Povestea lui Richard Inimă de Leu, eroul legendar al Cruciadei Regilor

Al treilea fiu al regelui Henric al II-lea al Angliei și al Eleonorei de Aquitania, Richard I, cunoscut ulterior sub numele de Richard Inimă de Leu, a fost preferatul mamei sale. Din cei zece copii ai cuplului regal, cinci fete și cinci băieți: Marie – Contesă de Champagne, Alix, William al IX-lea (care a decedat la trei ani), Henric cel Tânăr, Matilda, Richard, Geoffrey al II-lea, Eleanor, Joan și Ioan, Richard a avut o legătură specială cu Eleonora.

După separarea părinților săi, Richard, un prinț jumătate englez, jumătate francez, a rămas alături de mama sa în Franța. Aici, în anul 1168, a moștenit ducatul de Aquitania, urmat de comitatul Poitiers în anul 1172. Între timp, în anul 1170, fratele său mai mare, Henric, la vârsta de 15 ani, a fost încoronat rege al Angliei, o ceremonie formală, deși tatăl lor încă deținea puterea reală.

Ascensiunea la tron a lui Richard Inimă de Leu

Relația lui Richard cu tatăl său a fost tumultoasă, marcată de conflicte frecvente. La doar 16 ani, în primăvara anului 1174, Richard s-a alăturat fraților săi, Henric și Geoffrey, într-o rebeliune împotriva regelui Henric al II-lea, cu scopul de a-l detrona. Regele Angliei a ripostat prompt, traversând în Normandia și invadând Poitou și Aquitania, fostele domenii ale Eleonorei de Aquitania, pe care a capturat-o și o ținut prizonieră.

În timp ce tatăl său era preocupat de rebeliune, tânărul Richard s-a preocupat de rezolvarea problemelor legate de revoltele nobililor din Aquitainia, în special din Gasconia. Totuși, metodele sale dure au dus la o altă revoltă majoră în anul 1179. Rebelii, sperând să-l detroneze pe Richard, au cerut ajutorul lui Henric și Geoffrey. Locuitorii cetății Taillebourg, temându-se de cruzimea lui Richard, au abandonat paza castelului și l-au atacat.

Cu toate acestea, Richard a demonstrat abilități militare remarcabile, reușind să cucerească fortăreața în doar două zile. Această victorie i-a consolidat reputația de lider militar de temut.

Căderea Ierusalimului în mâinile lui Saladin în 1187 a declanșat o serie de evenimente care l-au propulsat pe Richard Inimă de Leu pe scena istoriei. Saladin, un conducător musulman ambițios, devenise sultan al Egiptului și Siriei, unificând forțele sunnite și consolidând puterea islamică în regiune. Succesele sale l-au transformat într-o amenințare majoră pentru statele cruciate din Orientul Mijlociu.

Vestea cuceririi Ierusalimului a provocat consternare în Europa. Ca răspuns, papa Grigore al VIII-lea a chemat la organizarea celei de-a Treia Cruciade în 1187. Entuziasmat de ideea eliberării Ierusalimului, prietenul său apropiat, Filip al II-lea, regele Franței, a acceptat imediat să participe. Curând, li s-a alăturat și Frederic Barbarossa, împăratul Germaniei, creând o alianță puternică împotriva lui Saladin.

Anul 1189 a fost marcat de o serie de evenimente dramatice care l-au adus pe Richard Inimă de Leu pe tronul Angliei. Ambiționat să preia puterea, Richard a pornit o expediție împotriva tatălui său, regele Henric al II-lea. Bătălia decisivă a avut loc la Ballans pe 4 iulie, unde armata lui Richard, aliată cu cea a regelui Franței, Filip al II-lea, a obținut victoria.

În urma înfrângerii, regele Henric al II-lea a fost nevoit să îl numească pe Richard moștenitor al tronului. Doar două zile mai târziu, regele Angliei a murit la Chinon, iar Richard i-a urmat la tron, devenind rege al Angliei, duce al Normandiei și conte de Anjou.

Încoronarea lui Richard a avut loc la Westminster Abbey pe 3 septembrie 1189. Tradiția impunea interzicerea prezenței evreilor și a femeilor la ceremonie. Cu toate acestea, unii evrei au sfidat regulile și au venit la curte pentru a-i oferi daruri noului rege. Din păcate, gestul lor a fost întâmpinat cu brutalitate. Slujitorii regelui i-au dezbrăcat și i-au bătut pe evrei, alungându-i apoi din palatul regal.

Vestea despre această agresiune s-a răspândit rapid în Londra, declanșând un pogrom violent. Locuitorii orașului au atacat evreii, le-au distrus casele și i-au forțat pe mulți să se convertească la creștinism. Din păcate, violențele au dus și la pierderi de vieți omenești, printre victime numărându-se și Iacob din Orléans, un cărturar respectat în comunitatea evreiască.

Richard Inimă de Leu şi A Treia Crudiadă

Anul 1189 a marcat începutul celei de-a Treia Cruciade, o expediție militară vastă organizată de Papa Grigore al VIII-lea cu scopul de a recuceri Ierusalimul de la Saladin, sultanul Egiptului și Siriei. Trei dintre cei mai puternici monarhi ai lumii occidentale – Filip al II-lea August al Franței, Richard I Inimă de Leu al Angliei și Frederic Barbarossa împăratul Germaniei – au pornit în această campanie ambițioasă.

Cruciada a debutat promițător, cu sprijinul mai multor cetăți italiene care s-au angajat să transporte pe mare cruciații francezi și englezi. Totuși, rivalitățile dintre lideri au subminat rapid unitatea expediției. Richard și Filip s-au certat frecvent încă de la început, iar tensiunile s-au amplificat în timpul călătoriei spre Țara Sfântă. În cele din urmă, cei doi regi au decis să se separe, Filip navigând spre Acra pe mare, în timp ce Richard s-a oprit în Cipru.

Un dezastru major a lovit cruciații la moartea subită a lui Frederic Barbarossa. Împăratul Germaniei pornise separat în expediție, dar în timp ce traversa râul Salef din Asia Mică, a sfârşit în mod tragic.

Fiul său, Frederic de Suabia, încercase să găsească un vad sigur, dar împăratului i s-a părut că fiul său șovăie și s-a năpustit în râu ca să-i vină în ajutor. Atunci calul împăratului a călcat într-o bulboană și a căzut, aruncându-l pe Frederic din șa. Greutatea armurii l-a împiedicat să se ridice, apa a pătruns prin vizieră, cavalerii i-au sărit în ajutor, dar, până să fie scos la mal, fie din cauza căzăturii, fie prin înec, împăratul a murit.

Moartea lui Frederic Barbarossa a aruncat Cruciada a Treia în haos. Cruciații, rămași fără unul dintre conducători, s-au dispersat, unii luând-o într-o direcție, alții într-alta. Frederic de Suabia a reușit să ajungă la Acra, dar a murit în timpul asediului cetății. Leopold de Austria, conducând o parte din trupe, a rătăcit prin zonă până s-a reîntâlnit cu cruciații francezi, care sosiseră cu întârziere de un an. La aceștia s-au alăturat ulterior și englezii.

Înfruntarea armatei lui Saladin

În mai 1191, Richard a intrat în conflict cu conducătorul Ciprului, cucerind insula. Aici, cruciații și-au stabilit baza de operațiuni de unde urmau să atace Țara Sfântă. Richard a pornit apoi spre Acra, conducând un asediu îndelungat care s-a finalizat cu predarea asediaților, cărora le-a impus anumite compensaţii. Totuși, compensațiile promise au întârziat să apară, iar furios, Richard a ordonat masacrarea a 2000 de locuitori ai orașului, femei, bărbați și copii.

După Asediul Acrei, Richard și-a condus trupele spre sud, însoțit de flota sa pe coastă. A fost atacat de Saladin, dar a reușit să obțină o victorie importantă în Bătălia de la Arsuf din 1191. Cu toate acestea, Richard nu a putut să îl învingă decisiv pe liderul musulman, iar armata sa, lipsită de provizii, nu a mai fost capabilă să asedieze Ierusalimul. Saladin a atacat Jaffa în iulie 1192, dar Richard a sosit la timp pe cale maritimă.

Bătălia care a urmat s-a soldat cu o victorie glorioasă pentru suveranul englez, care și-a câștigat astfel supranumele de „Richard Inimă de Leu”. După această victorie, Richard a încheiat un tratat de pace cu Saladin și, în cele din urmă, în octombrie 1192, a părăsit Țara Sfântă.

Aproape de a fi înlăturat

Regele Richard Inimă de Leu, cunoscut pentru curajul și abilitățile sale militare, a fost victima propriului succes. Filip al II-lea, regele Franței, invidios pe victoriile lui Richard, l-a sprijinit pe fratele mai mic al acestuia, Ioan Fără de Țară, să uzurpe tronul. Richard a fost capturat și luat prizonier în Germania.

Poporul englez, condus de legendarul Robin Hood, a strâns o sumă imensă pentru a-și elibera regele. Odată eliberat, Richard s-a întors în Anglia și a recucerit tronul. Apoi, a pornit un atac împotriva regelui Franței, dornic de răzbunare.

Viața privată a regelui

Despre viața privată a lui Richard se cunosc puține detalii. Richard I a fost căsătorit cu Berengaria, fiica cea mare a regelui Sancho al VI-lea de Navara și a reginei Sancha de Castilia, pe 12 mai 1191 și tânăra a fost încoronată în aceeași zi ca regină.

Înainte de nuntă Richard fusese logodit cu Prințesa Alys, sora regelui Filip al II-lea al Franței, dar este posibil ca aceasta să fi fost metresa tatălui său, regele Henric al II-lea, iar unii istorici spun că a fost și mama unui copil nelegitim al lui Henric. Prin urmare, o căsătorie între Richard și Alys a devenit indezirabilă, astfel că regele a rupt logodna cu Alys în anul 1190, în timp ce se afla la Messina.

În anul următor, Richard se afla deja angrenat în cea de-A Treia Cruciadă atuncicând mama sa i-a prezentat-o pe Berengaria pentru a o lua de soţie, cele două ajungând la Messina, în Sicilia, în timpul Postului mare, când căsătoria nu se putea încheia. Tot acolo a ajuns și sora lui Richard, Joan, regina văduvă a Siciliei.

În drum spre Țara Sfântă, nava care le transporta pe Berengaria și pe Joan a eșuat în largul coastei Ciprului și cele două tinere femei au fost amenințate de conducătorul insulei, Isaac Comnenus. Richard a mers să le salveze, a cucerit insula, l-a răsturnat pe Comnen și s-a căsătorit cu Berengaria la Limassol.

Moartea lui Richard Inimă de Leu

După ce a construit faimosul Château-Gaillard la granița de sud a Normandiei, Richard Inimă de Leu a murit fiind lovit de o săgeată în timpul unui asediu pe care l-a inițiat împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges. Rana sa nu ar fi fost fatală dacă era tratată corespunzător, însă după o săptămână a făcut cangrenă, ceea ce a dus la septicemie, cauzându-i moartea pe 6 aprilie 1199. Viteazul comandant militar a murit la vârsta de doar 41 de ani, în brațele mamei sale.

Inima lui Richard a fost îngropată la Rouen, în Normandia, măruntaiele sale la Châlus, locul unde a murit, iar restul corpului său a fost depus la picioarele tatălui său în mănăstirea Fontevraud din Anjou. În 2012, cercetătorii francezi au analizat rămășițele inimii lui Richard și au descoperit că a fost îmbălsămată cu diverse substanțe, inclusiv tămâie, considerată un simbol al creștinismului.