Mici sfere metalice, descoperite în sedimentele adânci din Arctica, oferă noi dovezi convingătoare pentru o idee controversată: o ploaie de fragmente de cometă ar fi putut arunca Pământul într-o perioadă de răcire bruscă, acum aproape 13.000 de ani.
Descoperirea, extrasă din patru carote de sedimente din Golful Baffin, între Groenlanda și Canada, a capturat un strat subțire, bogat în resturi cosmice, care coincide exact cu începutul unei enigmatice schimbări climatice. Cunoscută sub numele de Dryasul Recent, această perioadă a văzut temperaturile din emisfera nordică scăzând cu aproximativ 10°C în doar câteva decenii.
Dr. Christopher Moore de la Universitatea din Carolina de Sud, autorul principal al studiului, susține că datele echipei sale leagă această răcire de un eveniment de impact extraterestru, contestând teoria acceptată pe scară largă.
O dezbatere înghețată: o cometă a declanșat o eră glaciară?
Majoritatea explicațiilor pentru Dryasul Recent atribuie valul de frig prăbușirii calotei glaciare Laurentide. Teoria susține că un potop masiv de apă dulce provenită din topirea ghețarilor a ajuns în Atlantic, diluând apa sărată de la suprafață și încetinind curenții oceanici vitali care transportau căldura.
O teorie rivală, apărută în 2007, propune un scenariu mult mai dramatic: Pământul a intrat într-un flux de fragmente de cometă. Exploziile rezultate în atmosferă ar fi declanșat incendii pe scară largă și o „iarnă de impact” care a destabilizat clima. Această ipoteză s-a bazat pe descoperirea de funingine, sfere de sticlă și un vârf de platină în zeci de situri continentale.
Cu toate acestea, scepticii au argumentat că aceste indicii ar putea fi rezultatul contaminării moderne sau al unor procese terestre obișnuite, iar mulți paleoclimatologi au rămas fideli teoriei topirii ghețarilor.
Dovezi de la adâncime: ce ascundea noroiul arctic
Pentru a evita contaminarea de la suprafață, echipa lui Moore a căutat dovezi în adâncuri. Au prelevat probe de la aproape 2,5 kilometri sub nivelul mării și la peste 6 metri sub fundul oceanic modern. Folosind datarea cu radiocarbon a unor fosile microscopice, au identificat cu precizie stratul corespunzător limitei Dryasului Recent.
Acolo, au găsit aglomerări dense de bile vitroase bogate în fier, numite microsferule, și așchii cu conținut de nichel, cunoscute ca particule de praf metalic. Ambele sunt considerate indicatori tipici ai unor evenimente de topire rapidă la temperaturi extreme, cum ar fi cele provocate de un impact cosmic. Mai mult, au înregistrat vârfuri în elemente precum platina și iridiul, care sunt mult mai abundente în obiecte cosmice decât în scoarța terestră.
„Identificarea unui strat de impact Younger Dryas în sedimentele marine adânci subliniază potențialul înregistrărilor oceanice de a ne lărgi înțelegerea acestui eveniment”, a declarat dr. Moore.
Semnătura chimică a unui vizitator cosmic
Analiza chimică a relevat că majoritatea sferelor aveau o compoziție de bază terestră (siliciu-fier), dar erau „condimentate” cu aproximativ 1% nichel și crom extraterestru. Acesta este exact amestecul așteptat atunci când undele de șoc incandescente topesc rocile locale, presărându-le în același timp cu granule de cometă.
În fiecare an, Pământul colectează în mod natural aproximativ 5.000 de tone de praf spațial, o cantitate insuficientă pentru a lăsa o urmă globală de platină. În contrast, stratul din Golful Baffin sugerează un aflux de milioane de tone pe o perioadă de doar câteva luni.
Un puzzle climatic cu implicații pentru viitor
Criticii teoriei impactului subliniază în continuare absența unui crater evident. Moore răspunde că exploziile aeriene la joasă altitudine, similare evenimentului de la Tunguska, lasă în urmă doar resturi fine, iar orice crater superficial format pe calota glaciară ar fi fost șters rapid de eroziunea ulterioară.
Dincolo de răcirea imediată, un astfel de eveniment ar fi declanșat perturbări ecologice în lanț. Funinginea de la incendii, combinată cu praful cometic, ar fi putut bloca lumina Soarelui, afectând viața plantelor și ducând la colapsul rețelelor trofice. Această ipoteză este susținută de înregistrările arheologice, care indică dispariția megafaunei și schimbări bruște în așezările umane în acea perioadă.
Înțelegerea vitezei cu care se poate schimba clima Pământului este crucială. Dacă un văl de praf cosmic a putut opri circulația atlantică în trecut, norii vulcanici masivi sau funinginea generată de activități umane ar putea avea efecte similare.
Deocamdată, carotele din Golful Baffin adaugă o piesă importantă la puzzle, chiar dacă nu oferă imaginea finală. Dezbaterea aprinsă despre ce anume a declanșat era glaciară a Dryasului Recent este departe de a se fi încheiat.
Studiul a fost publicat în revista PLOS One.
