degradare neurologică, dureri severe și o multitudine de complicații. Conform unui raport al CDC din martie, aproximativ 476.000 de persoane contractează anual boala Lyme în SUA. Din nefericire pentru Lobel, medicii nu i-au identificat simptomele ca aparținând bolii Lyme decât la mai bine de un an de la mușcătură, pe când avea 27 de ani. Suferind de simptome din ce în ce mai insuportabile într-un corp care se degrada vizibil, Lobel acceptase că mai are puțin de trăit.
Timp de trei zile după atacul albinelor, Lobel a avut febră și inflamații pulsatile. În a patra zi, s-a trezit simțindu-se, în mod neașteptat, normală – pentru prima dată în 15 ani. În zilele, săptămânile și lunile care au urmat, starea ei s-a îmbunătățit dramatic: confuzia mentală a dispărut, durerea s-a diminuat și forța fizică a revenit. Cercetând efectele veninului de albine, a realizat că melitina, compusul care provoacă senzația de arsură la locul înțepăturii, trebuie să fi fost responsabilă pentru salvarea ei. Ulterior, analizele de sânge au confirmat că Borrelia nu mai era prezentă în organismul ei. Dispăruse complet.
Știința din spatele veninului: cum acționează melitina
Multe culturi au recunoscut de-a lungul timpului beneficiile veninurilor de animale. Terapia cu venin de albine, în special, este utilizată încă din Egiptul antic, conform unui articol din 2024 publicat de EBSCO. Studii moderne arată că melitina, componenta cheie a veninului, posedă „activități antibacteriene și antifungice, precum și potențiale proprietăți antitumorale”, potrivit unui articol din 2017 apărut în Neuroscience Bulletin.
Studii pe șoareci și in vitro au demonstrat, de asemenea, efectele sale antivirale, antibacteriene și anticancerigene. O moleculă proteică mică, formată din 26 de aminoacizi, melitina conține atât compuși antiinflamatori, cât și proinflamatori și poate, literalmente, să facă celulele bacteriene să explodeze prin slăbirea membranei lor protectoare. Un studiu din noiembrie 2017, publicat în revista Antibiotics, a arătat că, cel puțin în afara unui organism viu, compusul a ucis Borrelia burgdorferi.
Cercetătorii aflați în căutare de noi medicamente explorează de zeci de ani potențialul veninurilor de animale, unii cu succes notabil. Poate cel mai faimos exemplu contemporan este Ozempic, al cărui compus principal imită o componentă din veninul monstrului Gila, o șopârlă veninoasă nativă din sud-vestul Statelor Unite.
În 1997, Glenn King, de la Universitatea din Queensland, Australia, a analizat veninul mortalului păianjen australian cu pânză în formă de pâlnie și a descoperit cum să-i separe componentele. „Am fost pur și simplu uimit. Este o mină de aur farmacologică pe care nimeni nu a explorat-o până acum.”, a declarat King pentru BBC. În prezent, împreună cu alți cercetători, cercetătorul dezvoltă un medicament pe baza unei molecule din venin care previne deteriorarea celulelor cardiace în timpul unui atac de cord.
Cu toate acestea, multe studii terapeutice asupra veninurilor nu au depășit faza testelor pe animale. Studii anecdotice și preliminare sugerează că veninul de albine ar putea ameliora durerea și simptomele în boala Parkinson, osteoartrită, fibromialgie și artrită reumatoidă, atunci când este injectat subcutanat de un medic specialist. Veninul de albine este, de asemenea, studiat pentru utilizarea sa în distrugerea celulelor HIV. Totuși, conform Mayo Clinic, sunt necesare mult mai multe cercetări înainte ca acesta să poată deveni un tratament standard pentru oricare dintre aceste afecțiuni.
Lobel a continuat să experimenteze pe scară largă cu veninul de albine – pe ea însăși – și a dezvoltat în cele din urmă un protocol de tratament autoadministrat pentru boala Lyme, asigurând astfel eradicarea propriei afecțiuni. Și-a petrecut ultimii ani promovând protocolul său de terapie cu venin de albine – care utilizează înțepături de la albine vii – și educând publicul despre această boală. Lobel a scris și o carte despre cum se poate autoadministra terapia. Cu toate acestea, profesioniștii din domeniul medical consideră acest tratament alternativ ca fiind controversat, deoarece nu este aprobat de nicio agenție medicală, iar Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) nu îl menționează ca opțiune terapeutică.
Unele persoane care au utilizat terapia și au obținut o ameliorare, precum Rebecca Hayward din Marea Britanie, spun că este o soluție de ultimă instanță, deoarece nicio altă metodă nu a funcționat pentru a le alina simptomele severe. Ea avertizează însă că tratamentul nu are aceleași rezultate pentru toată lumea și că există întotdeauna riscul real de deces din cauza unei alergii la veninul de albine. În partea de sus a articolului publicat de Hayward pe site-ul Lyme Disease UK, se recomandă ferm a nu se încerca autotratamentul „fără măsuri de precauție și supraveghere medicală”.
Boala Lyme în România: o problemă în creștere
Și în România, boala Lyme reprezintă o problemă de sănătate publică monitorizată atent. Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, în anul 2022 au fost înregistrate 850 de cazuri suspecte, dintre care 526 au fost confirmate sau clasificate ca probabile.
Incidența la nivel național a fost de 2,8 cazuri la 100.000 de locuitori, o cifră în creștere față de anii precedenți, indicând o mai bună conștientizare a bolii atât în rândul publicului, cât și al medicilor. Este important de menționat că, deși boala poate avea complicații serioase, în statisticile oficiale din România rata de mortalitate este practic zero, datorită diagnosticării și tratamentului adecvat.
