Sistemul nostru solar a primit recent un al treilea vizitator din adâncurile spațiului interstelar, iar oamenii de știință sunt deja cu ochii pe el. Cometa 3I/ATLAS este doar al treilea obiect interstelar (ISO) detectat vreodată, după faimoasele ‘Oumuamua și 2I/Borisov, iar oportunitatea de a-l studia de aproape ar putea rescrie tot ce știm despre alte sisteme stelare. Problema? Se mișcă incredibil de repede, iar fereastra pentru o misiune directă s-a închis deja.
Totuși, cercetătorii nu renunță. Un nou studiu propune o soluție demnă de filmele SF: o manevră de tip „Solar Oberth” care ne-ar putea permite să ajungem din urmă acest călător cosmic, dar numai dacă acționăm conform unui calendar precis.
Putem prinde cometa? De ce este atât de greu să prinzi un vizitator interstelar?
Principala provocare în interceptarea unui obiect precum 3I/ATLAS este viteza sa uluitoare și detectarea tardivă. Când a fost descoperită, cometa se afla deja în interiorul orbitei lui Jupiter, gonind cu peste 60 de kilometri pe secundă. Această viteză heliocentrică ridicată exclude efectiv o misiune de întâlnire care să se poată sincroniza cu viteza cometei pentru un studiu prelungit; prin urmare, o misiune de tip „fly-by” (zbor pe lângă obiect) rămâne opțiunea preferată.
Până acum, propunerile s-au bazat pe rachete chimice lansate de pe Pământ, cum sunt misiunile Janus (NASA) și Comet Interceptor (ESA), sau pe ajustarea traiectoriilor unor sonde existente, precum Juno. Totuși, Adam Hibberd, inginer software și cercetător la Initiative for Interstellar Studies (i4is), a explicat pentru publicația Universe Today că data optimă pentru o lansare directă trecuse deja în momentul detectării: „Obiectul a fost detectat prea târziu. Ar fi existat dificultăți chiar și pentru o navă precum «Comet Interceptor» dacă s-ar fi aflat deja în punctul L2.”
Echipa de experți și tehnologia din spatele planului
Studiul a fost condus de către Adam Hibberd (director al Hibberd Astronautics Ltd.), alături de T. Marshall Eubanks (Space Initiatives Inc. și Asteroid Initiatives LLC.) și profesorul Andreas Hein de la Universitatea din Luxemburg. Articolul lor, acceptat în jurnalul științific Journal of the British Interplanetary Society (JBIS), propune abandonarea ideii unei misiuni cu transfer direct în favoarea unei manevre indirecte.
Această propunere nu vine dintr-un vid teoretic. Echipa condusă de Hibberd este aceeași care a analizat riguros traiectoriile pentru Proiectul Lyra (misiunea către ‘Oumuamua), demonstrând o continuitate în cercetarea obiectelor interstelare. Utilizarea software-ului OITS, validat deja în comunitatea academică prin publicații anterioare, oferă acestui plan o bază tehnică solidă, transformând ceea ce pare a fi un scenariu SF într-o soluție de inginerie astronautică calculată la milimetru.
Hibberd a utilizat software-ul OITS (Optimum Interplanetary Trajectory Software), pe care l-a proiectat special pentru a evalua fezabilitatea interceptării ISO-urilor. Acest instrument are deja un istoric dovedit, fiind utilizat anterior în „Proiectul Lyra” pentru interceptarea primului ISO, ‘Oumuamua.
Soluția: diferența dintre asistența gravitațională și efectul Oberth
Planul lor se bazează pe două concepte fundamentale de mecanică cerească:
- Asistența Gravitațională (GA): o manevră de tip „praștie” care folosește gravitația unei planete sau a unei luni pentru a crește viteza sondei.
- Manevra Solar Oberth: aceasta este piesa centrală a noii propuneri. Sonda este trimisă către Soare pentru a ajunge la periheliu (cea mai apropiată distanță). Sub influența gravitației solare imense, viteza sondei crește natural, iar în punctul optim, aceasta își aprinde motoarele cu combustibil solid. Acest lucru maximizează „efectul de praștie”, accelerând sonda rapid către viteze care să îi permită să ajungă din urmă un obiect care a parcurs deja o distanță uriașă.
O fereastră critică în anul 2035
Simulările OITS arată că anul 2035 este momentul ideal pentru lansare. Această dată oferă alinierea optimă între Pământ, Jupiter, Soare și 3I/ATLAS, permițând atingerea țintei cu o cerință minimă de propulsie și performanță din partea vehiculului de lansare.
Dincolo de calculele matematice, o misiune de 50 de ani ridică o provocare filosofică și organizațională rară: este un proiect trans-generațional. Inginerii care vor proiecta și lansa sonda în anul 2035 s-ar putea să nu mai fie în activitate în momentul în care datele de la 3I/ATLAS vor ajunge pe Pământ. Această „ștafetă a cunoașterii” subliniază natura altruistă a explorării spațiale, unde efortul de astăzi este investit în răspunsurile pe care le va primi generația următoare.
Vestea mai puțin bună? Durata zborului ar fi de aproximativ 50 de ani. Deși tehnologia DEP (propulsie cu energie dirijată) este investigată — similar cu proiectul „Swarming Proxima Centauri” — nivelul său de pregătire tehnologică (TRL) este încă la decenii distanță. Între timp, o navă spațială bazată pe tehnologia actuală și pe manevra Solar Oberth ar putea furniza analize detaliate în același interval de timp.
De ce este crucial să studiem aceste obiecte?
Asteroizii și cometele interstelare sunt resturi materiale rămase de la formarea altor sisteme planetare. Studiul lor ne oferă o fereastră unică către alte sisteme stelare fără a fi nevoie să trimitem misiuni care ar dura secole. Un interceptor pentru 3I/ATLAS ne-ar putea spune tot ce trebuie să știm despre lumile de dincolo de a noastră, transformând acest vizitator într-o bibliotecă cosmică neprețuită.
Faptul că acest studiu a fost acceptat de Journal of the British Interplanetary Society (JBIS) — una dintre cele mai vechi și respectate publicații de astronautică din lume — confirmă că manevra Solar Oberth, deși extremă, este considerată o cale viabilă de comunitatea de experți. Nu mai este o întrebare de dacă putem ajunge la stele, ci de cât de eficient putem folosi gravitația propriei noastre stele pentru a ne propulsa în necunoscut.
