Pu Yi s-a născut în anul 1906 şi la numai 2 ani şi 10 luni a fost încoronat ca împărat. Avea să fie o domnie relativ scurtă, devenind ultimul împărat al Chinei.

În anul 1912, împăratul Pu Yi a fost obligat să abdice. Acest eveniment a marcat sfârșitul epocii imperiale chineze după mai bine de 2000 de ani de la fondarea imperiului sub dinastia Qin.

Pu Yi a fost ales de Împărăteasa Văduvă Cixi pe patul de moarte, însă ţara începea deja să se clatine sub diversele presiuni exercitate de puterile străine.

Cu numele oficial de Împăratul Xuantong, inițierea lui Pu Yi pentru viața de împărat a început când oficiali ai palatului au venit la reședința familiei să-l ia. Micuţul Pu Yi a țipat și s-a opus atunci când oficialii au ordonat unui eunuc să-l ridice.

După instalarea pe Tronul Dragonului a lui Pu Yi, tatăl său, cel de-al doilea prinț Chun, a condus țara, ca regent.

pu yi ultimul imparat
Împăratul Pu Yi

În anul 1911, întrucât revolta se extindea în întreaga țară, regentul a fost forțat să se retragă, iar micul împărat a abdicat, la 12 februarie 1912. La doar cinci ani, deja pierduse un imperiu.

Chiar dacă Pu Yi nu mai era împărat, el a continuat să trăiască în partea nordică a Orașului Interzis, cu întreaga lui curte, care îl trata ca pe un zeu. Adulții se înghesuiau să i se închine, iar el nu a interacţionat cu alţi copii până la vârsta de 7 ani, când s-a întâlnit cu fraţii săi.

Mama sa nu a fost lăsată să se implice în creșterea lui Pu Yi. În urma supărărilor adunate, a luat o supradoză de opiu și a murit, pe când Pu Yi avea doar 13 ani.

• CITEŞTE ŞI:  Bogdan Petriceicu Hasdeu, unul dintre cele mai mari genii ale neamului românesc, a trecut printr-o dramă cumplită

Căsătoria şi revenirea pe tron

La vârsta de 16 ani, a fost pus să-și aleagă o soție. Aceasta, în mod evident, făcea parte dintr-un grup deja aprobat de anturajul său. A fost aleasă Wan Jung, o tânără de 17 ani.

Wan Jung
Wan Jung a fost aleasă ca împărăteasă pe baza unor fotografii

În acei ani ai adolescenței, Pu Yi a adoptat numele occidental de Henric, în onoarea regelui englez Henric al VIII-lea, pe care îl admira. La vârsta de 19 ani, în condițiile tulburărilor interne din China, s-a refugiat în Japonia. Japonezii aveau să se folosească de el câțiva ani mai târziu, după invadarea Manciuriei, când l-au proclamat împărat al statului Manchukuo.

Pu Yi a rămas oficial împărat până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar nu a fost niciodată altceva decât o marionetă în mâinile japonezilor.

Publicitate

În anul 1945, când devenise clar că lucrurile evoluează în defavoarea Japoniei, s-a gândit să se refugieze acolo. Însă atunci când japonezii și-au anunțat capitularea, Pu Yi a renunțat singur la titlul de împărat și a anunțat restituirea teritoriului manciurian Chinei. Ulterior, a încercat să fugă în Coreea, pentru a pleca de acolo în Japonia, dar a fost capturat de sovietici și deportat apoi în Siberia.

Astfel, ultimul împărat al Chinei a ajuns să petreacă cinci ani în Siberia. A stat în condiţii relativ bune, având în vedere că era prizonier. În anul 1950, Pu Yi a fost predat comuniștilor chinezi. Pu Yi era sigur că aceștia îl vor executa imediat, însă s-a înșelat.

Guvernul chinez a decis trimiterea lui într-un centru pentru criminali de război, împreună cu membri ai familiei sale și câțiva foști oficiali ai statului Manchukuo. Pu Yi a devenit astfel prizonierul nr. 981. Era însărcinat cu îngrijirea grădinei închisorii.

ultimul împărat al chinei
Ultimul împărat al Chinei închis în centrul pentru criminali de război

Ultimul împărat al Chinei, convertit în comunist

Imediat după revenirea în China, Pu Yi a fost trimis într-o tabără de reeducare. Ca semn al transformării într-un ”om nou”, fostul împărat a renunțat la sigiliul imperial pe care îl purtase întotdeauna cu el. A petrecut nouă ani în lagărul de muncă.

• CITEŞTE ŞI:  Compozitorul Franz Liszt către Barbu Lăutaru: „Tu eşti mai mare decât mine!“

În cele din urmă, comuniștii au considerat că Pu Yi s-a convertit cu adevărat la comunism. Devenise un cetățean fidel Republicii. A fost eliberat în anul 1959, după ce a fost iertat de Mao Zedong.

Pu Yi a ajuns în Peking în anul 1959 cu permisiunea specială de la Mao Zedong. A trăit următorii șase ani ca cetățean obișnuit la o reședință împreună cu sora lui. Ulterior, a fost transferat la un hotel sponsorizat de guvern. El și-a exprimat sprijinul pentru comuniști și a lucrat ca asistent grădinar la Grădina Botanică.

Oficialii chinezi se foloseau uneori de imaginea lui şi îl prezentau demnitarilor străini veniți în vizită. Era imaginea vie a trecutului imperial al Chinei. În anul 1962, fostul împărat s-a căsătorit cu Li Shuxian, care lucra ca asistentă medicală la un mic spital din Beijing. Ulterior, a devenit chiar membru al Congresului Consultativ Politic al Poporului Chinez. 

Pu Yi a murit în anul 1967, la vârsta de 61 de ani, de cancer la rinichi.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.