Particule rare de praf prinse într-un meteorit antic sunt mai vechi decât Soarele

Compoziția unui mic grăunte dintr-un meteorit din Antarctica i-a alertat pe astronomi cu privire la faptul că elementele sale ar putea fi mai vechi decât Soarele. În urma unor investigații mai amănunțite, aceștia au ajuns la concluzia că amestecul de izotopi prezenți impune ca acest grăunte cosmic să se fi format din rezultatul unui tip neobișnuit de supernovă, care a însămânțat galaxia cu niște izotopi foarte distincți.

Deși majoritatea meteoriților au fost procesați, fiind încorporați în asteroizi înainte de a fi desprinși în urma unor coliziuni, un număr foarte mic de meteoriți oferă o înregistrare directă a materialului care a format Sistemul Solar.

Cunoscuți sub numele de meteoriți primitivi, aceștia sunt deosebit de prețioși pentru astronomi, dar unii oferă ceva și mai bun – fragmente minuscule ale căror origini exotice sunt dezvăluite în compozițiile lor neobișnuite.

Imediat ce dr. Nicole Nevill, care lucrează în prezent la Johnson Space Center, a examinat un grăunte din conținutul meteoritului ALH 77307, și-a dat seama că este vorba de ceva special.^[sursa]

Particulele analizate sunt mai vechi decât Soarele

„Materialele create în sistemul nostru solar au raporturi previzibile de izotopi – variante ale elementelor cu numere diferite de neutroni. Particula pe care am analizat-o are un raport de izotopi de magneziu care este distinct de orice altceva din sistemul nostru solar. Rezultatele au fost literalmente ieșite din comun. Cel mai extrem raport izotopic al magneziului din studiile anterioare asupra granulelor presolare era de aproximativ 1.200. Elementul din studiul nostru are o valoare de 3.025, care este cea mai mare valoare descoperită vreodată.”, a declarat dr. Nicole Nevill într-un comunicat.^[sursa]

Se crede că majoritatea granulelor presolare provin de la gigante roșii, dar unele au compoziții mai degrabă compatibile cu faptul că ar fi produse de supernove. Obținerea unei cantități de 2,5 ori mai mari de magneziu-25, în comparație cu Mg-24, în mod normal mai comun, sugerează că aceasta nu a fost o supernovă obișnuită.

Deși recunosc o posibilă explicație alternativă, cum ar fi faptul că aceste granule provin de la o novă, dr. Nevill și coautorii consideră că este mult mai probabil ca sursa să fi fost o supernovă cu ardere de hidrogen, un gen rar de supernovă de tip II.

„Supernova cu ardere de hidrogen este un tip de stea care a fost descoperită doar recent, cam în aceeași perioadă în care noi analizam mica particulă de praf. Utilizarea sondei atomice în acest studiu, oferă un nou nivel de detalii care ne ajută să înțelegem cum s-au format aceste stele.”, a declarat Dr. David Saxey de la Universitatea Curtin.

Profesorul Phil Bland de la Universitatea Curtin a declarat: „Există un program uimitor de a găsi acești meteoriți și de a lua o mostră din fiecare pentru a vedea dacă sunt de un tip rar sau comun. Apoi, alți cercetători văd dacă ar dori să ceară acces la ei”.

ALH 77307 se evidențiază ca fiind unul dintre cei aproximativ șase dintre cei mai primitivi meteoriți găsiți vreodată, care a suferit puține transformări, fie înainte de a se forma într-un asteroid, fie în timp ce făcea parte dintr-un asteroid.

Deși starea sa primitivă a marcat meteoritul 77307 pentru investigații suplimentare, reperarea granulelor presolare a fost cândva o vânătoare de ace în carul cu fân. Cu toate acestea, profesorul Bland a făcut parte dintr-o echipă care a dezvoltat o modalitate prin care geologii pot testa o porțiune relativ mare a unui meteorit în căutarea unei anomalii care să le spună când să se uite mai atent. Aplicarea acestui lucru la proba 77307 a indicat că era ceva de găsit.

Granula în sine are 400 pe 580 de nanometri, neobișnuit în condițiile în care majoritatea au un diametru de zeci de nanometri până la 500 de nanometri, dar Bland a declarat că dimensiunea în sine nu este surprinzătoare, deși a făcut ca granula să fie mai ușor de studiat.

Prezența acestui element indică faptul că o supernovă care a ars hidrogenul trebuie să fi explodat în apropierea norului care a devenit Soarele și planetele sale. Probabil că nu a fost foarte aproape, însă, altfel am fi găsit mai multe granule ca acesta înainte. Fiecare granulă presolară pe care o găsim, a declarat profesorul Phil Bland, „ne ajută să ne facem o imagine despre cum ar fi putut să arate praful din care ne-am format acum 4,6 miliarde de ani”.

Noi nu suntem doar praf de stele, ci praful unor tipuri foarte specifice de stele.