Petre Ispirescu: nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit satul natal

Petre Ispirescu rămâne una dintre cele mai importante figuri ale literaturii populare românești, un om care a transformat poveștile transmise pe cale orală în comori literare nemuritoare. A fost editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf, fiind cunoscut mai ales pentru activitatea sa de culegător de basme populare românești, precum „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Aleodor Împărat”, „Greuceanu” și „Înșir-te mărgăritari”.

Petre Ispirescu: copilăria și influențele timpurii

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, în mahalaua Pescăria Veche din București. Tatăl său, Gheorghe Ispirescu, era frizer, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea un talent deosebit pentru povestire. În copilărie, Petre a fost expus poveștilor populare, pe care le asculta cu nesaț de la părinți, calfele tatălui său sau clienții acestuia.

Deși nu a urmat școala, educația sa a fost asigurată de mai mulți dascăli de pe lângă biserici. Mai târziu, s-a format ca autodidact, citind cărțile disponibile în tipografiile unde a lucrat. „N-am trecut nici patru clase primare”, mărturisea el lui J. U. Crainic.

La doar paisprezece ani, Petre Ispirescu a devenit ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, atras de ideea că acolo unde se tipăresc cărțile se poate și învăța. Z. Carcalechi edita, începând din 1843, ziarul Vestitorul românesc. Aici, Ispirescu muncea 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

După moartea tatălui său, Ispirescu a învățat să cânte la chitară pentru a-i alina singurătatea mamei. În aceeași perioadă, a încercat să scrie versuri, însă fără prea mult succes.^[sursa]

Anii de maturitate, pasiunea pentru literatură şi condamnarea la închisoare

În anul 1854, Petre Ispirescu a părăsit tipografia lui Z. Carcalechi și s-a angajat la tipografia Copainie. Aici se tipăreau traduceri ale unor opere celebre, precum „Atala”, „Paul și Virginia”, dar și lucrări semnate de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo și Miguel de Cervantes. În această perioadă, Ispirescu a depus eforturi să citească Fabulele lui Jean Pierre Claris de Florian în limba originală.

De-a lungul acestor ani, Petre Ispirescu a continuat să locuiască împreună cu mama sa. Duminicile și le petrecea acasă, dedicându-le lecturii și reflecției.

În anul 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, Petre Ispirescu s-a confruntat cu una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale. Tipografia la care lucra a acceptat să imprime, fără a trece textul prin cenzură, corespondența secretă a principelui Vogoride, un document crucial pentru un grup de unioniști.

Descoperirea de către autorități a acestei acțiuni a dus la arestarea tuturor celor implicați. Petre Ispirescu a petrecut trei săptămâni în închisoare, pierzându-și locul de muncă și rămânând (impropriu spus) șomer timp de trei luni.

Un nou început

Spre sfârșitul anului 1858, norocul i-a surâs din nou. Vasile Boerescu, politician unionist și viitor ministru de externe, i-a oferit direcția unei tipografii moderne, echipată cu prima presă mecanică din București, unde se tipărea revista Naționalul. Această oportunitate nu doar că i-a redresat situația financiară, dar l-a introdus și într-un cerc de personalități marcante ale vremii, precum Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica și Dimitrie Bolintineanu.

La vârsta de 32 de ani, în anul 1862, Petre Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în revista Țăranul român, la sugestia prietenului său Nicolae Filimon. Printre acestea se numără: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Balaurul cel cu șapte capete”, „Fata de împărat și pescarul” și „Fiul vânătorului”. Aceste povești au fost ulterior reunite într-o primă colecție de basme, marcând începutul carierei sale literare.

În anul 1863, după ce Vasile Boerescu a vândut tipografia, Ispirescu a fost invitat de C. A. Rosetti să devină director al tipografiei care tipărea ziarul Românul, organul de presă al Partidului Liberal, aflat pe atunci în opoziție. În această perioadă, Ispirescu a contribuit la înființarea primei „Case de ajutor reciproc a tipografilor din România”, alături de Rosetti.

Între anii 1862 și 1872, Ispirescu nu a mai publicat niciun basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1866, la invitația ministrului de interne Ion Ghica, a preluat conducerea Imprimeriei de Stat. După doi ani, împreună cu alți trei parteneri, a înființat Noua tipografie a laboratoriilor români.

În anul 1872, Petre Ispirescu a reluat activitatea de publicare a basmelor, lansând colecția „Legende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi”, cu o prefață semnată de B. P. Hasdeu. Această lucrare a consolidat reputația sa de culegător și editor al folclorului românesc.

După ce a rămas unic proprietar al tipografiei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa de excepție a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster, publicat în revista germană Magasin für die Literatur des Auslandes.

Petre Ispirescu și moștenirea basmelor românești

În anul 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu a reunit toate basmele și legendele culese de-a lungul vieții într-o lucrare completă: „Legendele sau basmele românilor”. Alecsandri a fost impresionat de această culegere și i-a trimis lui Ispirescu o scrisoare plină de aprecieri, care a fost ulterior transformată în prefața volumului publicat. „Recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebuie să se afle în fiecare casă”, scria Alecsandri.

De-a lungul vieții sale, Petre Ispirescu nu a părăsit niciodată Bucureștiul natal, cu o singură excepție. În anul 1880, a călătorit la Roșiorii de Vede, aflat la 120 de kilometri de capitală, pentru a o însoți pe fiica sa, care urma să fie numită institutoare. Această scurtă călătorie a fost singura sa ieșire din orașul în care s-a născut, a trăit și a creat. Aşadar, abia după 50 de ani de viaţă a ieşit marele folclorist din satul natal.

Cea mai importantă realizare a vieții sale, culegerea „Legende sau basmele românilor”, a fost publicată în anul 1882. Aceasta conține 37 de basme și a fost însoțită de prefața elogioasă semnată de Vasile Alecsandri. Lucrarea a consolidat poziția lui Ispirescu drept unul dintre cei mai mari culegători și povestitori ai literaturii populare românești.

Petre Ispirescu a murit pe 21 noiembrie 1887, în urma unei congestii cerebrale, chiar la masa de lucru. Moartea sa a marcat sfârșitul unei vieți dedicate promovării și conservării folclorului românesc, dar moștenirea sa continuă să inspire generații întregi.