Ramalinga Swamiga, poetul genial care a dispărut în mod misterios dintr-o cameră încuiată

Ramalinga Swamiga a fost un poet indian, sfânt în prezent, considerat a fi unul dintre cei mai influenţi şi creativi poeţi ai Tamilului, din secolul al XIX-lea. Numele său complet este Thiruvarutprakasa Vallalār Chidambaram Ramalingam, însă este cunoscut ca Vallalār sau Ramalinga Swamigal.

Cultura indiană este mai puţin răspândită pe meleagurile noastre, însă pe teritoriul Indiei Ramalinga Swamigal este o figură extrem de populară.

Prin modul său iluminat de a trăi, prin frumuseţea versurilor sale şi prin rolul său ca învăţător al comunităţii, a fost considerat unul dintre indivizii perfecţi, sau “gnana siddhars”. În timpul vieţii sale, a încercat să găsească alternative la sistemul indian al castelor, a hrănit săracii şi i-a îngrijit pe cei nevoiaşi.

Deşi nu a avut o viaţă clericală, copilăria sa a fost presărată de întâmplări divine. Încă de mic a avut diverse viziuni în care i-a apărut Lordul Muruga, zeul hindus al războiului. Cu toate acestea, crescând, şi-a creat un alt set de valori.

Ramalinga a considerat că morţii trebuie să i te impui cu toată forţa fiinţei, iar că religia însăşi era o întunecime. În anul 1872, a înfiinţat un centru al înţelepciunii, numit “Sathya Gnana Sabai”. Oricine era binevenit în acest centru, atât timp cât nu consuma carne.

Poetul părea hotărât să învingă moartea. Şi după circa un an de când a înfiinţat centrul, se pare că a reuşit.^[sursa]

Ramalinga Swamigal a dispărut fără urmă din locuinţa sa

Pe 22 octombrie 1873, Ramalinga a oferit ultima sa prelegere. A vorbit mulţimii adunate despre mărirea sufletului şi despre nevoia de a-l dezvolta prin găsirea înţelepciunii şi prin meditaţie. De asemenea, a vorbit despre dezvoltarea spirituală pentru a înfrunta forţele invizibile care îl înconjoară.

Ramalinga a considerat că meditaţia este un bun mod de a învinge aceste forţe invizibile, care influenţează tot ce este lumesc, dar nu se lasă controlate sau observate. Şi-a încurajat adepţii să folosească o lampă pe care a aşezat-o în afara locuinţei sale, ca mantră pentru meditaţie.

Trei luni mai târziu, pe 30 ianuarie 1874, Ramalinga a intrat în locuinţa sa, formată dintr-o singură cameră, pentru ultima dată. A încuiat uşa şi le-a spus adepţilor săi să nu o deschidă vreodată. Aceştia s-au conformat.

Poetul iluminat le-a spus adepţilor de ce uşa lui nu trebuie deschisă, însă a spus-o într-un mod criptic. Le-a spus că dacă vor deschide uşa şi îl vor căuta, nu se va afla acolo. A mai transmis că se va uni cu lumea naturală şi că prin meditaţie va obţine controlul asupra forţelor invizibile care îl înconjoară.

Adepţii săi l-au ascultat, iar lunile au trecut şi nimeni nu a încercat să intre în camera sa. Autorităţile, însă, au considerat că este o problemă. Credeau că Ramalinga a murit, iar în interior se află un cadavru. Astfel, poliţiştii au folosit forţa şi au spart uşa locuinţei poetului, în luna mai 1874.

Spre surprinderea tuturor, camera era goală. Ramalinga nu era nicăieri în mică locuinţă şi nu părea că cineva a locuit acolo în ultimele luni. Pur şi simplu dispăruse.

Nici până în ziua de azi nu se ştie ce s-a întâmplat cu Ramalinga Swamigal. Unii sunt de părere că a reuşit să obţină transcendentalitatea prin tehnicile sale de meditaţie şi că a devenit una cu natura. Cert este că poetul nu a mai fost văzut vreodată.