Căutarea vieții pe Marte, dar și pe lunile înghețate ale Sistemului Solar, s-ar putea să ne oblige să săpăm, la propriu, mai adânc. Un nou studiu sugerează că, adânc sub suprafața acestor lumi, activitatea biologică ar putea fi alimentată de un flux constant de raze cosmice venite din spațiul îndepărtat.
Publicată în International Journal of Astrobiology, cercetarea propune un mecanism fascinant: deși sunt extrem de nocive pentru oameni, razele cosmice ar putea declanșa reacțiile chimice necesare pentru a susține viața microscopică pe Marte, pe Enceladus (luna lui Saturn) și pe Europa (luna lui Jupiter). Toate aceste lumi ar putea, așadar, să găzduiască viață sub scoarța lor.
Un paradox cosmic: radiația distructivă și creatoare
În spațiu, razele cosmice sunt omniprezente. Aceste particule de înaltă energie, provenind de la Soare, găuri negre sau supernove îndepărtate, bombardează constant planetele și lunile din sistemul nostru solar.
Pământul este protejat de majoritatea acestor particule datorită câmpului său magnetic și atmosferei dense. Însă, dincolo de acest scut, radiația devine un pericol real. Pentru astronauți, expunerea poate cauza probleme ale sistemului nervos central și crește semnificativ riscul de cancer.
Marte, în schimb, nu are un câmp magnetic global, iar atmosfera sa este extrem de subțire. Suprafața sa este, practic, inundată de radiații care pot penetra adânc în subteran, reprezentând o provocare majoră pentru viitoarele misiuni umane.
Energie din radiație sursa pentru viața subterană de pe Marte
Și totuși, aceste raze cosmice nu sunt întotdeauna distructive. Noul studiu arată că, atunci când particulele lovesc apa sau gheața din subteran, ele pot elibera electroni, care devin elementele constitutive pentru viața microscopică. Acest proces, numit radioliză, permite descompunerea apei în moleculele sale componente, chiar și în medii reci și întunecate, lipsite de lumina solară.
Pe Pământ, există deja bacterii care folosesc electronii ca sursă de energie, fără a avea nevoie de nutrienți clasici, precum zaharurile.
Deoarece se crede că există apă lichidă sub suprafața planetei Marte, dar și a lunilor Enceladus și Europa, cercetătorii au simulat efectele razelor cosmice în aceste medii.
O nouă „zonă Goldilocks”
Folosind modele computerizate, echipa a calculat că activitatea metabolică ar putea fi susținută la anumite adâncimi pe toate cele trei corpuri cerești. Conform calculelor, Enceladus prezintă cel mai mare potențial, urmat de Marte și apoi de Europa.
Această descoperire contrazice ideea tradițională conform căreia viața depinde exclusiv de lumina solară sau de căldura geotermală.
„Această realizare schimbă modul în care ne gândim la locurile unde ar putea exista viață. În loc să căutăm doar planete calde, luminate de soare, acum putem lua în considerare lumi reci și întunecate, atâta timp cât au apă subterană și sunt expuse la raze cosmice.”, a declarat autorul principal Dimitra Atri, cercetător la Universitatea New York Abu Dhabi, citat de Discover Magazine.
Practic, căutarea vieții extraterestre nu se mai limitează la „zona Goldilocks” – regiunea din jurul unei stele unde apa lichidă poate exista la suprafață. Acum, oamenii de știință pot explora o arie complet nouă, pe care studiul o numește „zona radiolitică locuibilă”.
Acest lucru deschide o lume cu totul nouă de posibilități, extinzând căutarea vieții dincolo de Pământ către locuri mai reci și mai întunecate din spațiu, care ar putea ascunde o licărire de speranță.
