Oamenii de știință au dezvoltat o interfață creier-computer (BCI) capabilă să decodeze „vorbirea interioară”, oferind o nouă speranță persoanelor care și-au pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unor afecțiuni precum scleroza laterală amiotrofică (SLA).
Într-un studiu publicat în revista Cell, o echipă de la Universitatea Stanford descrie o metodă care ar putea face comunicarea mult mai puțin obositoare decât tehnologiile BCI existente. Acestea din urmă necesită, de obicei, ca utilizatorii să încerce să articuleze fizic cuvintele, un efort epuizant pentru pacienții cu mușchii slăbiți.
Neurologul Erin Kunz, co-autor al studiului, a explicat că ideea a pornit din observarea pacienților. Echipa s-a întrebat dacă ar putea ocoli complet efortul fizic prin traducerea directă a gândurilor. „Dacă am putea decoda asta, atunci am putea ocoli efortul fizic. Ar fi mai puțin obositor, astfel încât aceștia ar putea utiliza sistemul mai mult timp.”, a declarat Kunz pentru New York Times.
Unul dintre participanții la studiu, Casey Harrell, un pacient cu SLA, a contribuit anterior la dezvoltarea unui BCI care îi permitea să vorbească prin interpretarea undelor cerebrale în timp ce încerca să rostească cuvinte. În noua fază a studiului, cercetătorii au încercat să decodeze direct cuvintele la care Harrell doar se gândea.
Inițial, computerele nu au reușit să interpreteze cu precizie aceste gânduri. Echipa a fost nevoită să își reantreneze modelele de inteligență artificială pentru a asocia corect activitatea neuronală cu cuvintele specifice, reușind în cele din urmă să traducă propoziții complexe precum „Nu știu de cât timp ești aici”.
Un implant cerebral traduce gândurile în vorbire, fără a rosti un cuvânt
Însă tehnologia a adus cu sine o provocare neașteptată și profund personală: uneori, sistemul capta gânduri private pe care subiecții nu intenționau să le rostească. „Am vrut să investigăm dacă există riscul ca sistemul să decodifice cuvinte care nu erau menite să fie rostite cu voce tare”, a spus Kunz.
Pentru a preveni această intruziune în intimitatea mentală, echipa a implementat o soluție ingenioasă: o „parolă interioară” unică pentru a activa și dezactiva decodarea. Parola trebuia să fie suficient de neobișnuită pentru a nu fi declanșată accidental. Alegerea lor a fost „Chitty Chitty Bang Bang”, titlul unui roman de Ian Fleming.
Metoda s-a dovedit un succes remarcabil. Atunci când participanții se gândeau la parolă înainte și după fraza pe care doreau să o comunice, computerul a respectat comanda în 98,75% din cazuri.
Deși experimentul este considerat o „dovadă de concept”, reprezintă un pas înainte fundamental, nu doar pentru tehnologia de asistare a vorbirii, ci și pentru asigurarea confidențialității utilizatorilor într-o eră a interfețelor creier-computer din ce în ce mai avansate.
