Moara Lykiardopol din Brăila: cum a devenit o ruină cea mai mare moară din estul Europei

Dotată cu cele mai recente inovații tehnologice ale acelor vremuri, Moara Lykiardopol, cunoscută ca fabrica automată de făină Lykiardopoulos din Brăila, era considerată, în anul 1915, drept cea mai mare și modernă moară din întregul Orient.

Fabrica a fost ridicată de industriașul grec Ilie Lykiardopoulos la începutul secolului XX și a fost inaugurată în anul 1912, devenind una dintre cele mai mari și mai moderne mori din întregul Orient, cu o suprafață impresionantă de peste 11.000 de metri pătrați. Majoritatea producției de făină era exportată în țări precum Grecia, Turcia, Egipt și Algeria.

Conform istoricilor, Ilie Lykiardopoulos a sosit din Kefalonia împreună cu familia sa, stabilindu-se inițial în Tulcea. Ulterior, s-a mutat la Brăila, unde a început să activeze în comerțul cu cereale. Fiul său, Spiru, a fost cel care a construit cea mai mare moară din Brăila și din sud-estul Europei. După moartea lui Ilie, afacerile familiei au fost preluate de fiii săi, Spiru, Theodor și ginerele său, Stavru Valeriano.^[sursa]

Moara Lykiardopol: un gigant al producției de făină

Moara producea între 20 și 26 de vagoane de făină zilnic, fiind descrisă de contemporani drept „cea mai mare și mai sistematică fabrică din țară și din Orient, o rivală demnă a fabricilor din Apus.” Această descriere este întărită de istoricul Ioan Munteanu, care menționează că moara exporta făină în toate marile centre din Orient.

Detalii tehnice despre moară ne sunt oferite tot de istoricul Munteanu: „Moara sistematică, inaugurată în decembrie 1912, avea un capital investit de 1.200.000 de lei în instalații și un capital rulant de 20.000.000 de lei. Utilajele sale dezvoltau o forță motrică de 1200 CP, consumând 10 tone de păcură pe zi. În funcție de sezon, fabrica angaja între 100 și 200 de muncitori. Valoarea totală a instalațiilor, terenului și construcțiilor era estimată la 120 de milioane de lei.”^[sursa]

După naționalizarea din anul 1948, moara a fost transformată în Fabrica de pâine „Nicolae Bălcescu”, fiind integrată în timpul regimului comunist în Întreprinderea de Panificație a Brăilei. După Revoluția din anul 1989, fabrica a fost cumpărată de SC Demopan SA, o societate pe acțiuni care, la momentul privatizării, avea 1.200 de angajați. Cu toate acestea, ulterior, clădirea a fost abandonată și lăsată în paragină.

Moara Violatos: o moară cu abur construită de Anghel Saligny

O altă moară importantă a Brăilei este moara Violatos, construită în anul 1898 de celebrul inginer Anghel Saligny, pe malul Dunării, aproape de Portul Brăila. Aceasta a fost cea mai mare moară pe bază de abur din estul Europei. Deși astăzi este un monument istoric, clădirea se află într-o stare avansată de degradare de peste două decenii.

Istoria acestei mori este una tumultuoasă. Familia Violatos, care a deținut moara, s-a stabilit la Brăila la începutul anilor 1800. În epocă, fabrica era cunoscută sub numele de „Fabrica de făină Panait Violatos” și era considerată „cea mai impozantă și mai perfecționată instalație din țară și, probabil, din întregul Orient”. Datorită instalațiilor electrice moderne, aceasta oferea o priveliște spectaculoasă pe malul Dunării.

Panait Violatos, între anii 1889-1892, a fost asociat la Moara Milas, care a câștigat medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris. Ulterior, a demarat construcția celei mai moderne mori din sud-estul Europei, proiect ambițios care a fost finalizat în anul 1897.

Moara Violatos avea motoare aduse din Braunschweig, care consumau opt tone de păcură pe zi și avea o capacitate de producție de 15 vagoane de făină în 24 de ore. Personalul tehnic, inclusiv maeștrii morari și mecanicii șefi, era adus din străinătate.

Clădirea, cu șase etaje, avea și două niveluri uriașe dedicate depozitării cerealelor. O instalație subterană lega moara de Dunăre, permițând descărcarea cerealelor direct din șlepuri în fabrică.

Atât moara Lykiardopoulos, cât și moara Violatos au fost adevărate capodopere industriale ale epocii, contribuind semnificativ la dezvoltarea economică a Brăilei și la transformarea orașului într-un important centru al comerțului cu cereale din sud-estul Europei. Azi, însă, acestea rămân doar mărturii mute ale unui trecut de glorie, lăsate pradă timpului și degradării.