Nucleul Pământului conține o rezervă imensă de aur, care se scurge către suprafață

Adâncurile Pământului ascund secrete nebănuite, iar unul dintre ele, legat de o rezervă imensă de aur, tocmai a ieșit la lumină. Un studiu recent dezvăluie o realitate surprinzătoare: nucleul Pământului, acel miez incandescent al planetei noastre nu este doar un colos de fier și nichel, ci și un tezaur de aur, care, asemenea unui fluviu subteran, își croiește lent drum prin mantaua terestră spre scoarță.

Cheia acestei descoperiri a zăcut ascunsă în compoziția chimică a rocilor vulcanice, mesageri ai adâncurilor. Analiza meticuloasă a izotopilor din aceste roci, provenite din straturile profunde ale litosferei, a scos la iveală semnături inconfundabile ale metalelor prețioase, inclusiv aur. Se pare că aurul, inițial cantonat în nucleu, a început o călătorie epică spre suprafață, fiind transportat de curenții puternici de magmă convectivă.

„Când am văzut primele rezultate, am realizat că, la propriu, am dat de aur! Datele noastre confirmă fără echivoc: material provenit din nucleul Terrei, încărcat cu aur și alte metale prețioase, se infiltrează în mantaua superioară.”, exclamă geochimistul Nils Messling de la Universitatea Göttingen din Germania.^[sursa]

O rezervă imensă de aur în nucleul Pământului

Asemenea unui dragon mitologic păzindu-și cu strășnicie comoara, Pământul își ține cea mai mare parte a aurului ascunsă în adâncuri. Deși exploatăm aurul din scoarță, acesta reprezintă doar o fărâmă infimă din rezervele totale ale planetei. Cercetările indică faptul că peste 99% din aurul Terrei este sechestrat în nucleul său metalic – o cantitate colosală, suficientă pentru a înveli întreaga suprafață a globului într-un strat strălucitor de 50 de centimetri grosime.

Această distribuție nu este întâmplătoare. În tumultuoasele începuturi ale formării sale, pe când Pământul era o masă incandescentă și maleabilă, elementele mai grele, prin forța gravitației, s-au scufundat spre centru, acumulându-se în nucleu. Acest proces fundamental, cunoscut sub denumirea de „catastrofa fierului”, a dus la diferențierea structurii interne a planetei. Ulterior, un bombardament meteoritic susținut a îmbogățit scoarța cu noi cantități de aur și alte metale grele.

Deși existența unor „scurgeri” de heliu primordial și izotopi grei de fier din nucleu către mantă este bine documentată, o întrebare fundamentală a persistat: cât din aurul și celelalte metale grele pe care le extragem astăzi din scoarță provin din acest tezaur adânc și cât a fost adus de impacturile cosmice târzii?

Răspunsul la această enigmă pare să fi fost găsit într-un metal prețios, mai puțin faimos, dar extrem de revelator: ruteniul. Mai precis, în izotopii săi – variații ale aceluiași element, care diferă doar prin numărul de neutroni din nucleul atomic.

Izotopii de ruteniu din nucleul Pământului poartă o semnătură distinctă, ușor diferită de cea a ruteniului găsit în straturile superficiale. O nuanță subtilă, dar crucială, care până de curând era aproape imposibil de detectat. Provocarea a fost depășită de Messling și echipa sa, care au pus la punct tehnici analitice inovatoare, capabile să identifice aceste diferențe infime.

Înarmați cu aceste noi instrumente analitice, cercetătorii au examinat ruteniul extras din rocile vulcanice ale Insulelor Hawaii, ferestre către adâncurile mantalei. Rezultatele au fost grăitoare: au identificat o concentrație semnificativ mai mare de ruteniu-100, un izotop specific care, conform modelelor geochimice, își are originea direct în nucleul Pământului, comparativ cu cea prezentă în mantaua înconjurătoare.

Această amprentă a ruteniului-100 din nucleu sugerează un fenomen mult mai amplu: toate elementele siderofile – acele elemente cu afinitate pentru fier, care au migrat spre centrul planetei în perioada sa de formare, când era complet topită – participă la acest exod lent din nucleu. Lista acestor „evadați” include, pe lângă ruteniu, și alte metale nobile precum paladiul, rodiul, platina și, bineînțeles, aurul.

Să nu ne așteptăm, însă, la o „goană după aur” venită din adâncuri; ritmul acestei ascensiuni este extrem de lent, iar o expediție directă la 2.900 de kilometri adâncime, spre nucleu, rămâne de domeniul science-fiction-ului. Valoarea reală a acestei descoperiri constă în perspectiva nouă pe care o oferă asupra dinamicii interne a Terrei și, prin extensie, asupra evoluției altor planete stâncoase din Univers.

„Descoperirile noastre demonstrează că nucleul Pământului nu este fortăreața izolată pe care ne-o imaginam. Acum avem dovada că volume colosale de material supraîncălzit din manta – vorbim de sute de cvadrilioane de tone metrice de rocă – își încep ascensiunea de la granița dintre nucleu și manta, ridicându-se spre suprafața Pământului pentru a da naștere unor formațiuni vulcanice precum arhipelagul Hawaii.”, subliniază geochimistul Matthias Willbold, de asemenea de la Universitatea din Göttingen.