„Mult mai avansați decât credeam”. Oamenii foloseau plante pentru a construi bărci cu 40.000 de ani în urmă

Gândiți-vă la oamenii de acum 40.000 de ani și s-ar putea să vă imaginați bărci primitive, poate niște plute din bambus lăsate în voia sorții. Ei bine, o nouă analiză sugerează că ar trebui să regândim total această imagine. Oamenii antici care trăiau în insulele din Asia de Sud-Est nu doar că pluteau; ei erau navigatori iscusiți. Aceștia construiau bărci navigabile complexe folosind plante și porneau intenționat în largul oceanului pentru a pescui.

Oamenii construiau bărci cu 40.000 de ani în urmă

Dovezile provin din situri arheologice din Filipine, Indonezia și Timorul de Est. Această regiune, cunoscută sub numele de Wallacea, este o întindere de insule între Asia și Australia, separată de canale adânci care ar fi necesitat traversări deliberate și planificate, nu simple rătăciri.

Cum știm asta? Răspunsul se află în uneltele lor de piatră. Folosind o metodă numită traceologie, cercetătorii analizează uzura microscopică și reziduurile de pe artefacte. Multe unelte prezintă urme clare – răzuire, lustruire și margini rotunjite – care se potrivesc perfect cu extragerea fibrelor dure din scoarță de copac și frunze.

Nu era o activitate ocazională; modelele repetate de uzură arată că aceasta era o sarcină planificată, cel mai probabil pentru a crea frânghii și legături puternice. Această uzură specifică este diferită de cea lăsată de prelucrarea lemnului, indicând că fibrele vegetale erau o resursă cheie.

Dovada este în… ton?

Dar cea mai convingătoare dovadă s-ar putea să vină din meniul lor. În peșteri precum Jerimalai din Timorul de Est și siturile Bubog din Filipine, arheologii au găsit oase de pește vechi de zeci de mii de ani. Surprinzător, acestea nu erau doar de la specii de coastă.

Au găsit rămășițe de pești pelagici, adică specii care trăiesc în largul oceanului, departe de țărm, cum ar fi tonul și rechinii. Nu poți prinde un ton stând pe plajă. Prinderea lor este un indicator clar că acești oameni aveau bărci capabile să navigheze în ape adânci, linii de pescuit puternice și cunoștințe de navigație.

Alături de oase, echipa a găsit și cârlige din scoici – cele mai vechi descoperite vreodată – potrivindu-se perfect cu imaginea unor pescari echipați corespunzător.

Adio, plută de bambus. Bun venit, canoe cu stabilizator

Această descoperire spulberă teoria populară conform căreia primele traversări se făceau pe plute simple de bambus. Experimentele moderne au arătat cât de nesigure sunt aceste plute; ele eșuează adesea lamentabil împotriva curenților puternici din regiune, cum ar fi curentul Kuroshio.

O altă opțiune, canoea scobită dintr-un singur trunchi (dugout), este de asemenea improbabilă. Uneltele de piatră găsite în Wallacea acum 40.000 de ani sunt dominate de așchii mici, nu de topoarele grele necesare pentru a scobi un buștean masiv.

În schimb, autorii studiului propun o soluție mult mai sofisticată: bărci construite din mai multe părți, pe bază de plante. Gândiți-vă la bărci cu scânduri „cusute” și legate între ele cu frânghii puternice din fibre vegetale. Acestea ar fi putut include și un stabilizator (outrigger) – un flotor atașat de carenă – care le face incredibil de stabile pe mări agitate.

De ce contează acest lucru?

Aceasta nu este doar o curiozitate istorică despre cine a făcut primul o barcă. Este o dovadă a „modernității comportamentale” – capacitatea de a planifica complex, de a gândi simbolic și de a coopera social.

Construirea unei bărci sigure din fibre vegetale necesită cunoștințe profunde despre materiale, planificare, cunoașterea sezonieră a curenților și a migrației peștilor. Aceste bărci, ușor de reparat folosind legături, au permis schimburi pe distanțe lungi și au pus bazele migrațiilor uimitoare care au urmat, cum ar fi expansiunea austroneziană care a populat Oceanul Pacific.

Tehnologia fibrelor nu a fost unică în Asia de Sud-Est. De altfel, cercetătorii au găsit dovezi și în Europa: o mică frânghie cu trei straturi din situl Abri du Maras, Franța, datează între 41.000 și 52.000 de ani. Diferența crucială este conservarea. În timp ce Europa rece a păstrat în mod miraculos o bucată de frânghie, climatul tropical umed din Wallacea a distrus de mult orice material organic. De aceea, indiciile indirecte – uneltele de piatră uzate și oasele de ton – sunt atât de cruciale. Acestea ne arată că, în urmă cu peste 40.000 de ani, oamenii nu erau doar supraviețuitori; erau ingineri și exploratori ai oceanului.

Studiul este publicat în Journal of Archaeological Science.