Poporul Tuareg, oamenii „abandonaţi de zei” din deşertul Sahara, unde femeile au un rol diferit

Poporul tuareg reprezintă un grup etnic berber, adică fac parte din populația indigenă a Africii de Nord. Numele lor provine de la un termen arab, twareg, care înseamnă „cei abandonați de zei”, o referire la viața lor grea în inima celui mai mare deșert uscat al planetei. Ei însă se numesc pe ei înșiși Imashaghen, adică „oamenii liberi”.

Istoricii spun că tuaregii ar putea fi cei mai vechi locuitori ai Africii de Nord, poate chiar mai vechi decât stramoşii egiptenilor, şi că existenţa lor se poate întinde pe mai mult de 10.000 de ani. Este posibil ca ei să fi fost autorii celebrelor picturi rupestre din Tassili n’Ajjer (Algeria), vechi de circa 8.000 de ani, care înfăţişeaza o Sahară ce abundă de viaţă şi care se aseamană cu o savană înfloritoare.

Totuşi, originea exactă a tuaregilor este încă un mister, dar se crede şi că ar putea fi urmașii unui popor antic numit garamantes, care a fost menționat pentru prima dată de istoricul grec Herodot în secolul al V-lea î.e.n. Garamantes erau cunoscuți pentru sistemul lor complex de irigații subterane, pentru caravanele lor comerciale și pentru războaiele lor cu triburile vecine și cu romanii.^[sursa]

În secolele următoare, tuaregii au fost influențați de islam, de invaziile arabe și de imperiile africane, dar și-au păstrat identitatea și autonomia. Acest popor a fost mereu recunoscut pentru spiritul său războinic și rebel, luptând împotriva oricărei forme de dominație străină. De-a lungul istoriei, a avut conflicte cu francezii, cu algerienii, cu nigerienii, cu malienii și cu alți actori politici din regiune.

Poporul tuareg: cultura și tradiția

Tuaregii au o cultură bogată și diversă, care se reflectă în limba, în arta, în muzica și în obiceiurile lor. Limba lor este tamasheq, o limbă berberă care are propriul alfabet, numit tifinagh. Acest alfabet este format din simboluri geometrice care reprezintă sunete sau silabe. Tuaregii folosesc tifinagh pentru a scrie mesaje, poezii, proverbe sau rugăciuni pe pietre, pe piele, pe lemn sau chiar pe metal.

Arta tuaregă este renumită pentru bijuteriile și pentru obiectele de argint pe care le confecționează meșteșugarii. Acestea au forme și motive variate, care simbolizează aspecte ale naturii, ale religiei sau ale culturii. De exemplu, crucea tuaregă este un pandantiv care are patru brațe egale, fiecare reprezentând o direcție cardinală. Se spune că acesta este un ghid pentru călătorii prin deșert, dar și un simbol al unității și al protecției.

Muzica tuaregă este o altă formă de expresie artistică, care combină elemente tradiționale și moderne. Instrumentele folosite sunt chitara electrică, lăuta, flautul, toba și tamburina. Cântecele tuarege vorbesc despre dragoste, despre libertate, despre suferință, despre istorie sau despre politică. Unul dintre cele mai cunoscute genuri muzicale tuarege este tishoumaren, sau „muzica rebelilor”, care a apărut în anii ’80 ca o formă de protest împotriva marginalizării și a nedreptății.

Obiceiurile tuarege sunt strâns legate de modul lor de viață nomad și de valorile lor sociale. Tuaregii se organizează în clanuri și în triburi, care au fiecare un lider, numit amenokal. Se deplasează prin deșert în funcție de anotimpuri și de resursele disponibile, folosindu-se de corturi din piele de capră sau de cămilă. Tuaregii cresc animale, precum oi, capre, cămile și cai, pe care le folosesc pentru hrană, pentru transport și pentru comerț. De asemenea, acest popor, deşi nomad, mai practică și agricultura, cultivând orz, grâu, porumb sau legume în oazele deșertului.

Femeile au un rol important în societatea tuaregilor

Un aspect interesant al culturii tuarege este rolul femeilor, care este diferit de cel al altor societăți musulmane. Femeile tuarege nu poartă voal, ci își lasă fața descoperită, în timp ce bărbații își acoperă fața cu un văl albastru, numit tagelmust. Eşarfa le acoperă capul, lăsând liberi doar ochii, fiind purtată începând cu vârsta de 14 ani, vârstă la care se consideră că au atins maturitatea. Acesta este un semn de respect, de modestie și de apartenență la grup.

Societatea tuaregă este matriliniară, dar nu matriarhală (copilul are o descendenţă maternă, moştenind rangul şi poziţia mamei). Căsătoria se realiza, în mod tradiţional, numai în interiorul aceleiaşi caste, dar astăzi aceste practici nu mai sunt respectate atât de strict. 

Femeile tuarege au mai multă libertate și mai multă putere decât bărbații, fiind responsabile de educația copiilor, de administrarea averii familiale și de transmiterea moștenirii. Femeile pot avea mai mulți parteneri sexuali înainte de căsătorie și pot divorța ușor dacă nu sunt mulțumite de soții lor.

„Civilizaţia sabiei” şi organizarea societăţii

Ibn Battuta, celebrul geograf arab din secolul al XV-lea, considera civilizaţia tuaregă o extraordinară „civilizaţie a sabiei”, fondată pe un solid sistem de caste.

Tradiţional, societatea tuaregă era organizată pe ierarhii: nobili, vasali, meşteşugari, fiecare cu funcţia şi rolul său. Nobilii, aristocraţia războinică, organizau apărarea tribului, raidurile pentru pradă şi hrană şi caravanele pe distanţă lungă.

Sabia reprezenta un obiect de preţ şi multe asemenea săbii sunt încă transmise din generaţie în generaţie. Se crede că posesorul unei asemenea săbii este protejat prin victoriile strămoşilor săi.

Vasalii erau cei care păstoreau şi aveau grijă de turmele tribului. Meşteşugarii erau reprezentaţi de fierarii care fabricau şi reparau uneltele şi materialele folosite de comunitate şi care înarmau tribul cu săbii, lănci şi pumnale.

După introducerea islamului, a apărut o nouă clasă reprezentată de oamenii religiei. Aceştia erau instruiţi în ştiinţele religioase şi erau legitimaţi pentru a oficia evenimente importante, cum ar fi căsătoria sau decesul.

Negustorii aveau cel mai înalt statut social după cel al nobililor şi se ocupau de comerţul de mai mică anvergură. În timp, diferenţele sociale s-au mai modificat în funcţie de situaţia economică şi socială a grupurilor.

Sclavii reprezentau cea mai de jos castă şi erau fie prizonieri de război, fie cumpăraţi. Aceştia proveneau doar din populaţiile africane, nu şi din celelalte triburi berbere. Sclavia nu este însă un lucru care ţine de trecut deoarece în Africa Subsahariană sclavia a fost abolită oficial abia în anii `90, iar în practică o parte din foştii sclavi (cunoscuţi sub numele de Bella) au rămas încă sub comanda stăpânilor lor.

Poporul tuareg este un popor fascinant, care a reușit să supraviețuiască și să își păstreze identitatea în condiții extreme. Are o istorie milenară, o cultură bogată și o tradiție rebelă, care îl face să fie unic și demn de admirație.^[sursa]