Misterul unui corp găsit într-un sicriu de plumb sub Notre Dame, care a derutat oamenii de știință ani de zile, a fost în sfârșit rezolvat

Lucrările de reconstrucție a catedralei Notre Dame, demarate după incendiul devastator, au scos la lumină elemente ale structurii care, altfel, ar fi rămas neobservate. Unul dintre acestea, un corp găsit într-un sicriu de plumb, a reprezentat un mister care a dat mari bătăi de cap cercetătorilor.

În anul 2022, arheologii au făcut o descoperire remarcabilă: două sicrie din plumb, îngropate sub naosul catedralei. Experții au început imediat să investigheze cine au fost cei doi ocupanți ai acestor sicrie misterioase.

Unul dintre sicrie a oferit rapid indicii esențiale. O placă de alamă a permis identificarea primului schelet ca fiind al lui Antoine de la Porte, un canon al catedralei Notre Dame, decedat în ajunul Crăciunului din anul 1710, la venerabila vârstă de 83 de ani.

De la Porte pare să fi dus o viață confortabilă, având un stil de viață sedentar, conform analizelor scheletului său. În mod remarcabil, dantura lui era în stare foarte bună pentru acea perioadă. Cu toate acestea, al doilea sicriu a pus cercetătorii în fața unui contrast izbitor.^[sursa]

Încă un corp găsit într-un sicriu de plumb

Cel de-al doilea schelet aparținea unui bărbat tânăr, care murise în jurul vârstei de 30 de ani, având dinți grav afectați și semne clare ale unei vieți active, probabil dedicate călăriei. Această diferență izbitoare l-a făcut pe tânărul misterios să fie supranumit „cavalerul”, datorită indicilor oferite de oasele sale pelviene, care sugerează că era un călăreț experimentat.

Din păcate, moartea cavalerului nu pare să fi fost una ușoară. Se estimează că acesta a suferit de o boală cronică, care i-a deteriorat grav dantura, iar ultimele zile ale vieții sale au fost probabil marcate de dureri severe.

Misterul legat de identitatea cavalerului a fost în sfârșit elucidat. Potrivit BBC, scheletul îi aparține celebrului poet francez Joachim du Bellay, care a murit la doar 30 de ani, pe 1 ianuarie 1560. De-a lungul vieții sale, Du Bellay a lucrat o perioadă la catedrala Notre Dame și a fost consemnat ca fiind îngropat acolo. Însă, mormântul său nu fusese niciodată localizat până la această descoperire.^[sursa]

Analizele scheletului au arătat urme ale unor afecțiuni grave, inclusiv tuberculoză osoasă și meningită cronică, boli despre care se crede că l-au afectat și sunt menționate în unele dintre operele sale. Mai mult, craniul său prezenta o deformare, posibil cauzată de purtarea unei bentițe strânse în copilărie.

Îndemânarea poetului de a călări un cal are sens în contextul vieții sale, deoarece Du Bellay a călătorit de la Paris la Roma, unde a locuit câțiva ani și s-a îndrăgostit de o localnică pe nume Faustine.

Se crede că mormântul său a fost mutat la un moment dat după înmormântare, probabil în timpul unor lucrări de restaurare. Anterior, mai multe încercări de a-l găsi au eșuat, întrucât documentele indicau o altă locație decât cea unde a fost, în final, descoperit.