În inima vastului Imperiu Persan, sub viziunea lui Darius I, se înălța Persepolis, o nouă capitală ceremonială destinată să uimească lumea. Într-adevăr, cronicile vremii aveau să o descrie drept cea mai magnifică metropolă a antichității, o veritabilă bijuterie a ingeniozității umane.
Pe teritoriul Iranului de astăzi, Darius cel Mare (ce a domnit între 522-486 î.Hr.), suveranul atotputernic al Imperiului Ahemenid, a orchestrat nașterea acestui complex urban. Persepolis nu era un simplu oraș, ci o constelație de palate somptuoase și edificii opulente, gândite să servească drept epicentru ceremonial al puterii persane. Deși persanii înșiși îl numeau Parsa, numele său grecesc, Persepolis – „Orașul Perșilor” – a rămas întipărit în memoria colectivă a istoriei.
Amplasat strategic la aproximativ 50 de kilometri nord-est de actualul Shiraz, în provincia Fars din sud-vestul Iranului, Persepolis veghea asupra confluenței râurilor Pulvar (Sivand) și Kor, într-o vale îmbrățișată de lanțuri muntoase. Piatra de temelie a fost pusă undeva între anii 518 și 515 î.Hr., însă destinul său măreț avea să fie curmat brutal în 330 î.Hr., când armatele grecești, sub comanda lui Alexandru cel Mare, l-au transformat în scrum.[sursa]
De ce o nouă capitală? Misterele din spatele deciziei lui Darius
O inscripție cuneiformă, dăltuită la intrarea în palatul lui Darius din Persepolis, proclamă cu solemnitate: „Darius, marele rege, rege al regilor, rege al ținuturilor, fiul lui Hystaspes, un ahemenid, a construit acest palat.” Această declarație, deși directă, ascunde dedesubturi politice complexe.
Ascensiunea lui Darius I pe tronul persan fusese umbrită de controverse și tulburări. Bardiya, fratele predecesorului său Cambyses al II-lea (care murise în campania din Egipt în 522 î.Hr.), preluase frâiele imperiului pentru o scurtă perioadă, doar pentru a fi asasinat la scurt timp. Zvonurile vremii îl indicau pe Darius drept artizan al complotului, o suspiciune ce a alimentat revolte și o stare de neliniște în rândul supușilor.
În acest context tensionat, se crede că Darius I a decis construirea Persepolisului nu doar ca o manifestare a puterii sale, ci și ca o modalitate de a se distanța de aceste complicații, de a-și consolida reputația și de a stabili un nou centru de autoritate. Această mutare strategică implica și o separare fizică de vechea capitală, Pasargadae, precum și de celelalte centre administrative și palate regale din Babilon, Susa și Ecbatana.
Persepolis: un sanctuar ingenios în munții Imperiului Persan
Alegerea locației, un platou montan izolat și relativ greu accesibil, nu a fost întâmplătoare. Siguranța și protecția împotriva amenințărilor, fie ele interne sau externe, au primat.
Unii istorici susțin că amplasamentul noii capitale era aproape necunoscut lumii exterioare, conferindu-i un grad sporit de securitate împotriva atacurilor, până la cucerirea persană de către Alexandru cel Mare. Această teorie, însă, pare să fie contrazisă de însăși natura opulentă a complexului, menită să etaleze forța, puterea și resursele incomensurabile aflate la dispoziția lui Darius – un mesaj clar adresat atât propriului popor, cât și emisarilor și demnitarilor străini. Descifrarea textelor cuneiforme descoperite la Persepolis pare să încline balanța către această a doua interpretare.
Poziția sa fortificată a transformat Persepolis în locul ideal pentru adăpostirea tezaurului regal, considerat cel mai sigur loc din întregul imperiu. Aici erau depozitate tributurile, arhivele neprețuite, artefacte de o valoare inestimabilă, comori și opere de artă.
La finalizarea sa, aproximativ un secol mai târziu, sub succesorii lui Darius, complexul principal din Persepolis număra nouă structuri impunătoare. Numele și efigiile lui Darius I, ale fiului său Xerxes și ale nepotului său Artaxerxes I împodobesc frecvent diversele suprafețe ale ruinelor ce astăzi mai depun mărturie despre gloria apusă a orașului antic.
Persepolis: fast și grandoare fără egal în lumea antică
Nicio cheltuială nu a fost considerată prea mare. Orașul trebuia să fie o vitrină a puterii, bogăției și rafinamentului regilor ahemenizi și al Imperiului Persan. Cantități uriașe de materiale luxoase și costisitoare au fost importate din toate colțurile lumii antice cunoscute: lemn de cedru din Liban, vopsea purpurie prețioasă, metale rare, bumbac fin din Egipt și aur pur din India.
Materialele de construcție includeau piatră masivă, cărămidă arsă și esențe de lemn nobil. Decorațiunile erau aplicate cu o minuțiozitate uimitoare, incluzând reliefuri de o finețe extraordinară și cărămizi smălțuite în nuanțe vibrante de galben, brun și verde. Se spune că porțile duble ale clădirilor principale din complexul regal erau făurite din lemn și ferecate în plăci metalice elaborate, ornamentate cu măiestrie.
Forța de muncă era alcătuită din artizani și artiști iscusiți, aduși din toate provinciile imperiului, dar și din țări independente. O gravură de o delicatețe rară, reprezentând animale și o figură umană, realizată cu acul – și desprinsă în mod controversat de pe o statuie a lui Darius – este considerată opera unui artist grec. Aceasta se află astăzi în colecția Muzeului Metropolitan din New York.
Declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1979, Persepolis rămâne o emblemă a geniului arhitectural al dinastiei ahemenide.
Construcția Persepolisului: o epopee tehnică și artistică
Darius a inițiat ambițiosul proiect al Persepolisului în jurul anului 515 î.Hr. Se estimează că primele trei clădiri majore ale complexului, inclusiv palatul său și sala consiliului, au fost finalizate în timpul vieții sale. Cea de-a patra, tezaurul, a fost începută de el, dar desăvârșită de fiul său, Xerxes (care a domnit între 486-465 î.Hr.).
Amplasamentul, cunoscut astăzi sub numele de câmpia Marv Dasht din Iran, a fost mai întâi curățat și nivelat cu o precizie remarcabilă. Constructorii au înălțat terenul pentru a crea o platformă vastă, de aproximativ 125.000 de metri pătrați, ridicată la circa 18 metri deasupra solului înconjurător. O parte a complexului a fost ingenios excavată direct în Muntele Kuh-e Rahmat (Muntele Milostivirii). Cavitățile rezultate au fost umplute cu pământ și rocă, consolidate cu ingenioase cleme metalice.
Sistemele de alimentare cu apă proaspătă, canalizare și drenaj al apelor subterane reprezentau adevărate minuni inginerești, planificate și executate cu o măiestrie ieșită din comun. Inginerii au utilizat tehnici avansate pentru a asigura un aport adecvat și sigur de apă, precum și pentru a gestiona eficient apele provenite din topirea zăpezilor și precipitații.
Clădirile au fost ridicate din cărămizi de lut și blocuri masive de piatră, tăiate cu o precizie uluitoare și asamblate fără mortar. Suprafețele acestor blocuri de calcar cenușiu erau finisate până la obținerea unui luciu similar marmurei, conferind ansamblului un aspect strălucitor.
Apadana: sala audiențelor, inima vieții ceremoniale
Darius a început proiectul cu sala consiliului și palatul său personal. Urma o scară dublă, monumentală, cunoscută sub numele de Scara Persepolitană, cu trepte ample și puțin adânci pe fiecare latură, ce conducea de la holul de intrare către inima palatului.
Apadana, o sală de audiență hipostilă colosală, cu latura de aproximativ 60 de metri și un acoperiș din grinzi masive de cedru libanez, este, fără îndoială, cea mai emblematică dintre ruine. Acoperișul său era susținut de 72 de coloane impunătoare, ce se înălțau la aproape 19 metri deasupra nivelului terasei. Capitelurile acestor coloane erau împodobite cu sculpturi de animale, precum lei și tauri, simboluri ale autorității regale.
În acest spațiu grandios, demnitari și slujitorii lor, veniți din cele mai îndepărtate provincii ale Imperiului Persan, aduceau daruri și își prezentau omagiile regelui. Basoreliefurile migălos sculptate pe pereții terasei de sub Apadana înfățișează cu o claritate uimitoare diversitatea națiunilor și a popoarelor vasale, identificabile prin vestimentație și ofrandele aduse.
După cum observa istoricul grec Herodot, Darius I construia pentru a impresiona: „Cyrus a fost un tată, Cambyses a fost un stăpân, iar Darius a fost un negustor.” Persepolis era, în viziunea lui Herodot, însăși fațada opulentă a acestui „magazin” imperial!
Xerxes: mai mare, mai impunător
La Poarta Tuturor Națiunilor, Xerxes, fiul și succesorul lui Darius, a ridicat un palat maiestuos, dotat cu propria sa sală de audiențe. Cunoscut pentru apetitul său pentru lux, tacticile sale uneori brutale și cheltuielile extravagante, Xerxes a insistat ca palatul său să fie de două ori mai mare decât cel al tatălui său. Sala sa de audiențe se mândrea cu un acoperiș de cedru, sprijinit pe patru coloane semețe, înalte de peste 18 metri.
Un harem în formă de L, cu trei intrări decorate opulent și o a patra, secretă, ce asigura o legătură directă cu palatul, a fost construit pentru a găzdui 22 de apartamente. În spatele haremului se afla tezaurul. Acesta nu servea doar ca depozit pentru bogății, ci și ca arsenal și arhivă pentru documente prețioase. A urmat construcția Sălii celor 100 de Coloane (Sala Tronului), despre care se crede că a fost finalizată de fiul și succesorul lui Xerxes, Artaxerxes I (care a domnit între 465-424 î.Hr.).
Alte structuri, adăugate complexului de către urmașii la tronul Imperiului Persan, includ grajdurile regale și remiza pentru care, despre care se presupune că erau situate în spatele tezaurului și al palatului regelui Xerxes. Garnizoana orașului, unde era cantonată armata, a fost construită în proximitate.
Aici își aveau cartierul și gărzile de corp ale lui Darius, temuta „forță de șoc” cunoscută sub numele de Cei Zece Mii de Nemuritori. Complexul era înconjurat de trei ziduri concentrice, cu spații între ele. Aceste ziduri, prevăzute cu turnuri de observație permanent ocupate de gărzi, serveau drept structuri defensive menite să protejeze fortăreața. Nu este clar care dintre succesori a ordonat construirea acestor ziduri sau perioada exactă a edificării lor.
Jefuirea și distrugerea Persepolisului: sfârșitul unei ere
Soarta măreață a Imperiului Persan a fost pecetluită, iar orașul Persepolis a căzut pradă flăcărilor în anul 330 î.Hr., sub furia distructivă a lui Alexandru cel Mare. Potrivit lui Diodorus Siculus, în lucrarea sa „Biblioteca Istorică”, Alexandru și trupele sale, aflați într-o stare avansată de ebrietate în timpul unui banchet și incitați de curtezane, au dat foc orașului. Unii istorici au speculat că motivul acestei distrugeri a fost răzbunarea pentru jefuirea Atenei de către Xerxes în anul 480 î.Hr.
Înainte de a dezlănțui incendiul, Alexandru a permis trupelor sale să jefuiască orașul timp de mai multe zile, el însuși confiscând comorile palatului. Tot Diodorus Siculus este cel care descrie amploarea fabuloasă a prăzii extrase și transportate în locuri mai sigure: „Alexandru a urcat în cetate și a intrat în posesia tezaurelor adunate acolo. Acestea gemeau de aur și argint, reprezentând acumularea veniturilor de la Cyrus, primul rege al perșilor, până în acel moment. Calculând aurul în echivalent argint, s-au găsit acolo 2.500 de tone. Alexandru a dorit să ia cu el o parte din bani, pentru cheltuielile de război, iar restul să-l depoziteze la Susa, sub pază strictă. Din Babilon, Mesopotamia și Susa, el a trimis după o mulțime de catâri, parțial animale de povară și parțial de tracțiune, precum și 3.000 de dromaderi, cu ajutorul cărora a transportat întreaga comoară în locurile alese.”
Paradoxal, în mijlocul acestui dezastru, documentele ahemenide nu au fost în totalitate pierdute. Inscripțiile cuneiforme de pe clădiri și monumente au supraviețuit, în mare parte, incendiului. Mai mult, tăblițele de lut și sigiliile din tezaur și arhive au fost, de fapt, întărite de căldura dogoritoare. În anul 1933, două seturi de plăci de aur și argint, purtând inscripții trilingve, au fost descoperite sub fundațiile palatului lui Darius – o mărturie prețioasă a unei lumi apuse.
Persepolis: mândria eternă a Imperiului Persan
În anul 1971, ruinele Persepolisului au fost curățate, consolidate și parțial restaurate pentru a găzdui fastuoasa celebrare a 2.500 de ani de la fondarea Imperiului Persan, un eveniment grandios orchestrat de ultimul șah al Iranului.
Arheologii francezi au deținut multă vreme monopolul săpăturilor, până când, în anii 1930, Ernst Emil Herzfeld a obținut permisiunea de a excava situl, cu aprobarea conducătorului Persiei de la acea vreme, Reza Shah Pahlavi.
Un arhitect, egiptolog, iranolog și artist francez de un talent remarcabil, Charles Chipiez, a reușit, prin desenele sale meticuloase, să reconstituie pe hârtie multe dintre clădirile și monumentele ruinate ale Imperiului Persan, inclusiv cele din Persepolis, oferind posterității o imagine a splendorii lor originare.
În decembrie 2021, la Persepolis a fost inaugurat un laborator de restaurare dedicat conservării artefactelor descoperite în sit și în împrejurimi. Acesta este dotat cu tehnologie modernă pentru a contracara degradările fizice, chimice și biologice cauzate de factorii de mediu și de impactul antropic.
Chiar și astăzi, printre ruinele sale impunătoare, splendoarea de odinioară a acestui oraș antic este palpabilă. Imaginația este purtată înapoi în timp, încercând să recompună fastul ce definea cândva acest centru uluitor de bogat și puternic. Culorile vii ale pietrei și ale lemnului de cedru, reliefurile magnifice, draperiile și pernele purpurii extravagante, mobilierul și pereții decorați cu un lux orbitor trebuie să fi stârnit o admirație fără margini în ochii oricui le-a contemplat în antichitate.
