Premieră în genetică: cercetătorii au identificat genele care cresc riscul de avort spontan

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să identifice variante genetice specifice care cresc riscul de aneuploidie — o afecțiune în care celulele prezintă un număr anormal de cromozomi. Această descoperire marchează un moment de cotitură în înțelegerea mecanismelor biologice care pot duce la pierderea sarcinii.

Aneuploidia reprezintă cauza a aproximativ jumătate din totalul pierderilor de sarcină înregistrate în primul trimestru. Studiile anterioare au demonstrat deja că această anomalie este mult mai frecventă în ovule decât în spermatozoizi și că incidența sa crește semnificativ pe măsură ce o persoană înaintează în vârstă. Deși consecințele sunt grave — de la infertilitate și avort spontan până la tulburări genetice severe la copii — factorii individuali care predispun la producerea de ovule și embrioni aneuploizi au rămas, până acum, un mister.

„Cred că acesta este un mare punct nevralgic pentru domeniul nostru”, a explicat Rajiv McCoy, profesor asociat de biologie la Universitatea Johns Hopkins și autorul principal al studiului publicat recent în revista Nature, citat de publicația LiveScience.

O bază de date masivă pentru o problemă complexă

Pentru a descifra acest cod genetic, echipa de cercetare condusă de McCoy a analizat datele provenite din testele clinice efectuate pe peste 139.000 de embrioni creați prin fertilizare in vitro (FIV). Setul impresionant de date a inclus informații de la 22.850 de mame, cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani. Vârsta medie a fost de 36 de ani, pragul biologic unde riscul de a produce embrioni aneuploizi începe să crească accelerat.

Până la acest studiu, nu exista nicio asociere bine definită între variația genetică din genomul matern și riscul de aneuploidie. Cercetătorii au utilizat studii de asociere la nivel de genom (GWAS) pentru a identifica legături statistice între variantele genetice ale participantelor și incidența anomaliilor cromozomiale. Mai mult, aceștia au analizat transcriptomul — ARN-ul celular — pentru a obține o imagine clară a genelor active și a modului în care acestea instruiesc producerea proteinelor.

Genele care cresc riscul de avort spontan: SMC1B și C14orf39

Cea mai puternică legătură identificată a fost cu versiuni specifice ale genei SMC1B, responsabilă pentru o proteină esențială care menține unite cele două jumătăți ale cromozomilor. O altă asociere semnificativă a vizat gena C14orf39, care joacă un rol crucial în medierea interacțiunilor dintre cromozomi în timpul diviziunii celulare.

Studiul a aruncat, de asemenea, o lumină nouă asupra procesului de „recombinație încrucișată” (crossover), prin care cromozomii fac schimb de fragmente de ADN în timpul formării ovulelor sau spermatozoizilor. Echipa a observat că embrionii aneuploizi prezentau un număr mai mic de astfel de schimburi genetice, confirmând că erorile de recombinare sunt direct legate de problemele de separare a cromozomilor.

Noutatea absolută constă în faptul că aceleași variante genetice care influențează riscul de aneuploidie sunt implicate și în procesul de recombinare. „Același mecanism care influențează recombinarea este și mecanismul care influențează riscul de a produce aceste aneuploidii”, a subliniat McCoy.

Perspective pentru viitorul fertilității

Deși fiecare variantă genetică descoperită explică doar o mică parte din riscul global, Shai Carmi, profesor de genetică computațională la Universitatea Ebraică din Ierusalim, subliniază importanța acestor date: „Acest lucru ne ajută să înțelegem cum sunt legate între ele toate aceste trăsături. Care sunt factorii de risc care fac ca unele femei să aibă mai multă aneuploidie și, prin urmare, o fertilitate mai scăzută?”

Realitatea pierderii sarcinii este una dură: între 10% și 20% din sarcinile recunoscute clinic se termină prin avort spontan, însă McCoy estimează că aproximativ jumătate din toate concepțiile sunt pierdute înainte de naștere, adesea în stadii extrem de timpurii.

Deși este prea devreme pentru ca aceste descoperiri să fie aplicate direct în clinică, ele oferă indicii prețioase pentru dezvoltarea unor viitoare terapii și instrumente de diagnostic mai precise. Dincolo de aplicațiile medicale, semnificația studiului rămâne una profundă. „Personal, consider că valoarea acestui studiu este mai fundamentală. Ne ajută să înțelegem cine suntem ca oameni.”, a conchis McCoy.