Astronomii au descoperit dovezi ale unei posibile planete, mai mică decât Pământul, dar mai mare decât Mercur, care se ascunde în întunericul de dincolo de Neptun. Poreclită provizoriu „Planeta Y”, existența sa ar putea explica o anomalie ciudată observată în orbitele unor obiecte înghețate de la periferia sistemului nostru solar.
Ideea unor lumi nevăzute nu este nouă. De la speculațiile despre o „Planetă X” până la candidatul încă viabil cunoscut sub numele de „Planeta Nouă”, oamenii de știință au căutat mult timp să înțeleagă dinamica completă a vecinătății noastre cosmice. Acum, un nou set de indicii sugerează prezența unui alt jucător misterios.
O nouă planetă se ascunde în Sistemul Solar?
Cercetătorii, conduși de astronomul Amir Siraj de la Universitatea Princeton, au observat o deformare subtilă în orbitele obiectelor din Centura Kuiper – o regiune vastă, plină cu resturi înghețate, care include și planeta pitică Pluto.
„Dacă această deformare este reală, cea mai simplă explicație este existența unei planete înclinate nedescoperite”, explică Siraj.
Se pare că forța gravitațională a acestei lumi ascunse împinge obiectele din apropiere, înclinându-le orbitele cu aproximativ 15 grade față de planul principal al sistemului solar, asemenea unor valuri care tulbură suprafața unui lac liniștit.
„Semnalul nostru este modest, dar credibil”, adaugă Siraj, estimând că există o șansă de doar 2-4% ca observația să fie o coincidență statistică. Interesant este că primele dovezi pentru Planeta Nouă aveau o probabilitate similară, deși mecanismul propus era diferit. În timp ce Planeta Nouă ar atrage obiectele spre ea, grupându-le, această „Planetă Y” pare să le încline orbitele. Teoretic, ambele lumi ar putea coexista.
O înclinație greu de explicat
Noile cercetări subliniază că, în absența unei planete ascunse, planul mediu al Centurii Kuiper ar trebui să se alinieze perfect cu planul general al sistemului solar. Totuși, astronomii detectează o deformare clară la distanțe cuprinse între 80 și 200 de unități astronomice (UA) – o unitate astronomică fiind distanța de la Pământ la Soare.
Este foarte puțin probabil ca această înclinație să existe de la formarea sistemului solar, deoarece procesele naturale de precesie orbitală ar fi trebuit să o niveleze în mai puțin de 100 de milioane de ani. Pentru ca deformarea să persiste, ceva trebuie să o mențină activă, iar gravitația unei planete ascunse este principalul suspect.
Ce este, de fapt, centura Kuiper?
Pentru a înțelege contextul, imaginați-vă Centura Kuiper ca pe un cartier cosmic vast, situat dincolo de orbita lui Neptun. Este plină de miliarde de corpuri înghețate, considerate a fi resturi primordiale de la nașterea sistemului nostru solar.
Aceste obiecte, compuse din gheață, rocă și gaze înghețate, nu s-au unit niciodată pentru a forma o planetă, în mare parte din cauza influenței gravitaționale a lui Neptun. Ele variază în dimensiune, de la corpuri mici, de mărimea unui munte, la planete pitice precum Pluto. Fiind practic neschimbate de miliarde de ani, aceste obiecte acționează ca o capsulă a timpului, oferind indicii prețioase despre condițiile din sistemul solar timpuriu.
Cum ar fi putut ajunge acolo Planeta Y?
Jonti Horner, un astronom de la Universitatea din Queensland de Sud, Australia, consideră teoria plauzibilă. „Se bazează pe faptul că pur și simplu nu știm ce se află acolo. Abia în ultimele două decenii am început să explorăm cu adevărat spațiul dincolo de Neptun”, a remarcat el.
Astronomii cred că o astfel de planetă nu s-ar fi format atât de departe de Soare. Un scenariu mai probabil este că a fost formată mai aproape, iar apoi a fost „aruncată” spre exterior de interacțiuni gravitaționale complexe la începutul istoriei Sistemului Solar.
Simulările computerizate susțin această idee, arătând că o planetă cu o masă între cea a lui Mercur și a Pământului, situată la 100-200 UA și cu o orbită înclinată la peste 10 grade, ar putea menține exact deformarea observată în Centura Kuiper.
Căutarea continuă
Sistemul solar exterior rămâne una dintre ultimele mari frontiere ale explorării spațiale. Următorul deceniu promite să fie revoluționar, în special odată cu intrarea în funcțiune a Observatorului Vera C. Rubin. Acesta va începe un studiu de 10 ani, cartografiind cerul cu un nivel de detaliu fără precedent.
„Rubin va extinde rapid catalogul obiectelor transneptuniene bine măsurate”, spune Siraj. Dacă Planeta Y există, am putea să o detectăm direct sau să obținem dovezi mult mai solide ale prezenței sale „în primii ani ai studiului”.
Deocamdată, Planeta Y rămâne o ipoteză, un mister conturat din dansul subtil al obiectelor de la marginea sistemului nostru. Însă istoria astronomiei ne-a învățat că anomaliile mici duc adesea la descoperiri uriașe. Dacă este reală, Planeta Y ar putea transforma în curând speculația în realitate.
Studiul a fost publicat în serverul de pre-print arXiv.
