O echipă de oameni de știință crede că a găsit dovezi care indică existența unui posibil univers paralel, totul pornind de la un semnal bizar, captat din adâncurile cosmosului. Anomaliile precum acest semnal sunt motorul progresului în fizică. Atunci când o observație nu se potrivește perfect cu modelele existente, ea deschide ușa către două posibilități la fel de importante: fie descoperim o nuanță nouă a unui fenomen cunoscut, fie suntem pe punctul de a explora o idee complet revoluționară.
Un „semnal dintr-un univers paralel” care sfidează explicațiile simple
Totul a început în 2019, când un semnal de undă gravitațională i-a lăsat pe cercetători complet perplecși. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, undele gravitaționale sunt, conform Observatorului LIGO, „unduiri în spațiu-timp cauzate de unele dintre cele mai violente și energice procese din Univers”.
Semnalul, denumit GW190521, părea inițial să fie rezultatul clasic al coliziunii a două găuri negre. Însă o echipă de la Academia Chineză de Științe a propus o alternativă mult mai exotică. Într-un articol recent, care încă nu a fost evaluat de alți experți (peer-reviewed), cercetătorii pun o întrebare îndrăzneață chiar din titlu: „Este GW190521 un ecou al undei gravitaționale a unei găuri de vierme rămase dintr-un alt univers?”
Este esențial de subliniat ce înseamnă acest lucru: ipoteza lor nu a fost încă verificată, criticată sau validată de alți fizicieni independenți. Publicarea înainte de evaluare (pe platforme precum arXiv) este o practică standard în fizică pentru a disemina rapid idei noi, dar acestea trebuie privite ca un punct de start al unei dezbateri, nu ca o concluzie acceptată, arată publicația Futurism.
Conform lucrării lor, oamenii de știință se întreabă dacă GW190521 a fost cu adevărat rezultatul fuziunii unor găuri negre. Aceștia sugerează că semnalul ar fi putut, în schimb, să călătorească printr-o gaură de vierme dintr-un univers paralel. Motivul scepticismului lor? Semnalul GW190521 este extrem de scurt și îi lipsește „faza de spirală” – un fel de preludiu cosmic – observată de obicei înainte ca două găuri negre să fuzioneze.
O gaură de vierme ca punte spre un alt univers?
Ipoteza lor este că GW190521 ar putea fi un singur impuls, un ecou, care a călătorit la noi printr-o gaură de vierme – o rămășiță a unei fuziuni de găuri negre dintr-un alt univers. Practic, semnalul ar fi trecut prin „gâtlejul” găurii de vierme, tunelul cosmic care, teoretic, face legătura între două puncte diferite din spațiu-timp.
Desigur, autorii recunosc că cea mai probabilă explicație rămâne coliziunea clasică a găurilor negre. Cu toate acestea, ei subliniază că dovezile „nu sunt suficient de semnificative pentru a exclude posibilitatea ca modelul ecoului pentru gaura de vierme să fie o ipoteză viabilă”.
Ideea unui multivers (și nu, nu vorbim de cel de la Marvel) nu este deloc nouă în fizică. Unul dintre susținătorii ei este fizicianul teoretician Alexander Vilenkin. El susține că expansiunea universului după Big Bang, numită „inflație cosmică”, nu s-a încheiat peste tot în același timp. În timp ce în „vecinătatea” noastră cosmică s-a oprit acum 13,7 miliarde de ani, în alte părți îndepărtate, aceasta continuă.
Acest proces nesfârșit, numit „inflație eternă”, creează constant noi regiuni „normale”, ca a noastră. Aceste regiuni apar ca niște „bule” microscopice care cresc la infinit, fiind împinse unele de altele.
„Noi trăim într-una dintre bule și putem observa doar o mică parte din ea. Indiferent cât de repede călătorim, nu putem ajunge din urmă limitele în expansiune ale bulei noastre, așa că, din toate punctele de vedere practice, trăim într-un univers-bulă autonom.”, explica Vilenkin într-un articol din Scientific American publicat în 2011.
În final, povestea semnalului GW190521 este o fereastră fascinantă către procesul științific în acțiune. Avem o observație reală, o explicație convențională (coliziunea găurilor negre) și o alternativă speculativă, dar provocatoare (ecoul unei găuri de vierme), susținută de cadre teoretice mai largi precum multiversul lui Vilenkin. Deși balanța înclină momentan spre explicația clasică, astfel de ipoteze curajoase sunt exact cele care împing granițele cunoașterii umane.
