Mesoamerica: civilizația mesoamericană și popoarele care s-au dezvoltat înainte de sosirea conchistadorilor

Civilizația mesoamericană reprezintă ansamblul complex de culturi indigene care s-au dezvoltat în părți ale Mexicului și Americii Centrale înainte de explorarea și cucerirea spaniolă din secolul al XVI-lea. Prin organizarea sa în regate și imperii, prin monumentalitatea orașelor sale și prin rafinamentul realizărilor intelectuale, civilizația mesoamericană – alături de cea andină, situată mai la sud – este considerată echivalentul din Lumea Nouă al marilor civilizații ale Egiptului antic, Mesopotamiei și Chinei.

Mesoamerica: origini și dezvoltare

Arheologii estimează că prezența umană în Mesoamerica datează posibil din jurul anului 21.000 î.Hr., deși descoperirile de la Valsequillo, pe care se bazează această ipoteză, rămân controversate. Până în jurul anului 11.000 î.Hr., vânători-culegători populau majoritatea regiunii situate la sud de calota glaciară care acoperea nordul Americii de Nord. Clima mai răcoroasă din acea perioadă favoriza pășunile, în special în văile muntoase, oferind condiții propice pentru turmele de animale sălbatice.

Trecerea la agricultura sedentară pare să fi început după aproximativ 7000 î.Hr., când o încălzire globală semnificativă a determinat retragerea ghețarilor și transformarea pășunilor mesoamericane în păduri tropicale.^[sursa]

Domesticirea treptată a plantelor – în special a unui tip mutant de porumb, datat în jurul anului 5300 î.Hr. – a condus, în mileniile următoare, la o agricultură sătească stabilă. Pe lângă porumb, principalele culturi includeau fasolea, dovleacul, ardeiul iute și bumbacul. Creșterea productivității agricole a dus la apariția primelor forme de civilizație în perioada cunoscută de arheologi drept Formativul timpuriu (1500-900 î.Hr.).

Ceramica, care apăruse deja în unele zone din Mesoamerica încă din 2300 î.Hr. – probabil influențată de culturile andine din sud – a devenit din ce în ce mai variată și sofisticată. Tot în această perioadă, ideea construcției de temple sub formă de piramidă pare să fi prins rădăcini.

În regiunile joase și fertile din sudul statelor Veracruz și Tabasco, în Mexic, cultivarea porumbului a atins un nivel suficient de productiv pentru a permite redistribuirea resurselor umane către activități precum arta și comerțul. Competiția pentru controlul acestor terenuri agricole bogate, dar limitate, a condus la apariția unei clase dominante de proprietari. Aceștia au pus bazele primei mari civilizații mesoamericane: cea olmecă.

Primele centre urbane și influența olmecă

San Lorenzo, cel mai vechi centru olmec cunoscut, datează din jurul anului 1150 î.Hr., o perioadă în care restul Mesoamericii se afla încă într-o fază neolitică. Acest sit este celebru pentru impresionantele sale monumente din piatră, în special pentru „capetele colosale”, care ating aproape 3 metri în înălțime și care, cel mai probabil, îi reprezintă pe jucătorii unui ritual cu mingea (a se vedea tlachtli).

În perioada Formativului Mijlociu (900-300 î.Hr.), complexul urban La Venta a cunoscut o expansiune semnificativă, în timp ce diversitatea culturală a crescut în întreaga regiune. Poporul zapotec, de exemplu, a dezvoltat o civilizație avansată la Monte Albán, unde a apărut prima formă de scriere și primul calendar scris din Mesoamerica. Deși cultura olmecă se afla în declin, influența sa poate fi observată în multe situri, inclusiv în Valea Mexicului.

Civilizațiile clasice

În perioadele Formativului Târziu și Clasicului (aproximativ 700-900 d.Hr.), civilizațiile mayașă, zapotecă, totonacă și Teotihuacán au dezvoltat propriile variante ale moștenirii olmecilor. Mayașii au atins culmi impresionante în astronomie, matematică, realizarea calendarului și scrierea hieroglifică, dar și în arhitectura monumentală, ridicând orașe-temple de o complexitate remarcabilă.

În același timp, Teotihuacán, situat în Valea Mexicului, a devenit un important centru politic și comercial, exercitând o influență uriașă asupra unei mari părți din Mesoamerica. Orașul a fost capitala unui imperiu care și-a extins dominația prin comerț și alianțe strategice.

Epoca postclasică și ascensiunea aztecilor

După anul 600 d.Hr., puterea Teotihuacánului a început să scadă, iar Mesoamerica a fost fragmentată în numeroase state aflate în competiție pentru supremație. Între anii 900 și 1200, toltecii din Tula, în centrul Mexicului, au devenit forța dominantă a regiunii în perioada cunoscută drept Postclasicul timpuriu. După declinul toltecilor, o nouă perioadă de instabilitate a durat până în anul 1428, când aztecii au învins orașul rival Azcapotzalco și au preluat controlul în centrul Mexicului.

Ultimul mare imperiu mesoamerican, cel al aztecilor, a dominat regiunea până în anul 1521, când a fost cucerit de spaniolii conduși de Hernán Cortés.