Omul Pasăre de la Alcatraz: povestea interesantă a lui Robert Stroud

Numele său, Robert Franklin Stroud, a rămas în analele criminalisticii americane drept „Omul Pasăre din Alcatraz”. Un renume paradoxal pentru un criminal condamnat, deținut federal și autor, citat adesea printre cei mai notorii infractori din Statele Unite. Povestea sa este una a contrastelor violente: în timpul lungilor ani de detenție la penitenciarul Leavenworth, Stroud a dezvoltat o pasiune neașteptată pentru păsări, crescându-le și studiindu-le cu o acribie care i-a adus respectul surprinzător al ornitologilor.

Viața lui Robert Stroud este un amestec tulburător de brutalitate pură și sclipiri de geniu, o saga atât de captivantă încât mirajul Hollywood-ului nu i-a putut rezista.

În anul 1962, sub bagheta regizorului John Frankenheimer, pelicula „Omul din Alcatraz” (Birdman of Alcatraz) îl imortaliza pe Robert Stroud, transformându-l într-un personaj tragic, aproape romantic. Burt Lancaster, într-o interpretare magistrală ce i-a adus o nominalizare la Oscar, l-a întruchipat pe Stroud ca pe un individ blând, cu o profunzime intelectuală remarcabilă, strivit sub aparenta nepăsare a unui sistem penitenciar implacabil. Dar cât de fidelă realității a fost această imagine cinematografică?^[sursa]

Miturile și realitatea păsărilor din Alcatraz

Filmul, deși bazat pe cartea omonimă a lui Thomas E. Gaddis, a simplificat și, pe alocuri, a edulcorat considerabil traiectoria sinuoasă a lui Stroud. Păsările din Alcatraz, de pildă? O pură ficțiune cinematografică. Lui Stroud nu i s-a permis niciodată să dețină înaripate în cea mai de temut închisoare a Americii.

Toate experimentele și observațiile sale ornitologice au avut loc la Leavenworth, înainte de transferul său pe celebra insulă-închisoare. Pretinsa „bunătate” a lui Robert Stroud? Considerabil exagerată. Lancaster l-a portretizat ca pe un înțelept nedreptățit, însă realitatea conturează un personaj mult mai aspru: Stroud era un deținut agresiv, care a uneltit constant împotriva administrației penitenciare. Relația sa cu gardienii? Departe de reconcilierea emoțională sugerată pe ecran, aceasta a fost marcată de tensiuni perpetue. La Alcatraz, Stroud a petrecut 17 ani în izolare totală, fiind considerat un pericol constant.

Reacția sistemului penitenciar față de film nu a întârziat să apară, fiind una vehement negativă. Autoritățile au condamnat pelicula, acuzând-o că glorifică un criminal periculos. Foști gardieni de la Alcatraz au mărturisit că imaginea lui Stroud din film era profund distorsionată – el nu era un „sfânt al păsărelor”, ci un deținut calculat, capabil să exploateze orice fisură a sistemului în avantajul său.

Drumul spre infamie: primele condamnări

Călătoria lui Stroud spre infamie a început însă devreme, departe de zidurile Alcatrazului. Născut în anul 1890 în Seattle, copilăria sa a fost umbrită de neglijență și abuz. La doar 18 ani, îl găsim în Alaska, navigând apele tulburi ale proxenetismului – o „meserie” care avea să-i sigileze curând soarta cu o primă condamnare pentru crimă. În anul 1909, după ce un client a agresat una dintre tinerele aflate sub „protecția” sa, Stroud l-a împușcat mortal pe agresor într-un acces de furie oarbă. Clemența instanței a fost minimă: 12 ani de închisoare la Penitenciarul McNeil Island.

Detenția nu a făcut însă decât să-i amplifice natura volatilă. Transferat la Leavenworth în anul 1912, Robert Stroud și-a pierdut din nou controlul în anul 1916, când a curmat cu sânge rece viața unui gardian care îi refuzase fratelui său o vizită. De data aceasta, sentința a fost capitală. Soarta a avut însă alte planuri. Mama lui Stroud a orchestrat o campanie publică impresionantă pentru comutarea pedepsei. În anul 1920, președintele Woodrow Wilson i-a schimbat condamnarea la moarte în închisoare pe viață, însă cu o condiție implacabilă: Stroud urma să o petreacă în izolare permanentă.

Geniul născut din izolare: Omul Pasăre s-a autoeducat

O astfel de sentință l-ar fi putut zdrobi pe orice alt om. Pentru Stroud, însă, izolarea a devenit creuzetul unei obsesii care avea să-i definească posteritatea. În anul 1920, în curtea închisorii, a descoperit două vrăbii rănite. Îngrijirea acestora a devenit colacul său de salvare, o ancoră într-un ocean de monotonie și disperare. În scurt timp, celula sa s-a transformat într-o volieră improvizată, un sanctuar pentru sute de canari. A devorat cărți, învățând singur genetică, patologie aviară și ornitologie prin cursuri prin corespondență. Eforturile sale s-au materializat în anul 1933 prin publicarea lucrării „Diseases of Canaries” (Bolile Canarilor) – un volum citat și astăzi cu respect de pasionații de păsări.

Oficialii închisorii i-au tolerat surprinzător de mult timp acest hobby, permițându-i chiar să-și vândă păsările și leacurile preparate de el. Dar Stroud era departe de a fi un deținut model. A fost implicat în contrabandă cu echipamente, i-a constrâns pe alți deținuți să-l ajute în micul său laborator și există suspiciuni că ar fi sacrificat păsări în cadrul experimentelor sale. Când directorul închisorii Leavenworth i-a interzis în 1931 continuarea activității ornitologice, Stroud s-a răzbunat, reușind să scoată ilegal din închisoare un manuscris în care demasca acte de corupție din sistem.

Alcatraz și ultimii ani ai Omului Pasăre

Această sfidare nu a rămas fără consecințe. În 1942, Stroud a fost transferat la Alcatraz, unde orice contact cu păsările i-a fost strict interzis. A petrecut următorii 17 ani în Blocul D – cea mai punitivă unitate de izolare a închisorii – dedicându-se scrisului, studiului aprofundat al dreptului și unei lupte continue, aproape donquijotești, cu sistemul. Gardienii l-au descris în mod constant ca fiind un individ manipulator, rece și potențial periculos. Cu toate acestea, intelectul său ascuțit era incontestabil. A redactat o istorie a sistemului penal american și diverse manuale juridice, deși niciuna dintre aceste lucrări nu a egalat impactul și recunoașterea aduse de studiile sale ornitologice.

Ultimii ani ai vieții și i-a petrecut la Centrul Medical pentru Deținuții Federali din Missouri, unde s-a stins din viață în anul 1963, la vârsta de 73 de ani. Până la sfârșit, Robert Stroud a rămas o enigmă: un om capabil de o violență cutremurătoare, dar și de o contribuție științifică remarcabilă, născută în cele mai vitrege condiții. O legendă întunecată, țesută din contradicții, a cărei poveste continuă să fascineze și să provoace.