Pe o plajă aurie din sud-vestul Europei, sunetul valurilor compune o coloană sonoră veche de 80.000 de ani. Scena nu este dintr-o vacanță modernă. Pașii lăsați aici în nisipul umed nu aparțin unor turiști, ci unei familii de Neanderthalieni. O descoperire remarcabilă în regiunea Algarve din Portugalia ne permite să privim, pentru o clipă, direct în viața intimă a rudelor noastre demult dispărute.
Pe dunele de nisip pietrificate din două situri de coastă, Praia do Telheiro și Monte Clérigo, cercetătorii au dat peste o comoară: amprente perfect conservate. Cea mai veche, o urmă solitară de la Telheiro, are aproximativ 82.000 de ani. Însă la Monte Clérigo, povestea prinde viață. O pânză de 10 amprente, datând de acum 78.000 de ani, dezvăluie portretul-robot al acestei familii preistorice.
Pașii unui copil, vechi de circa 80.000 de ani
Analizând dimensiunea și adâncimea urmelor, oamenii de știință au putut reconstitui grupul: un bărbat adult, cu o înălțime estimată între 1,69 și 1,73 metri, un copil de 7-9 ani și, cel mai emoționant, un copil mic, de sub 2 ani, care abia învățase să meargă. Cum pot fi siguri că erau Neanderthalieni? Conform studiului publicat în prestigioasa revistă științifică Scientific Reports, în acea perioadă îndepărtată, „niciun alt hominin nu era prezent în partea cea mai sud-vestică a Europei”. Acestea sunt, fără îndoială, urmele lor.
Mai mult decât o plimbare pe plajă: o lecție de supraviețuire?
Prezența unui grup familial atât de complet, inclusiv a unui copil mic, sugerează că locuința lor, probabil o peșteră sau o tabără, era foarte aproape. Dar urmele nu par a fi lăsate la întâmplare. Ele par să surprindă un moment de activitate intensă, o strategie pusă la cale. Cercetătorii speculează că am putea fi martorii unei partide de vânătoare în grup.
Ținta? Probabil cerbul roșu. Această teorie este susținută de o altă descoperire crucială: pe aceeași dună au fost găsite și urme de cerb. Autorii studiului explică de ce această plajă era terenul de vânătoare perfect. Atunci când este urmărit, cerbul roșu are tendința instinctivă de a fugi spre mare, unde adesea se îneacă. Mai mult, nisipul moale al dunelor ar fi încetinit animalul masiv, făcându-l o pradă mai ușoară pentru sulițele ascuțite ale Neanderthalienilor, maeștri recunoscuți ai vânătorii din ambuscadă.
Prima sală de clasă a umanității
Aici, descoperirea devine cu adevărat profundă. Prezența copiilor nu era accidentală. „Faptul că, în contextul Monte Clérigo, au fost găsite urme de copii împreună cu cele ale unor indivizi mai în vârstă sugerează că aceștia erau prezenți atunci când adulții desfășurau activitățile zilnice,” scriu cercetătorii, conform IFL Science.
Aceasta nu era o simplă joacă pe plajă. Era educație în forma sa cea mai pură și vitală. Copiii Neanderthalieni nu stăteau deoparte; ei participau, observau și învățau. Trebuiau să deprindă abilitățile esențiale de supraviețuire de la o vârstă incredibil de fragedă. Fiecare vânătoare era o lecție practică, fiecare urmă lăsată de adult era un exemplu de urmat.
Acele mici amprente, lăsate de un copil care de-abia se ținea pe picioare, ne spun o poveste uluitoare. Ne arată că plaja nu era doar un loc de vânătoare, ci prima sală de clasă a umanității. O lecție predată nu prin cuvinte, ci prin pași lăsați în nisip, pentru ca noi, 80.000 de ani mai târziu, să o putem citi.