După ce au examinat inima conservată într-un borcan cu coniac, o echipă de cercetători din Polonia susține că a rezolvat misterul generat de moartea lui Frédéric Chopin. Conform acestora, cauza decesului prematur al compozitorului a fost pericardita, o complicație rară a tuberculozei cronice.
Frédéric Chopin, celebrul compozitor și pianist polonez, avea o teamă profundă de a nu fi îngropat de viu. Pe patul de moarte, în anul 1849, i-a cerut uneia dintre surorile sale să promită că va veghea „să fie tăiat”, pentru a se asigura că nu va fi îngropat înainte de a fi cu adevărat mort, notează The Guardian.[sursa]
Moartea lui Frédéric Chopin a generat un mister
La scurt timp după moartea sa, la doar 39 de ani, a fost efectuată o autopsie, iar inima i-a fost îndepărtată și conservată într-un borcan cu coniac. O echipă de cercetători polonezi a analizat această inimă și a concluzionat că Chopin a murit din cauza pericarditei, o complicație rară asociată tuberculozei cronice.
Diagnosticul, publicat în American Journal of Medicine, este considerat cel mai convingător dintre multiplele teorii care au circulat de-a lungul timpului privind cauza morții compozitorului. De-a lungul anilor, alte ipoteze au inclus fibroza chistică, deficitul de alfa-1 antitripsină (o boală genetică ce predispune la infecții pulmonare) sau stenoza mitrală (o îngustare a valvelor inimii).
Echipa de cercetători a examinat borcanul cu inima lui Chopin, care se află în cripta Bisericii Sfânta Cruce din Varșovia. Aceștia au observat că inima era acoperită cu un strat subțire de materiale fibroase albe și prezentă mici leziuni – semne clare ale unor complicații severe ale tuberculozei, conform experților.
„Nu am deschis borcanul, însă, analizând starea inimii, putem spune cu mare probabilitate că Chopin a suferit de tuberculoză, iar pericardita a fost cauza imediată a morții.”, a explicat profesorul Michael Witt de la Academia Poloneză de Științe, într-un interviu pentru publicaţia The Observer.
Frédéric Chopin a murit în octombrie 1849, la Paris, iar trupul său a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise, unde odihnesc și alte personalități precum Marcel Proust, Oscar Wilde și Jim Morrison.
Inima lui Chopin, obiect de colecţie
Considerat un erou național, inima lui Chopin a generat controverse de-a lungul timpului. La scurt timp după moarte, sora sa, Ludwika, i-a dus inima în Polonia, trecând de securitatea rusă, și a depus borcanul la Biserica Sfânta Cruce din Varșovia.
În anul 1944, inima a ajuns în mâinile unui ofițer SS, un admirator al lui Chopin, fiind păstrată temporar în cartierul general german, pentru a fi returnată bisericii la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Examinarea efectuată de echipa lui Witt este prima de acest fel realizată din anul 1945 până în prezent.
„Am găsit inima perfect conservată în borcan. Unii oameni vor încă să deschidă recipientul pentru a preleva mostre de țesut în vederea efectuării unor teste ADN, pentru a verifica ipoteze conform cărora Chopin ar fi suferit de o boală genetică. Ar fi complet greșit. Acest lucru ar putea distruge inima și, oricum, sunt destul de sigur că acum știm ce l-a omorât pe Chopin.”, a concluzionat Witt.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: