Preotesele care nu au fost menţionate în Biblie. Un blestem vechi de 2.400 de ani spune o altă poveste

Un blestem vechi de 2.400 de ani dezvăluie o nouă perspectivă privind preotesele care nu au fost menţionate în Biblie, dar care au activat în templele evreiești în vremuri pe care cartea de căpătâi a creştinismului le-a modelat într-un mod controversat.

Deși artefactul care conținea blestemul a fost descoperit în anul 1925, cercetătorii au o nouă interpretare a conținutului său: „[Aici] avem dovada directă că astfel de preotese au existat în templele evreiești.”

Preotesele care nu au fost menţionate în Biblie

O nouă privire asupra mesajului vechi de 2.400 de ani mâzgălit pe o bucată de ceramică sugerează că acesta ar putea fi nu numai cel mai vechi exemplu de blestem popular din antichitate, ci și prima dovadă directă a existenței unor preotese în templele evreiești.

Inscripția de 12 cuvinte, scrisă în aramaica antică, a fost dezgropată în anul 1925 pe locul unui templu evreiesc timpuriu din Elefantina, o insulă de pe Nil din sudul Egiptului, care în epoca antică servea drept garnizoană.

Cercetătorii au dezbătut semnificația inscripției timp de aproape 100 de ani, dar toți sunt de acord că se referă la o tunică – unii au sugerat că era o „haină sacră”.^[sursa]

„Iată tunica mea, pe care am lăsat-o la [templu]…”, astfel începe.

Cea mai recentă interpretare, însă, este că mesajul este, de fapt, un blestem prin care se cere pedepsirea divină a celui care a furat tunica. De asemenea, mesajul pare să instruiască o autoritate feminină din templu să pună în aplicare blestemul.

„Este pentru prima dată când avem o documentație de primă mână a unei preotese – o femeie – într-un templu evreiesc.”, a spus Gad Barnea, lector de istorie și gândire evreiască la Universitatea din Haifa, Israel, și autor al unui nou studiu al inscripției publicat recent în revista Religions.

Poezie pe ceramică sau un blestem vechi de 2.400 de ani

Inscripția este scrisă pe o bucată de ceramică spartă, cunoscută de arheologi sub numele de „ostracon”. Astfel de bucăți erau adesea folosite pentru a scrie înainte ca hârtia să devină obișnuită.

A fost dezgropată din ruinele templului evreiesc construit pe insula Elefantina în secolul al VI-lea î.Hr., probabil de către refugiații care fugeau de invaziile asiriene și babiloniene ale regatelor lui Israel și Iuda. Unii cercetători se referă la aceste temple evreiești timpurii ca fiind „Yahwiste”, deoarece cultul lor era uneori diferit de practicile evreiești ulterioare.

Barnea observă cum cuvintele inscripției creează un ritm distinct, ceea ce indică faptul că a fost recitat cu voce tare ca o incantație rituală în templu.

„Există o formă poetică în ea pe care nimeni nu a observat-o până acum. Faptul că există ceva poetic în acest text a fost primul lucru care m-a pus pe gânduri, că era mai mult decât simple instrucțiuni referitoare la o tunică.”, a mai spus profesorul Gad Barnea.

Cel mai important, inscripția din Elefantina folosește forma feminină a verbului aramaic „a porunci”, ceea ce indică faptul că ritualul se afla sub autoritatea unei femei din ierarhia templului, și nu a unui bărbat.

Profesorul Barnea afirmă că femeia fără nume îi poruncește lui Yahweh, folosind un procedeu poetic obișnuit prin care se referă la divinitate ca fiind „Leul”, să consacre o tunică, astfel încât persoana care a furat-o să devină un „tâlhar al templului” și nu un simplu hoț, justificând astfel o pedeapsă divină pentru infracțiunea comisă.

„Implicațiile acestui lucru sunt uriașe. În Biblie, nu avem menţionată nicio preoteasă. Dar aici avem dovada directă că astfel de preotese au existat în templele evreiești.”, mai arată profesorul Barnea.

Expertul în aramaică Tawny Holm de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, care nu a fost implicată în studiu, spune că cercetarea „rezolvă problema modului de a înțelege acest ostracon, de altfel ciudat”.

Cercetătoarea notează că multe inscripții similare din Elefantina sunt scrisori, dar acesteia îi lipsește o formulă de salut, ceea ce face ca ideea că este un blestem ritual să fie „atractivă și convingătoare”.

Practici evreiești antice

Înregistrările antice de pe papirusuri arată că o comunitate evreiască a înflorit pe insula Elefantina până când templul lor a fost distrus într-o revoltă în anul 410 î.Hr. Existența templului contravine principiului evreiesc tradițional conform căruia Yahweh ar trebui să fie venerat doar în Templul din Ierusalim. Dar Barnea notează că temple evreiești timpurii similare ar fi putut exista în afara Ierusalimului, în locuri precum Babilonul.

Și, deși Biblia sugerează că doar bărbații pot fi preoți, includerea femeilor în conducerea templului din Elefantina ar fi putut reflecta o practică obișnuită la acea vreme, spune profesorul.

Studiul notează cercetări anterioare care sugerează că cultul evreiesc timpuriu era probabil mai asemănător cu cel al evreilor din Elefantina decât cu evreii descriși în Biblie, care ar putea fi văzuți ca un ideal religios: „Biblia este excepția, nu Elefantina”, a scris Barnea.

Deși Tawny Holm nu este de acord că referirea din inscripție la „Leul” care ar însemna Yahweh, ea crede că se poate referi la un preot subordonat, „ceea ce este intrigant aici este că femeia funcționară are o autoritate semnificativă”, a spus cercetătoarea.

Holm a precizat că ostraconul este acum al treilea element probatoriu care sugerează că femeile aveau autoritate în ierarhia templului evreiesc de la Elefantina. Celelalte sunt un text pe papirus despre o femeie „slujitoare a lui Yahweh” numită Tapemet și un papirus enigmatic care sugerează că vorbitorii de aramaică din Egiptul antic erau familiarizați cu femeile care erau preoți.

Susan Ackerman de la Dartmouth College, profesoară de religie și studii feminine care, de asemenea, nu a fost implicată în acest studiu, este de acord cu profesorul Barnea, susţinând că este posibil ca portretul biblic al iudaismului să nu fie o imagine exactă a religiei israelite antice.

Ackerman a spus că nu se opune ideii că ar fi putut exista preotese în religia israelită antică, dar notează că ar putea fi pur și simplu un exemplu de influență religioasă egipteană asupra practicilor evreiești, în special la Elefantina.

„Elefantina… demonstrează în multe feluri că normele biblice nu trebuie neapărat să fie valabile în rândul comunității evreiești în general.”, a spus Susan Ackerman.

Un blestem împotriva hoților

Pe lângă faptul că este o dovadă rară a existenței unor preotese evreiești, ostraconul din Elefantina este, de asemenea, un document istoric crucial.

Barnea spune că forma inscripției urmează o formulă pentru un „blestem împotriva hoților”, în care un obiect furat este transformat în obiect sacru, astfel încât divinitatea trebuia să-și asume sarcina de a pedepsi infractorul. Nu numai că este cel mai vechi exemplu al acestui tip de blestem, care a devenit foarte popular în lumea greco-romană, dar este, de asemenea, singura înregistrare a unui ritual efectuat într-un templu al lui Yahweh, a spus profesorul.

Profesorul Gad Barnea a mai adăugat că unele caracteristici fizice ale inscripției sugerează că aceasta a fost copiată în prealabil de un scrib și depozitată cu spații libere care puteau fi completate pentru un client plătitor, în acest caz, o femeie pe nume Slwʾh. Această practică de a avea tăblițe de blestem gata făcute în temple era obișnuită în epoca romană.

Iar cercetătorul respinge sugestia că orice artefacte anterioare ar fi putut echivala cu un blestem Yahwist: „Acesta este cel mai vechi blestem evreiesc care există.”, a conchis profesorul Barnea.