Timp de secole, o societate uitată a trăit într-o izolare aproape totală, ascunsă sub pământ și ruptă de restul lumii. Departe de a fi o utopie subterană, descoperirile arheologice recente au scos la iveală o realitate dură, marcată de suferință. În nordul Spaniei, cercetătorii au excavat rămășițele înfiorătoare ale unei comunități medievale care a transformat adâncurile în cămin, lăsând în urmă o arhivă biologică a bolilor, consangvinizării și conflictelor interne care le-au definit existența.
Situl Las Gobas, o rețea de peșteri naturale care a servit drept adăpost pentru această societate troglodită între secolele VII și XI, a devenit recent subiectul unei investigații detaliate. Ceea ce arheologii au găsit acolo nu este doar o relicvă a trecutului, ci o cronică brutală a modului în care izolarea extremă poate modela biologia și destinul unui grup uman.
Las Gobas: o societate troglodită modelată de conflicte
Conform unui nou studiu publicat în jurnalul Science Advances, săpăturile sistematice de la Las Gobas au oferit acces la rămășițele a 33 de indivizi. Oasele acestora nu sunt doar simple vestigii, ci martori muți ai unei istorii genetice tulburătoare. Analizele arată că aproximativ 63% din probele genetice prezintă semne clare de consangvinizare, indiciu că membrii comunității s-au căsătorit cu rude apropiate pe parcursul multor generații. Experții subliniază că această comunitate a fost atât de izolată încât interacțiunile cu străinii erau aproape inexistente, ceea ce a dus inevitabil la o lipsă acută de diversitate genetică și la o stare de sănătate precară, care s-a degradat progresiv.
„Descoperirile noastre indică faptul că această comunitate a rămas relativ izolată timp de cel puțin cinci secole. Am găsit niveluri relativ scăzute de ascendență nord-africană și din Orientul Mijlociu în comparație cu alte persoane medievale din Peninsula Iberică și nu am observat o creștere semnificativă a acestor ascendențe după cucerirea islamică a Iberiei.”, explică Ricardo Rodríguez Varela, cercetător specializat în paleogenetică și arheologie moleculară.
Dar izolarea genetică nu a fost singura provocare. Pe lângă dovezile interne de consangvinizare, unele schelete prezentau fracturi și răni prin înțepare, provocate cel mai probabil de lovituri de sabie. Aceste traumatisme îi fac pe cercetători să creadă că luptele interne și violența erau fenomene frecvente în această societate subterană, adăugând un strat de brutalitate fizică existenței lor deja precare.
ADN-ul antic dezvăluie un dușman invizibil
Dincolo de violența vizibilă pe oase, scheletele din Las Gobas au purtat în ele urmele unui ucigaș mult mai subtil: variola. Această boală devastatoare, care a decimat populații întregi în Europa medievală, nu a iertat nici comunitatea ascunsă în peșteri.
Cercetătorii explică faptul că această comunitate a fost probabil expusă la variolă prin intermediul cărnii de porc contaminate, având în vedere că porcii reprezentau o sursă vitală de hrană pentru acești troglodiți. Într-un mediu atât de închis, fără contacte externe și cu cunoștințe medicale limitate, epidemiile precum variola s-ar fi răspândit cu o viteză fulgerătoare, devenind fatale pentru un grup atât de vulnerabil.
„Este uimitor cât de multe informații am putut aduna despre acest grup de oameni prin investigația noastră arheogenetică”, a declarat Anders Götherström, autorul principal al studiului. El a adăugat: „Până în secolul al X-lea, variola pare să fi afectat Las Gobas, răspândindu-se probabil prin Europa, mai degrabă decât pe rutele islamice, așa cum se teoriza anterior cu privire la modul în care variola a pătruns în Iberia”.
Izolarea care ar fi trebuit să îi protejeze pe locuitorii din Las Gobas de pericolele lumii exterioare s-a dovedit a fi punctul lor slab. Trăind departe de marile centre urbane, fără acces la medicamente sau asistență, orice focar de boală avea potențialul de a șterge de pe fața pământului segmente masive din populație.
De ce a fost abandonat situl?
După aproape jumătate de mileniu de existență continuă sub pământ, societatea troglodită din Las Gobas a încetat să mai existe la sfârșitul secolului al XI-lea. Deși motivele exacte ale abandonului rămân învăluite în mister, cercetătorii propun o convergență de factori critici.
Este foarte probabil ca o combinație letală de epuizare a resurselor, epidemii recurente și presiuni externe — cum ar fi invaziile sau transformările politice majore care zguduiau Spania în acea perioadă — să fi forțat dispariția sau dispersarea lor. Până în momentul în care ultimii locuitori au părăsit peșterile, Las Gobas încetase să mai fie un cămin, transformându-se într-o vastă necropolă, cu numeroase cadavre îngropate în aceleași spații care odinioară forfoteau de viață.
