Impactul unui război nuclear nu s-ar opri la norii-ciupercă vizibili de la sol. Ar urma o „iarnă nucleară” catastrofală pentru existența vieții așa cum o știm. O nouă analiză sumbră demonstrează cum undele de șoc ale unui astfel de conflict s-ar propaga la nivel global, decimând producția de alimente și declanșând o foamete catastrofală.

Studiul se concentrează pe efectele unei „ierni nucleare” – un fenomen climatic devastator teoretizat să urmeze unui conflict nuclear la scară largă. Exploziile și furtunile de foc ar injecta cantități masive de funingine în stratosferă, blocând lumina soarelui pentru ani la rând. Fără soare, ecosistemele de care depindem pentru hrană s-ar prăbuși.

Simularea sfârșitului lumii agricole: iarna nucleară

Pentru a cuantifica acest risc, o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Pennsylvania a simulat impactul asupra producției globale de porumb (Zea mays), cea mai cultivată cereală din lume. Porumbul a fost folosit ca o „cultură santinelă” pentru a estima soarta agriculturii în ansamblu.

„Am simulat producția de porumb în aproape 40.000 de locații, în șase scenarii de război nuclear cu o severitate crescândă, de la 5 la 165 de milioane de tone de funingine injectate în atmosferă”, a explicat Yuning Shi, autorul principal al studiului, citat de Science Alert.

Rezultatele sunt alarmante. Chiar și un conflict nuclear localizat, care ar elibera „doar” 5,5 milioane de tone de funingine, ar reduce producția mondială de porumb cu 7%. Însă, într-un scenariu de război total, cu 165 de milioane de tone de funingine, producția agricolă s-ar prăbuși cu un procent șocant de 80%.

O „iarnă nucleară” ar putea distruge aproape toată hrana de pe Pământ, arată un nou studiu
O „iarnă nucleară” ar putea distruge aproape toată hrana de pe Pământ

Un dezastru cu efect multiplicator

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, acest scenariu apocaliptic ascunde un alt pericol: distrugerea stratului de ozon.

• CITEŞTE ŞI:  China a construit un super-magnet de 800.000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului. Cum va fi folosit

„Exploziile atomice produc oxizi de azot în stratosferă. Aceștia, împreună cu încălzirea provocată de funinginea care absoarbe radiația, ar putea eroda rapid stratul de ozon, crescând dramatic nivelul radiațiilor UV-B la suprafața Pământului.”, a spus Shi.

Acest val de radiații UV ar deteriora țesuturile plantelor, limitând și mai mult producția de alimente. Echipa estimează că acest efect ar atinge apogeul la 6-8 ani după război, reducând producția de porumb cu încă 7 procente. Scăderea totală ar ajunge la un catastrofal 87%, aruncând lumea într-o criză alimentară fără precedent.

O recuperare lentă și soluții de urgență

Simulările sugerează că producției globale de porumb i-ar trebui între 7 și 12 ani pentru a-și reveni, în funcție de gravitatea conflictului. Emisfera sudică și regiunile ecuatoriale s-ar recupera mai rapid.

Există, totuși, măsuri care ar putea accelera revenirea. Trecerea la soiuri de porumb adaptate la condiții mai reci și sezoane de creștere mai scurte ar putea reduce pierderile cu până la 10%. Ar fi un ajutor, dar insuficient.

În fața acestei realități – pe care contextul politic actual o face mai plauzibilă decât oricând de la Războiul Rece – echipa propune pregătirea unor „truse de reziliență agricolă”. Acestea ar conține semințe de culturi special selectate pentru a supraviețui în noile condiții climatice post-nucleare.

„Aceste truse ar putea susține producția de hrană în anii instabili de după un război, în timp ce lanțurile de aprovizionare și infrastructura se refac”, a afirmat Armen Kemanian, co-autor al studiului.

Și nu, o iarnă nucleară nu ar anula efectele încălzirii globale. Ar fi doar o altă catastrofă suprapusă peste cea existentă.

• CITEŞTE ŞI:  „A nimerit orbul Brăila” - ce înseamnă și de unde vine această expresie ciudată

Studiul a fost publicat în jurnalul științific Environmental Research Letters.

Fii mereu la curent cu noutățile!

Abonează-te acum la newsletter-ul nostru și primești, direct pe email, cele mai interesante articole și recomandări — gratuit și fără mesaje nedorite.

Abonează-te acum