„Până când partidul sau moartea ne va despărți.” Aceasta nu era o parafrază cinică, ci realitatea juridică și socială a României comuniste. Într-o epocă în care cuplurile trebuiau să întruchipeze perfecțiunea familiei socialiste, divorțul devenise un act de sabotaj, iar intimitatea din dormitor – o problemă de securitate națională.
Documentele vremii și specialiștii confirmă un adevăr terifiant: viața intimă a românilor era un aspect de maxim interes pentru Partidul Comunist. Nu era vorba doar despre moralitate, ci despre un calcul rece. Planurile de industrializare masivă și visul unei armate consistente cereau o forță demografică uriașă.
Dar prețul plătit de populație a fost o dramă a incompatibilității trăită în tăcere, sub amenințarea repercusiunilor grave asupra carierei și statutului social. Iată mecanismul complet prin care statul a preluat controlul asupra vieții private.
Obsesia demografică: de la teroarea războiului la planul de 30 de milioane
Totul a început în 1965, anul în care Nicolae Ceaușescu a preluat puterea. Dictatorul a remarcat cu nemulțumire că natalitatea scăzuse dramatic. Istoricul Ioan Bolovan explică contextul: „În anul în care Ceaușescu a preluat puterea, rata brută de natalitate coborâse pentru prima dată sub pragul de 15 la mie (ajungând la 14,3 la mie), din cauza terorii comuniste de după război și a foametei”.
Pentru a-și materializa ambițiile de a conduce o țară „corespunzător” populată, Ceaușescu a stabilit ținte precise și absurde:
- Populația trebuia să ajungă la 25 de milioane în 1990.
- Ținta finală era de 30 de milioane de locuitori în anul 2000.
Pentru a atinge aceste cifre, regimul a emis acte legislative care combinau „recompensarea” natalității cu măsuri coercitive brutale.
Decretul 770 și interzicerea totală a contracepției
Cea mai infamă măsură a fost Decretul 770/1966. Acesta nu doar că a interzis avortul, dar Ceaușescu a blocat complet și importurile de anticoncepționale. Întreruperea sarcinii devenise infracțiune, fiind autorizată doar în situații limită, strict reglementate, și doar în primele trei luni de sarcină:
- Sarcina punea în pericol viața mamei;
- Unul dintre părinți sufera de boli genetice grave;
- Femeia avea invalidități fizice sau psihice grave;
- Sarcina rezulta în urma unui viol sau incest;
- Mama avea deja 4 copii în grijă sau depășise vârsta de 45 de ani.
Familia „Maoistă”: înlocuirea moralei creștine cu morala de Partid
Ceaușescu nu dorea doar mulți copii („decreței”), ci copii născuți în familii „ideale”. Modelul vizat era unul de inspirație maoistă: o armonie perfectă, cu egalitate între sexe, dar subordonată total statului.
În anul 1974, la Congresul al XI-lea al PCR, a fost adoptat Codul principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor. Acesta stabilea clar:
- Principiile moralei socialiste le înlocuiau pe cele ale moralei creștine;
- Relațiile dintre soți trebuiau bazate pe egalitate, respect, afecțiune și încredere reciprocă (principii pe care Ceaușescu pretindea că le aplică și în relațiile dintre state);
- Rolul familiei era pur educațional: trebuia să fie „cea dintâi școală” unde copiii învățau devotamentul față de partid, patrie și cauza socialismului, după cum precizează istoricul Corneliu Pădurean.
Decretul 799: singurele motive pentru care aveai voie să divorțezi
Pentru a proteja această „celulă de bază”, la 8 octombrie 1966 a apărut Decretul 799. Articolul 37 stipula vag că desfacerea căsătoriei se poate face doar în „cazuri excepționale”, fără a le defini clar. Totuși, practica judiciară și statisticile vremii arată că motivele tolerate de comuniști erau puține și extreme:
- Infidelitatea cronică (dar nu întotdeauna suficientă);
- Alcoolismul grav sau violența conjugală;
- Părăsirea domiciliului;
- Condamnarea la închisoare a unuia dintre soți;
- Imposibilitatea medicală de a avea raporturi sexuale (un motiv luat în serios deoarece bloca procrearea).
Articolul 38 sublinia că divorțul se pronunță doar dacă raporturile sunt „grav și iremediabil vătămate”, instanța ținând cont cu precădere de interesele copiilor minori.
Teroarea administrativă: camera de consiliu și taxa de timbru
Statul a creat un aparat birocratic menit să descurajeze separarea prin costuri și umilință:
- Camera de Consiliu: un organism de „reconciliere” unde cuplurile primeau termene de gândire de până la un an.
- Taxele prohibitive: a fost introdusă o taxă de timbru pentru divorț, cu o valoare uriașă raportată la veniturile românului de rând. Corneliu Pădurean notează că acesta este motivul pentru care multe cupluri despărțite de facto au amânat ani de zile despărțirea de jure.
- Implicarea Partidului: cei care încălcau normele de conviețuire erau chemați la „comitetul de partid” pentru a fi „lămuriți”. Membrii de partid riscau blocarea avansării sau chiar pierderea funcției.
- Taxa de celibat: o amendă pe singurătate menită să împingă tinerii spre căsătorie.
Politica demografică coercitivă a avut efecte profunde asupra comportamentului tinerilor. De teama unei sarcini nedorite (rezultată din relații întâmplătoare și lipsa contracepției) și a stigmatizării uniunilor consensuale, tinerii se căsătoreau extrem de devreme.
- Majoritatea bărbaților se căsătoreau între 20 și 24 de ani.
- Cele mai multe femei se căsătoreau între 18 și 24 de ani.
Deși statistic rata divorțurilor a scăzut (în anii ’70 doar 5,7% din populație era divorțată), realitatea era o iluzie. Mulți români trăiau ca „dușmani de apartament”. Rămâneau împreună de frica stigmatului, pentru a nu-și pierde funcțiile sau pentru că divorțul era prea scump. Nu lipseau cazurile dramatice în care soții ajungeau să se toarne unul pe altul la Securitate.
Efectul de bumerang: Măsurile au avut un efect oscilant ciudat.
- Între anii 1968-1970, interesul tinerilor pentru căsătorie a scăzut brusc;
- A urmat un reviriment între 1970-1981;
- În anii ’80, sărăcia și dezastrul social au dus din nou la prăbușirea nupțialității.
Imediat după 1990, această presiune artificială a explodat. Românii „s-au descătușat”, numărul divorțurilor a crescut rapid pentru a pune capăt situațiilor menținute cu forța, iar România a ajuns, în final, să înregistreze indici de nupțialitate printre cei mai mici din Europa, ca o reacție întârziată la trauma controlului total.
