Dacă vom spera vreodată să comunicăm cu specii extraterestre, primul pas ar putea fi înțelegerea profundă a creaturilor cu care împărțim deja planeta. Aceasta, însă, nu este o sarcină deloc ușoară.
Dezbaterea despre capacitatea de a gândi a animalelor este una veche. Aristotel a considerat-o suficient de importantă pentru a-i dedica scrieri ample, dar este aproape sigur că oamenii contemplau această problemă cu mult înainte. Astăzi, a devenit un domeniu major de cercetare, unul care continuă să sfideze răspunsurile simple.
În ultimii 60 de ani, o mare parte din istoria zoologiei a fost o revelație continuă a faptului că am subestimat constant inteligența animalelor. În secolul al XVII-lea, René Descartes argumenta că animalele sunt simple automate, incapabile de senzații, cu atât mai puțin de sentimente sau gânduri. Această perspectivă este acum atât de depășită, încât dezbaterea s-a mutat de la dacă animalele gândesc, la cât de complex gândesc și cum se aliniază acest proces la definițiile noastre.
De exemplu, am evoluat de la a defini umanitatea prin utilizarea uneltelor – o trăsătură considerată exclusiv a noastră – la a descoperi păsări care nu doar folosesc, ci și creează unelte remarcabil de sofisticate, părând chiar să-și planifice utilizarea. Cu toate acestea, discuția continuă: reflectă acest comportament ceea ce numim conștiință sau cât de inteligent trebuie să fie un animal pentru a realiza ceea ce observăm?
Pot animalele să gândească cu adevărat?
„Există multe răspunsuri diferite” la întrebarea despre ce înseamnă conștiința la animale, a declarat dr. Alecia Carter de la University College London, expertă în comportament animal. „Un filosof ar argumenta că a fi conștient înseamnă a avea capacitatea de a experimenta lumea.” Pe această bază, „unii filosofi, pornind de la lucrările neurologilor, susțin că […] toate animalele sunt conștiente, deoarece au capacitatea de a experimenta lumea și de a reacționa la ea.”, citată de IFL Science.
O declarație recentă, semnată de 40 de cercetători, a afirmat că „dovezile empirice indică cel puțin o posibilitate realistă de experiență conștientă la toate vertebratele… și la multe nevertebrate”, inclusiv la insecte.
Privită astfel, conștiința ar putea fi atât de răspândită, încât o problemă mai interesantă devine senzitivitatea, definită drept „capacitatea unui animal de a avea experiențe subiective”. Fiind subiectivă, senzitivitatea este mult mai greu de măsurat. Abia în anul 2021, caracatițele și calamarii au fost recunoscute legal ca ființe senzitive în Marea Britanie, în ciuda deceniilor de dovezi, în timp ce SUA încă dezbate problema.
Carter, în calitate de specialist în comportament, consideră că neurologii sunt mai aproape de a elucida modul în care gândesc animalele decât membrii propriei sale discipline, adăugând: „Mi-aș dori să existe mai mult dialog între aceste domenii”.
O altă perspectivă, care i-a fascinat pe filosofii antici greci, a fost dacă animalele pot raționa, mai exact, dacă pot face deducții logice. Peste două milenii mai târziu, Carter spune că existența logicii la animale rămâne un subiect fierbinte. „Problema este întotdeauna că mintea este o cutie neagră la care nu avem acces. Tot ce putem face este să observăm comportamentul ca răspuns la stimuli. Trebuie să ghicim ce se întâmplă în creier, iar adesea, aceleași date comportamentale pot susține două ipoteze diferite.”, a afirmat aceasta.
Are sens să măsurăm inteligența animalelor?
Percepția populară asupra inteligenței animale tinde să fie ierarhică, cu noi, oamenii, plasați confortabil în vârf. Cimpanzeii, cetaceele, elefanții și anumite păsări sunt adesea lăudați pentru intelectul lor, în timp ce alte ființe sunt considerate inferioare.
Carter contestă însă utilitatea acestor ierarhii. „Cred că mulți cercetători înțeleg că «inteligența» este un concept dificil de definit și chiar mai greu de testat «echitabil». Există o istorie atât de încărcată chiar și în testarea în cadrul propriei specii (oamenii), încât nu cred că este util să spunem că cimpanzeii sunt mai inteligenți decât gorilele (sau peștii-lună, sau dragonii de Komodo). Inteligenți în ce sens?”, a spus cercetătoarea.
Referindu-se la speciile pe care le-a studiat, Carter adaugă: „Suricatele, șopârlele și babuinii trebuie să navigheze prin lumea lor. În mare parte, nu contează că au inteligențe diferite. Sunt suficient de inteligenți în moduri diferite pentru a supraviețui și, sperăm, pentru a prospera. Ne concentrăm prea mult pe tipurile de inteligență pe care noi le prețuim, dar animalele posedă forme de inteligență impresionante la care noi nu avem acces.”
„Începem să înțelegem mai bine bogăția modului în care alte specii experimentează lumea, dar nu cred că vom înțelege vreodată pe deplin cum gândesc”, a declarat dr. Corina Logan de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționistă. Acest lucru nu este surprinzător, notează ea, deoarece „nici măcar nu înțelegem cum gândesc alți oameni, deci dificultatea nu este specifică speciilor non-umane.”
„Pentru a evalua abilitățile cognitive, avem nevoie de ceva de măsurat. În general, măsurăm proxy-uri ale cogniției, folosind comportamente pe care le putem interpreta. Asta înseamnă că nu putem ști niciodată cu adevărat cum gândește un alt individ, ci doar putem măsura indicatori ai proceselor sale de gândire – fie că este vorba de un membru al aceleiași specii sau al uneia diferite.”, continuă Logan.
Inteligențe diferite pentru lumi diferite
Dr. Logan este specialistă în inteligența păsărilor, comparând faimoasele ciori din Noua Caledonie, recunoscute pentru utilizarea uneltelor, cu grackles din America de Nord. Ea subliniază că stilurile de viață diferite promovează forme diferite de inteligență. Pentru unele păsări, cheia este memoria socială, în timp ce pentru altele, care trebuie să sape pentru hrană, se dezvoltă o utilizare a uneltelor mai ușor de recunoscut ca inteligență de către noi, oamenii.
„Este posibil ca ele să aibă și alte abilități cognitive pe care nu le vedem exprimate în comportamentul lor obișnuit, așa că nu ne gândim să le căutăm. Acest lucru face ca încercarea de a compara inteligența între specii să fie destul de inutilă. În schimb, ar trebui să adoptăm o perspectivă de genul: «Sunt interesat de inteligența spațială, așa că voi căuta specii care excelează în utilizarea spațiului și voi încerca să aflu cum o fac»”, spune Logan.
Este greu să observi acte complexe de planificare sau utilizare a uneltelor și să concluzionezi că animalele nu gândesc. Totuși, suntem mult mai puțin dispuși să extindem această generozitate către animalele considerate inferioare. Acest lucru influențează direct tratamentul etic al speciilor – de exemplu, indignarea generată de cimpanzeii ținuți în cuști mici pentru cercetare contrastează puternic cu acceptarea consumului de pui crescuți în condiții similare.
După cum subliniază Logan, „Majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe speciile presupuse a fi mai inteligente. Asta înseamnă că nu avem dovezi concrete că celelalte specii nu sunt inteligente. Clasificarea este nedreaptă de la bun început.”
Supraviețuirea celor mai inteligenți
Speciile animale dispar în prezent în cel mai alert ritm de la extincția dinozaurilor. Cu fiecare specie pierdută, pierdem pentru totdeauna șansa de a înțelege o altă formă de gândire. Pe de altă parte, dobândirea chiar și a unei mici părți din această cunoaștere ar putea fi cheia supraviețuirii lor.
Deși eticienii dezbat dacă inteligența unui animal contează mai mult decât capacitatea sa de a suferi, în opinia publică, animalele percepute ca fiind inteligente sunt cele care merită cel mai mult efortul de a fi salvate.
Descoperirile lui Jane Goodall despre inteligența cimpanzeilor au fost un pas uriaș în mobilizarea publicului pentru conservarea lor. Mai recent, în 2023, Departamentul Agriculturii din SUA a extins restricțiile privind tratamentul păsărilor captive, o decizie pe care Logan o consideră o reacție directă la o mai bună înțelegere a inteligenței aviare.
Înțelegerea modului în care gândesc animalele nu este doar un exercițiu fascinant, ci și o motivație puternică pentru a le proteja. Poate că suntem încă departe de a descifra complet mecanismele minții lor, dar fiecare pas ne aduce mai aproape de a le înțelege și, în cele din urmă, de a le salva.
