În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au discutat despre posibilitatea existenţei unei noi materii: cristalele spaţiu-timp. Ei bine, totul s-a concretizat, iar teoria poate fi înlocuită cu fapte ştiinţifice concrete.
Cristalele spaţiu-timp sunt structuri care desfăşoară mişcări deşi se află într-o stare în care au cea mai scăzută energie. Această abilitate nu corespunde simetriei translaţionale de timp. Cercetătorii au arătat că ea ar putea demonstra existenţa fizică a elementelor propuse pentru prima dată în anul 2012 de câştigătorul premiului Nobel pentru Fizică, Frank Wilczek.
În mod normal, mişcarea nu poate fi realizată decât în urma unui schimb de energie. Dar acest lucru nu se aplică şi în cazul acestor cristale.
În urmă cercetărilor, Wilczek şi echipa sa de savanţi de la MIT sugera că este posibil ca unui cristal să i se adauge o a patra dimensiune, mişcarea timpului, pentru a-l face să se comporte asemenea unui ceas.
Cu alte cuvinte, specialiştii previzionau crearea unui obiect care poate desfăşura mişcări perpetue, deplasându-se şi revenind de fiecare dată la starea sa de energie minimă.
Experţii susţineau până acum că deplasarea unui obiect aflat în această stare este imposibilă, însă laureatul premiului Nobel spune că acest lucru nu se aplică şi în cazul cristalelor spaţiu-timp.
Cercetătorii au demonstrat existenţa cristalelor de timp
Prin intermediul studiului lor, cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California au arătat că temperatura obiectului studiat nu creşte niciodată, chiar dacă acesta desfăşoară mişcări oscilatorii periodice.
Mai mult decât atât, pe parcurs ce dimensiunea sistemului creştea continuu, timpul necesar reintrării obiectului în starea de simetrie translaţională scădea, ceea ce ce înseamnă că, într-un sistem infinit, această stare nu poate fi atinsă niciodată.
În consecinţă, simetria translaţională de timp poate fi neglijată în cazul unui cristal spaţiu-timp, deoarece temperatura acestui obiect care desfăşoară mişcări oscilatorii perpetue nu creşte niciodată. Din acest motiv, cea de-a doua lege a termodinamicii este respectată, iar cristalul există în condiţiile legilor fizicii.
Dar una este să demonstrezi teoretic existenţa acestor cristale şi alta e ca ele să existe în realitate. Şi aici intervine marea descoperire!
Dacă până acum studiile din domeniu s-au efectuat cu materii a căror stare este „în echilibru„, de acum discutăm despre un nou timp de materie care este „în non-echilibru„.
Secretul pentru crearea acestei materii a fost scoaterea ionilor din starea de echilibru, cercetătorii lovindu-i cu două lasere. Un laser a creat un câmp magnetic, în timp ce al doilea a produs o repetitivitate, determinând astfel schimbări în ceea ce priveşte simetria timpului.
Dacă te interesează subiectul, îl poţi studia mai bine aici.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
