Contrar imaginilor emblematice cu strămoșii noștri pășind timid în savană, o nouă cercetare sugerează că am învățat să mergem în picioare mult mai devreme – în timp ce încă ne agățam de crengile copacilor.
Un studiu inedit, condus de cercetători de la Institutul Max Planck de Antropologie Evoluționistă din Germania, propune o legătură fascinantă între modul în care cimpanzeii din Valea Issa din Tanzania caută hrană și propria noastră evoluție. Această ipoteză răstoarnă o idee adânc înrădăcinată: aceea că am coborât din copaci și am fost forțați de peisajul deschis al savanei să ne ridicăm pe două picioare.
„Timp de decenii s-a presupus că bipedismul a apărut pentru că am coborât din copaci și a trebuit să mergem pe o savană deschisă”, a explicat antropologul Rhianna Drummond-Clarke de la Institutul Max Planck.
Primii pași ai omenirii au fost făcuți în copaci
Misterul primilor pași ai umanității este una dintre cele mai mari enigme ale paleoantropologiei. Pentru a găsi indicii, echipa a studiat comportamentul cimpanzeilor (Pan troglodytes schweinfurthii) care trăiesc într-un habitat de savană mozaicată – o combinație de păduri uscate și deschise, similară cu mediul primilor hominizi.
Deși trăiesc într-unul dintre cele mai aride medii locuite de cimpanzei, maimuțele din Valea Issa petrec la fel de mult timp în copaci ca și rudele lor din pădurile dense. Sursele lor de hrană, precum semințele din păstăi sau fructele necoapte, necesită mai mult timp de „procesare” în siguranța crengilor.
Aici intervine observația crucială: fiind relativ mari, cimpanzeii se deplasează frecvent prin coronamentul copacilor mergând în poziție verticală pe crengi și folosindu-și brațele pentru a se agăța de ramurile superioare ca să-și mențină echilibrul.
Acest comportament susține ipoteza că strămoșii noștri ar fi putut face tranziția treptată către mersul biped obișnuit într-un mediu arboricol, nu pe sol. Ideea contrastează puternic cu teoria clasică a savanei, care postulează că transformarea pădurilor în pajiști, la sfârșitul epocii miocene (acum 23-5,3 milioane de ani), a forțat hominizii să adopte mersul vertical pentru a supraviețui într-un peisaj deschis.
Dovezile fosile, deși rare pentru perioada cheie de acum 4-7 milioane de ani, par să încline balanța. Fosilele din Miocenul târziu arată că mulți hominizi dispăruți aveau încă trăsături adaptate vieții în copaci, precum brațe lungi și degete curbate. Mai mult, analizele izotopice sugerează că dieta lor se baza încă semnificativ pe resurse din copaci, chiar și în habitate deschise.
„Sugerăm că mersul nostru biped a continuat să evolueze în copaci chiar și după trecerea la un habitat deschis”, concluzionează Drummond-Clarke.
Asemenea unor roți ajutătoare la bicicletă, copacii ar fi putut oferi mediul perfect pentru ca strămoșii noștri să exerseze mersul vertical, unde o creangă era mereu la îndemână pentru echilibru. Astfel, ei ar fi putut dobândi treptat abilitățile necesare pentru a cuceri, în cele din urmă, noile habitate deschise și, de acolo, întreaga planetă.
Cercetarea a fost publicată în revista Frontiers in Ecology and Evolution.
