Sub suprafața albastră a Pacificului, o simfonie complexă se unduiește neîncetat. Este un peisaj sonor profund, în care balenele își revarsă cântecele ca niște fluvii de argint topit. Însă, de câțiva ani, ceva s-a schimbat. O tăcere nefirească se așterne, iar cele mai mari creaturi de pe Pământ par să-și fi pierdut vocea.
În adâncuri, la aproape un kilometru sub valuri, un cablu lung de peste 50 de kilometri se întinde de-a lungul fundului mării, ancorând un cilindru metalic discret. Acesta este un hidrofon, un microfon subacvatic capabil să asculte și să înregistreze armoniile oceanului timp de ani la rând.
„Odată ce începi să asculți cu adevărat, este uimitor ce auzi”, spune Jarrod Santora, oceanograf la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA).
Ascultând aceste cântece, oamenii de știință pot decoda ritmurile vieții marine, căutând semne de dezechilibru și reziliență. În timp ce balenele navighează pe mări transformate de schimbările climatice și de zgomotul industrial, vocile lor oferă o înregistrare vitală a unei lumi în continuă schimbare.
Misterul balenelor care au încetat brusc să mai cânte
„Abia după ce am conectat un hidrofon mi-am dat seama că această lume a sunetelor ne poate ajuta să înțelegem impactul uman, natura și echilibrul dintre ele”, explică John Ryan, oceanograf la Institutul de Cercetare Monterey Bay Aquarium, citat de National Geographic.
Într-un studiu recent, care a analizat șase ani de monitorizare acustică în largul coastei Californiei, Ryan și echipa sa au descoperit tipare clare în cântecele balenelor. Din întâmplare, înregistrările lor au început exact în timpul unui val de căldură marină fără precedent, oferind o perspectivă rară asupra modului în care viața marină răspunde la stres.
Studiul a arătat că diferite specii au reacționat diferit. Balenele cu cocoașă, cu o dietă mai variată, s-au adaptat; cântecele lor nu s-au schimbat. Însă balenele albastre și balenele cu aripioare, care se hrănesc aproape exclusiv cu krill, au amuțit. Cântecele lor au fost detectate mult mai rar.
Valul de căldură a redus drastic hrana de care depind și a declanșat înflorirea algelor toxice. „A provocat cea mai răspândită otrăvire a mamiferelor marine documentată vreodată. Au fost vremuri grele pentru balene”, spune Ryan. Pe măsură ce prada a devenit rară, vocalizările balenelor albastre au scăzut cu aproape 40%.
„Când analizezi situația, este ca și cum ai încerca să cânți în timp ce mori de foame. Își petreceau tot timpul încercând să găsească hrană.”, mai adaugă Ryan.
Umbra „Blob”-ului
În anul 2013, o masă de apă neobișnuit de caldă a apărut în Marea Bering și Golful Alaska. Persistența sa i-a nedumerit pe oamenii de știință. Pe măsură ce s-a extins spre sud de-a lungul coastei Pacificului în 2014, întinzându-se din Alaska până în Mexic, a căpătat porecla „The Blob” (termenul „Blob” se poate referi la o varietate de lucruri, cel mai frecvent o masă fără formă de substanță lichidă sau semisolidă sau o formă vagă, nedefinită).
În unele locuri, temperaturile oceanului erau cu peste 2,5°C peste medie. Blob-ul s-a răspândit rapid, acoperind o regiune de 800 de kilometri lățime și aproape 100 de metri adâncime. Krillul – creaturi minuscule, asemănătoare creveților, care formează baza lanțului trofic marin – a dispărut brusc.
„Când avem ani foarte călduroși și valuri de căldură marine, nu este vorba doar de temperatură. Întregul sistem se schimbă și nu mai avem krill. Așadar, animalele care depind exclusiv de krill sunt cam ghinioniste.”, explică oceanografa Kelly Benoit-Bird, coautoare a studiului.
Balena albastră, cel mai mare animal de pe Pământ, s-a numărat printre ghinioniști. Fălcile sale uriașe sunt construite pentru a înghiți mii de litri de apă, dar efortul merită doar când krillul este dens. Pe lângă scăderea numărului, căldura a perturbat curenții, împrăștiind krillul și făcându-l și mai greu de găsit.
„Nu le auzim cântând. Își consumă toată energia căutând. Asta ne arată că acei ani sunt incredibil de stresanți.”, spune Ryan despre înregistrările din acei ani.
Pe măsură ce oceanele absorb peste 90% din excesul de căldură generat de schimbările climatice, devin mai vulnerabile la astfel de fenomene extreme. Un studiu recent publicat în PNAS, a constatat că durata valurilor de căldură oceanice s-a triplat din anii 1940. „Aceste valuri de căldură au consecințe asupra întregului ecosistem. Dacă balenele nu găsesc hrană pe întreaga coastă de vest a Americii de Nord, consecințele vor fi cu adevărat grave.”, continuă Benoit-Bird.
Un strigăt global: santinelele oceanului
La mii de kilometri distanță, în apele Noii Zeelande, o altă echipă de cercetători a descoperit același fenomen. Studiind balenele albastre între 2016 și 2018, au găsit ape straniu de liniștite în anii afectați de „Blob”.
„Fără să vrem, am ajuns să studiem efectele valurilor de căldură marine, care, în zilele noastre, sunt greu de evitat”, spune Dawn Barlow, ecolog la Universitatea de Stat din Oregon.
Echipa ei a urmărit două tipuri de vocalizări: sunete de joasă frecvență, legate de hrănire, și cântece complexe, asociate cu împerecherea. În anii calzi, ambele au scăzut. Mai puține sunete de hrănire primăvara și vara au fost urmate de mai puține cântece de împerechere în toamnă.
„Când există mai puține oportunități de hrănire, ele depun mai puțin efort pentru reproducere”, explică Barlow. Absența sunetelor a devenit un semnal de alarmă.
„Balenele albastre sunt santinele. Ele integrează multe procese oceanice. Ceea ce fac ne poate spune multe despre sănătatea ecosistemului.”, spune Barlow.
Efectele unui singur val de căldură pot persista mult timp. Longevitatea acestor animale, care pot trăi 80 de ani, le face barometre puternice. Dacă o specie capabilă să cutreiere un întreg ocean se luptă să găsească hrană și își amână reproducerea, semnalul este clar: ceva profund se schimbă în ecosistem. Iar în locurile unde valurile de căldură lovesc în mod repetat, transformarea poate deveni ireversibilă.
„Există posibilitatea ca unul dintre aceste evenimente să devină un punct de cotitură. Și asta contează. Pentru modul în care oceanul absoarbe carbonul, pentru peștele pe care îl mâncăm și pentru viitorul ecosistemelor marine.”, avertizează Benoit-Bird.
Dacă ascultăm, putem salva oceanul?
O provocare majoră este stabilirea unui punct de referință pentru sunetul unui ocean sănătos. Pandemia de COVID-19 a oferit un experiment natural rar. Când traficul maritim global s-a oprit, o liniște neașteptată s-a așternut peste mări.
„Cu siguranță, animalele au reacționat. Și-au schimbat distribuția și au folosit habitatul diferit atunci când oamenii nu mai erau acolo.”, spune Benoit-Bird. Reacția din ocean a fost la fel de profundă ca cea de pe uscat, doar mai greu de observat.
Crearea unei rețele de monitorizare acustică, precum cea din Monterey Bay, ar putea deschide noi orizonturi pentru conservare. „Este foarte greu să obții observații în ocean. O rețea ca aceasta deschide ușa către atât de multe posibilități.”, spune Santora de la NOAA.
Populațiile de balene și-au revenit parțial de la încetarea vânătorii, dar amenințările de astăzi sunt diferite și mai insidioase. Oamenii de știință spun că ar putea fi nevoie de zeci de ani pentru a înțelege pe deplin impactul lor.
„Știința arată că schimbările climatice afectează oceanele. Vedem acest lucru la toate nivelurile. Este esențial pentru viitorul nostru să ascultăm și să învățăm. Acum, mai mult ca niciodată, este important să ascultăm.”, concluzionează Barlow.
