În timpul asediului de la Pompei din anul 89 î.e.n., armata romană condusă de Lucius Cornelius Sulla a folosit o armă de o complexitate tehnică uluitoare: polybolos, un dispozitiv considerat o veritabilă mitralieră antică. Deși a fost inventată inițial de inginerii greci, romanii au știut să perfecționeze această mașinărie capabilă să tragă săgeți în rafală pentru a străpunge apărarea orașului.
Până de curând, arma era cunoscută mai degrabă din schițe legendare, însă noi cercetări și scanări 3D ale zidurilor ciuruite din Pompei oferă prima dovadă fizică a eficienței distructive pe care o avea această artilerie de mare viteză.
Condusă de Lucius Cornelius Sulla, armata romană a adus la porțile Pompeiului cele mai distructive arme din arsenalul său. Printre acestea s-a numărat și un polybolos, o mașinărie formidabilă capabilă să tragă mai multe proiectile într-o succesiune rapidă, fără a necesita reîncărcare. Asemănătoare ca principiu cu o mitralieră antică, se crede că această armă extrem de avansată a fost proiectată inițial de Dionysius din Alexandria, în timp ce lucra ca inginer la arsenalul din insula Rodos, în secolul al III-lea î.e.n.
Deși arheologii nu au descoperit încă urme fizice directe ale acestui legendar polybolos, schițe detaliate care descriu mecanismul său ingenios au fost găsite în scrierile unui alt inginer grec antic, pe nume Philo din Bizanț.
Cum au descoperit arheologii urmele mitralierei antice pe zidurile din Pompei?
În timpul campaniei necruțătoare a lui Sulla împotriva Pompeiului, catapultele romane standard – cunoscute sub numele de scorpioni – au fost folosite pentru a bombarda zidul nordic al orașului. Astăzi, acel zid este încă ciuruit de găuri mari și rotunde, produse de bolovanii individuali lansați de aceste mașinării grele. Cu toate acestea, privind mai atent, același zid prezintă și o serie de găuri mai mici, cu patru laturi, dispuse într-un model distinct, în formă de evantai.
Pentru a afla exact cum au fost produse aceste cratere atipice, o echipă de cercetători condusă de Adriana Rossi (Universitatea din Campania „Luigi Vanvitelli”) a creat scanări 3D ale urmelor lăsate de artilerie. Acest proces le-a permis să studieze cu precizie dimensiunile și să determine ce tip de armă ar fi putut fi responsabilă. Modelele matematice au indicat clar că daunele ar fi putut fi provocate doar cu ajutorul unui fel de mașinărie de mare putere.
Această descoperire „face rezonabilă ipoteza utilizării unui scorpion automat destinat să lovească arcașii care ieșeau succesiv din porțile laterale ale turnurilor”, scriu autorii studiului. În mod fascinant, ei notează, de asemenea, o conexiune istorică relevantă: Sulla a fost guvernatorul provinciei care cuprindea Rodosul, o regiune renumită pentru excelența sa în inginerie și despre care se crede că a fost locul de naștere al polybolos-ului.
Cum funcționa „mitraliera” antichității?
Analizând diagramele lăsate de Philo, cercetătorii concluzionează că versiunea de polybolos pe care o descrie probabil nu ar fi fost capabilă să producă daunele masive observate la Pompei – cu excepția cazului în care legendarii ingineri ai arsenalului din Rodos ar fi introdus câteva îmbunătățiri majore în secolele care au precedat asediul Pompeiului.
Mai precis, autorii studiului afirmă că „un sistem de reducere a vitezei sau un reductor mecanic similar cu angrenajele inferioare ale unei biciclete” ar fi putut furniza energia de torsiune uriașă necesară pentru a crea găurile de glonț în structura de piatră.
Întâmplător, istoria militară modernă ne oferă un indiciu că acest concept este perfect aplicabil. Un ofițer de artilerie și arheolog german pe nume Erwin Schramm a construit un polybolos la scară reală în timpul Primului Război Mondial, înlocuind sistemul original de transmisie al lui Philo cu un lanț de bicicletă. Menționând că se spune că această mașinărie reconstruită „a funcționat splendid”, autorii studiului concluzionează că inginerii din Rodos ar fi putut probabil să dezvolte un polybolos îmbunătățit care „încorpora un astfel de sistem de reducere, posibil ascuns în structura principală a motorului”.
„Prin urmare, este plauzibil ca Sulla – un comandant perspicace din punct de vedere politic și avizat din punct de vedere tehnic – să fi achiziționat sau încurajat inovațiile rhodiene, folosind un motor îmbunătățit cu focuri multiple în timpul asediului Pompeiului, între vara anului 89 și iarna anului 88 [î.e.n.]”, scriu aceștia la final.
Studiul este publicat în revista Heritage.
Acest studiu demonstrează nu doar forța militară brută a Romei, ci și capacitatea sa de a asimila tehnologii avansate, transformând asediul de la Pompei într-un poligon de testare pentru una dintre cele mai letale arme din antichitate.
