Astronomii au detectat în premieră unde radio provenind de la cometa interstelară 3I/ATLAS, exact când obiectul cosmic își încheia trecerea prin apropierea Soarelui. Deși o astfel de veste ar putea alimenta speculațiile despre origini artificiale, semnalul dovedește exact contrariul: cometa este un obiect complet natural.
Primul semnal radio detectat de la cometa interstelară
Folosind radiotelescopul MeerKAT din Africa de Sud, oamenii de știință au captat emisiile radio în timp ce al treilea obiect interstelar (ISO) cunoscut traversa sistemul nostru solar. Observată prima dată în iulie, deși urmele sale au fost găsite în date ce datează din mai, 3I/ATLAS se deplasează cu o viteză uimitoare de peste 210.000 km/h.
Consensul științific este că 3I/ATLAS este o cometă, posibil cea mai veche văzută vreodată, catapultată dintr-un alt sistem stelar, aflat la „frontiera” Căii Lactee, în urmă cu până la 7 miliarde de ani.
O nouă controversă „extraterestră”
De la descoperirea sa, un mic grup de oameni de știință, condus de astrofizicianul Avi Loeb de la Harvard, a promovat teoria nefondată că 3I/ATLAS ar fi, de fapt, o navă spațială extraterestră deghizată.
Acest lucru a generat o serie de articole înșelătoare, similare celor din jurul primului obiect interstelar, ‘Oumuamua, pe care Loeb l-a etichetat de asemenea ca fiind o posibilă navă-mamă. Experții avertizează că aceste teorii distrag atenția de la știința reală din spatele acestor vizitatori rari.
Așadar, când a fost anunțată detectarea emisiilor radio – coincizând cu apropierea maximă a cometei de Soare (periheliul) pe 29 octombrie – susținătorii teoriei lui Loeb se așteptau probabil la dovada unei transmisii extraterestre.
Ce a cauzat, de fapt, semnalul?
Semnalele nu au nicio origine tehnologică. În schimb, ele sunt rezultatul absorbției unei lungimi de undă specifice, legate de prezența radicalilor hidroxilici – molecule simple formate dintr-un atom de oxigen și unul de hidrogen (OH) – în coama cometei.
Acești radicali apar atunci când moleculele de apă sunt descompuse. Apa este ejectată de pe cometă printr-un proces natural numit degazare, un semn clasic al activității cometare.
Nu este prima dată când se observă apă la 3I/ATLAS. La începutul lunii octombrie, cercetătorii NASA au observat apă țâșnind din cometă „ca un furtun de incendiu”. Noile date radio, detectate prima dată pe 24 octombrie 2025, confirmă pur și simplu că această apă este descompusă de radiația solară intensă din apropierea Soarelui, exact așa cum era de așteptat în timpul periheliului.
În ultima sa actualizare pe blogul personal, Loeb a confirmat detectarea radicalilor hidroxilici, însă a omis să precizeze că acesta este un semn clar al activității cometare clasice, arată Live Science.
Un vizitator ciudat, dar natural
Trecerea cometei pe lângă Soare a fost marcată și de alte evenimente, inclusiv o strălucire neașteptată și o schimbare temporară de culoare. După ce a reapărut de după Soare la începutul acestei luni, cometa părea să-și fi pierdut coada, deși acest lucru s-a dovedit ulterior a fi fals.
Anterior, 3I/ATLAS a prezentat și alte caracteristici care au alimentat teoriile conspirației: o suprafață puternic iradiată, o cantitate neobișnuit de mare de dioxid de carbon și o „anti-coadă” enigmatică. Cu toate acestea, comunitatea astronomică, aproape unanim convinsă că 3I/ATLAS este un obiect natural, a oferit explicații plauzibile pentru toate aceste trăsături.
O teorie separată a fost, de asemenea, infirmată recent. Zvonurile sugerau că un „obiect aproape interstelar”, care a atins punctul cel mai apropiat de Pământ pe 11 noiembrie, ar fi putut fi o sondă lansată de 3I/ATLAS. Această ipoteză a fost rapid respinsă, chiar și Loeb recunoscând că este improbabilă. Obiectul nou, numit C/2025 V1 (Borisov), s-a dovedit a fi o cometă tipică din sistemul nostru solar.
De asemenea, calculele lui Loeb care sugerau că 3I/ATLAS ar fi putut exploda din cauza pierderii excesive de masă au fost contrazise de observațiile recente, care arată că obiectul este încă intact.
Întregul parcurs al cometei 3I/ATLAS, de la descoperirea sa până la aceste semnale radio, servește ca un studiu de caz perfect al metodei științifice în acțiune. Acesta ilustrează tensiunea naturală dintre ipotezele extraordinare, care captează imaginația publicului, și procesul riguros, adesea mai puțin spectaculos, de colectare a datelor. În final, detectarea radicalilor hidroxilici nu este doar o altă dată tehnică; este dovada palpabilă care ancorează acest vizitator interstelar în domeniul naturalului, demonstrând cum observațiile empirice rezolvă misterele cosmice, indiferent cât de tentante ar fi speculațiile alternative.
