Printre căruțe jefuite și un artilerist mutilat care sângera peste o grămadă de zahăr, sergentul George Topârceanu a căzut prizonier la Turtucaia, într-o captivitate din care avea să se întoarcă să scrie tot ce văzuse.
În 1923, un tânăr prodigios publica la București o mărturisire neobișnuită: consemna că autorul din el a murit la doar 24 de ani și pleca la Paris pentru a-și reconstrui destinul sub un alt nume.
În vara anului 1883, Mihai Eminescu domina încă viața publică de la mesele Capșei, sfidând deschis deciziile politice ale vremii și refuzând compromisurile cu protipendada. Câteva luni mai târziu, același om avea să ajungă într-o situație de neînchipuit.
În 1919, la 71 de ani, Ioan Slavici ieșea pe poarta penitenciarului Văcărești pentru o permisie de fix 24 de ore. A doua zi, la ora 7 dimineața, se întorcea în celula sa.
Destinele unora dintre cei mai mari scriitori români nu s-au încheiat liniștit la masa de scris, ci în condiții care și astăzi dau fiori reci medicilor și istoricilor.
